Plimbare

Pe cât de tare urăsc eu matematica, pe atât de tare mă iubește ea pe mine. Se ține scai de capul meu! Îi zic să mă lase și pe mine să mă bucur de binefacerile unei viziuni înguste, mici, strâmte, pentru că în micul câmp vizual viața este mult mai plăcută decât în marele câmp vizual, ANSAMBLU pe numele lui, unde totul devine dureros. Și atât.
Și ea ce face ? Ce face ea ? Ea îmi arată statistici, statistici despre cum au devenit săgețile lui Cupidon, unele de Stupidon. Bine, nu știu ce voia ea să-mi arate, dar asta este ceea ce am văzut eu. Poate că a vrut să-mi spună că sunt la limita dintre a fi și a nu fi, într-atât de neglijabilă sunt.
-Așa, și ? Mate, dragă, cheia cuvântului VIAȚĂ pe planetă noastră este COMPARAȚIA. Știu. Nimic nu este, nimic nu face, totul se compară. Am învățat. Și astfel se reinventează. De fapt, cred că ar trebui să vorbesc despre acțiunea de a se reinventa la timpul trecut, având în vedere faptul că rezultatul reinventarii a fost analiza matematică a unui dezechilibru unde necunoscuta nu era o inegalitate, ci faptul că 3,70+5,20=7,80.
Pe Mate a furat-o somnul, încercând să rezolve problema necunoscutei. A luat-o, a întins-o pe o felie de pâine unsă cu unt, lângă o jumătate de anșoa, a învelit-o cu o frunză de salată verde și un solz de ceapă și a dat-o la sirene, niște pești ciocan înotând în suiming pul, în giacuzi, în saună. Necunoscuta era că matematica nu se despărțea în silabe, futuidumnezeueidedespărțire...
-Șii, Mate, neglijabilă sau nu, sunt totuși o cantitate, una care dă masă materiei. Fii atentă, te voi invita la o plimbare. Îți vei promite că nu-ți vei ridică ochii mai sus de ochii mei. Nu pentru că aș fi o narcisistă, nu, e plin pământul de narcise mai ales în acest anotimp, dar pentru a te asigura că privind spre ochii mei, îți vei lasă capul spre pământ. Și nici nu te voi lega la ochi, ideea este nu să ai înceredre în mine, ci să vezi.
Să vezi Planeta Albastră, dezechilibrul în ansamblul său. Sau ansamblul dezechilibrului.
Mergem pe alee, pe stradă, pe bulevard, din nou pe stradă, pe autostradă, pe drum național, județean, comunal, pe drum de țară și am ajuns. 
Vezi tu Mate, vom accepta culorile așa cum le-am învățat la școală : verdele e verde, roșul e roșu, galbenul e galben șamd. Vezi Pământul Mate, și astfel vei vedea că albastrul este cantitatea neglijabilă, piatra hotarului dintre a fi și a nu fi.
-He, he, mate logică ta lasă de dorit ! Apa nu este albastră. Albastrul apei este doar o iluzie optică. Apa este incoloră, inodoră și insipidă. Și ceea ce contează cel mai mult, este că astâmpără setea. De cunoaștere.

Domnilor și doamnelor, Șarpele Anului, Râul 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

Zgomot