vineri, 22 martie 2013

Negarea negației


Aia unde sau în care eu neg negația ta și tu negi negația mea, până sfârșim prin a ne renega reciproc și nu neapărat avantajos :).
Să zicem că este de natură dumnezeiască. CREAȚIA. Să zicem că și RECREAȚIA, tot de natură dumnezeiasca este. Să zicem că muzica este creație. Să zicem că recreația este fie mare, fie concert din muzică de Bach. Ceea ce le dăruiește acestora natura dumnezeiască, este faptul că au dăinuit peste generații, astfel devenind nemuritoare. Sunt nemuritoare, așadar dumnezeiești, prin simplul fapt că PLAC. Dacă nu ar fi plăcut, nu ar fi supraviețuit generațiilor de muritori.
Și totuși, ce ar fi creația, recreația, dumnezeiescul, muzica, filmul, cartea, culoarea, forma, arta, fără cei cărora să le placă? Nimic. Începând de aici, dumnezeiescul revine biologicului, care creează și recreează admiratori ai creației și ai recreației. :)
Eu nu știu dacă Bach a avut copii și nici nu cred că mă ajută cu ceva să știu. Probabil că da, probabail că nu. Probabil că dacă a avut, unul dintre descendenții lui de azi este, ză zicem, sudor pe un șantier naval. Dar, hei, o navă, o barca, un vapor nu este creație. Însă precis că descendentului lui Bach, sudorului, îi place la nebunie, nu știu, să zicem Costel Busuioc, o voce de natură dumnezeiască împachetată într-un ambalaj de zidar :)
Dar, hei, eu nu mi-am propus să dreg busuiocul și nici să-mi dreg glasul.
Am dorit să spun că mie nu-mi plac ~ologicul, ~ologia, ~ologiile ca sufix. De aceea le consider ca fiind diferit egale cu dumnezeiescul. Și, pentru că toate acestea trebuie să-și schimbe numele, le voi numi MATERIE :). Pentru că-mi place. Ceea ce îl izbăvește pe Dumnezeu de suspiciunea că ar fi sau ar fi fost vreodată ANTIMATERIE :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu