Plural

Nu stiu daca eu sunt femeia care se tine intotdeauna de Cuvant, sau Cuvantul se tine de capul meu :) Cert este ca am ajuns acasa si am cautat pe google « Agora » si « George » tot ce-mi aminteam din toate cate mi le-a spus. He, am zambit, uite ca exista.
Nu stiu ce anume m-a facut sa ma simt foarte apropiata de barbatul acela pe care il vazusem pentru prima oara in viata mea. Dar sunt femeia care nu se impiedica in motive, ci se conduce dupa instinct, intuitie si sentiment. Aici nu as putea sa spun care a fost chimia acelei intalniri, dar m-am simtit inspirata la maxim de intamplarea povestita. Am luat stiloul, cateva foi de hartie si am scris. Am scris cu placere si cu bucuria nazdravanei idei de a-l transforma pe scriitor intr-un personaj.
A doua zi m-am imbracat in mine insami si am mers la Uniunea Scriitorilor, acolo unde mi-a spus ca il pot gasi. Asta nu o crezusem, dar nu sunt femeia care sa elimine din start suportul unei indoieli. Nu transform indoiala intr-o certitudine. Caut sa vad castigul unei eventuale pierderi :)
Am intrat in casa Uniunii Scriitorilor. Nu era pentru prima oara, mai fusesem acolo cu ceva vreme inainte, ca reprezentant al editurii unde am lucrat ca economist, la contabilitate.
In dimineata aceea, la nici doua luni de cand ma angajasem, sotia patronului editurii, cea care manageria afacerea, m-a chemat in biroul ei si mi-a spus ca va trebui sa reprezint editura la intalnirea ce urma sa aiba loc, intre ministrul de finante, pe atunci Varujan Vosganian, si editori pe tema timbrului literar. Intalnirea fusese convocata de ministrul nemultumit de modul cum editurile isi evidentiaza in contabilitate incasarile si isi platesc sumele incasate ca timbru literar.
Habar nu aveam cine, cum, cand, ce vor de la mine. Nu stiam legea, nu stiam istoricul timbrului literar din editura unde lucram, de fapt, in comercial, activitatea de contabilitate fiind atribuita unei firme de audit de gen fencimarioara :).
Am intrebat-o pe « sefa » de ce eu si mi-a spus ca asa a sfatuit-o directoarea editoriala, ea, in calitatea ei de filolog, plasandu-se undeva in afara economicului. Ok, dar ce ce nu tu, ca si tu esti economist. Diferenta dintre noi doua este ca eu nu sunt sotia patronului acestei edituri.
Bine, asta o zic acum, atunci am inghitit galusca si am mers la intalnire.
Chestia este ca doua lucruri urasc mai tare pe lumea asta si tocmai de ele am parte : una este sa-mi asum eu neputinta sau lasitatea altcuiva si a doua este sa dau dovada de spirit de echipa cu niste neasumati. Eu nu pot sa fac echipa decat cu parteneri ca mine. Punct. Cat despre profitori, fuck off !
Am mers, am tacut, am ascultat, am incalcat regula si am intrat intr-o camaruta unde se discutau niste detalii importante, am retinut esentialul si am dat mai departe informatia sefei, ca s-o prelucreze ea, ca d’aia e sefa :).

Am intrat in casa Uniunii Scriitorilor pentru a doua oara, am urcat scara, am intrebat secretara ce parea uitata acolo din vremuri dedemult despre el si mi-a spus ca nu este si ca il gasesc pe strazi. Am iesit, am traversat, am facut cativa pasi si am intrat in parculetul unde, in urma cu multi ani m-am despartit de baiatul care ma iubea si care nu m-a iertat pentru ca nu l-am iubit. Apoi am ajuns acasa. Era vara.

Toamna am plecat intr-o calatorie prin Austria. Fara sa stiu de ce, mi-am pus in bagaj plicul pe care il uitasem intr-un sertar de noptiera. Hotelulunde ne-am cazat, un hotel de patru stele, era schimbat. Poate pentru ca prima oara cand fusesem acolo aveam copiii cu noi. Ceva nu-mi placea. Simteam o neliniste sora cu panica. In seara aceea m-am ridicat mai devreme de la masa, mi-a luat ramas bun de la comeseni si m-am retras in camera. Camera era, nu stiu cum sa spun, plina, aglomerata. Am deschis usa de la balcon. Nici muntele nu mai era la fel ca prima oara. Muntele era apasat de nori.
M-am dezbracat si am intrat la dus. Am un parteneriat al meu cu apa. Am desfacut sticla cu sampon si mi-am samponat parul. Nu stiu daca mi-a intrat sampon in ochi si astfel am avut un flash, o scanteie, un review, o amintire sau poate o urma de schizofrenie cat o scena din The Fourth Kind, cert este ca atunci si acolo am rezistat acelei incercari numai cu ajutorul barbatului din mine.
M-am limpezit, m-am stes cu prosopul alb, mi-am imbracat halatul alb, de la hotel, mi-am aprins o tigara si am desfacut plicul. Am scos manuscrisul, l-am facut bucati si l-am aruncat la cos. I-as fi dat foc, dar, la naiba, doar nu-mi pierdusem mintile :)

Toamna trecuta m-am intalnit din nou cu omul strazii, tot intamplator, dar de data aceasta in autobuz. M-am bucurat ca l-am revazut, dar am pastrat discretia. L-am urmarit. Omul ala era ca o meduza. Se valurea si facea fete-fete, functie de oamenii din jurul lui. Unii scoteau din el partea urata, unii scoteau din el partea amuzanta, unii scoteau din el partea trista.... Apoi i-am urmarit pe cei din jurul lui. Eram toate de sex feminin. Poate ca m-a simtit si s-a intors la mine. I-am zambit instantaneu. Cu gura pana la urechi :
-Buzele sa iti sarut, ma puteti ajuta ?
-Nu :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie