om



Si vine momentul cand va spuneti mai mult decat buna ziua, acel automatism ce se declanseaza aidoma ledului rosu care se aprinde odata ce apesi butonul care “cheama” liftul. Si nu este intamplatoare comparatia cu liftul, fiindca in lift se spune cel mai adesea genul asta de buna ziua.
Si inainte de momentul de inceput, a existat un moment de sfarsit, cand i-ai spus buna ziua odata ce i-ai intrat in casa. Si s-a bucurat cand te-a primit in casa ei. Raza aceea care i-a luminat fata pentru o secunda aducea cu un licar de speranta. Si nu stiai de ce, dar te bucurai ca iata, chiar si pentru o secunda, chiar si involuntar, ai reusit sa joci rolul mesianic de a-i aduce unei femei un dram de speranta.
Insa in casa ei avea un inamic. Si nu stii daca voluntar sau involuntar, inamicul ei, devenit al nostru, a trasformat speranta intr-o supapa de refulare pentru un preaplin de regrete, tristeti, insatisfactii, frustrari, dureri si a deschis usa iadului interior si personalizat, odata cu usa casei peste pragul careia ai trecut.
Sau poate ca dorinta sufletului chinuit in iadul personal de a-si recapata forta si de a prelua comanda a fost atat de dornica, incat a atras dupa ea, in drumul ei spre lumina si a scos la suprafata, toate reziduurile, toata zgura, toate depunerile, tot scrumul arderii de-o viata.
Si vezi ce se intampla si zici “ok, am eu iadul meu, nu ma impovara si cu iadul tau, ca pana si Isus a coborat in iad doar dupa Adam si nu dupa toti adamii” si nici nu vrei sa aplici in practica zicala “…belea mi-am capatat” si zici buna ziua si iesi.
Si iti vezi de ale tale.
Si inamicul nu pricepe mesajul si incepe sa lucreze pe ascuns si sa te sape pe la alte case in care traiesc suflete chinuite in propriul iad. Si le alimenteaza si le hraneste, picatura cu picatura, din nesecatul izvor al inamicitiei sale. Si astfel, voluntar sau involuntar, esti atras in iadul devenit deja unul colectiv, ca o suma de iaduri mici, dar mai mare si mai puternic.
Si vezi ce se intampla, si-i vezi schimbati pe oamenii pe care pana atunci ii simteai aproape. Nu mai sunt ei, ci in locul lor este indoiala, suspiciunea, gandul rau ca tocmai tu esti inamicul lor. Cel ce lucreaza impotriva lor, desi tu, cu tot ce ai tu mai bun si mai frumos, stii ca de fapt lucrezi PENTRU ei.
Si nu te dai batut. Si nici nu pleci capul, doborat de lovitura sub centura primita de la zicala “nici o fapta buna nu ramane nepedepsita”. Cel mai dificil este sa-ti reduci la tacere propriul inamic interior. Vocea care iti tipa in cap ca e cazul sa renunti si sa-ti vezi de viata ta, ca e cazul sa faci altceva, mai placut si mai util si sa lasi totul balta. Inclusiv sa abandonezi tot ceea ce ai framantat, ai crescut si ai umplut cu sufletul tau de om obisnuit, cu oasele, carnea si sangele tau, tocmai cand e aproape sa se coaca. E greu, e cea mai grea lupta si esti extenuat, fiindca nu esti la prima astfel de confruntare a ta cu tine insati si nu este prima oara cand te infrangi pe tine. Si nu e usor sa faci asta.
Si cauti un punct de sprijin. E suficient ca usa unui rai care desi nu este al tau, sa se deschida, te lasa sa intri si sa furi un mugur de forta si sa prinzi din nou puteri sa lupti cu INAMICUL.
Il aduni, il inviti la o discutie, il asculti, ii vorbesti, ii cedezi, il provoci, ii raspunzi la provocare, il indemni la o alegere, la asumare si apoi il imparti, il scazi si, in rest, il pui sa semneze acordul de neagresiune si buna vecinatate.
Auzi un “Buna ziua” . Iti este cunoscuta vocea. Ridici privirea si o vezi. E acolo, Doamna si ar vrea sa-ti vorbeasca. O inviti sa ia loc si vorbiti. Doamna ofteaza si apoi, voluntar sau involuntar, se marturiseste. Si te marturisesti si tu. Sunteti pe un teren neutru.
Si Doamna zambeste si la plecare iti zice: “Am scos o persoana de la intretinere”.
-Buna ziua :)
-Buna ziua :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica