Cu picioarele pe pamant



Impresarul meu incerca sa ma impresioneze. Nimic nou, asta facuse el INCA din prima clipa, inca de la prima intalnire. Se muncea sa-mi implementeze in minte ideea ca este necesar si suficient sa visez si gata. Sa visez cu vise, sa visez in culori, sa visez de forma, sa visez cu cantec, sa visez cu ritm, sa visez cu rima, sa visez cu gandul si gata, astfel ajung sa visez si cu trupul. Ce mai incolo si incoace, sa Visez American este conditia minima si obligatorie ca sa devin ceea ce-mi doream din adancul sufletului meu: SOLISTA.
Nu zic, a fost o experienta pe cinste. Sa visezi American nu e de ici de colo, la-ndemintea oricui. Ca sa visezi American must have or borrow  an American mind, orice ar fi insemnand o astfel de grozavie, fiindca an American mind is a worldwide mind.
Am fost la un punct distanta de a-mi atinge visul cu buricele degetelor, cu buzele si cu podul palmei. Va spun un secret, le-am si atins, dar in clipa aceea s-a revoltat sufletul meu, care tocmai atunci s-a trezit sa mi se adreseze in limba rusa cu mesajul “nu esti o copila, esti un copilot! Vezi pe unde calci, sa  nu ai aceeasi soarta cu cea a Porcului Spinos al lui Tarkovski”. Iar eu, eu ce-am facut atunci si colo? Nimic altceva decat sa ma contrazic pe mine insami: “Personajul nu este al regizorului, ci al scriitorilor”.
“He, he”, m-a luat atunci la misto: “aminteste-ti ce culoare are sangele sufletului tau!”
Uitasem complet si de aceea am dat fuga la piata, ca sa-mi amintesc…

“Barbatul meu a interpretat in mod regal rolul de avocat al diavolului De cate ori el a castigat un pariu, eu am pierdut  un mit. Am fost o echipa unica in lume.
Bunaoara, acum  ani, cand ne-am cunoscut, era teiul in floare. In dimineata aceea m-am sculat ca in fiecare zi, la ora 7, m-am dat jos din pat si, tot ca in fiecare zi, somnoroasa si ciufulita, primul lucru pe care l-am facut, a fost sa pun de cafea. Apoi am aruncat o privire pe fereastra. Pe geamul de la bucatarie, care da spre apus, l-am vazut spunandu-mi buna dimineata in stilul sau unic si inconfundabil, desenandu-mi pe cerul innorat, o pasare Phoenix. Pe geamul de la living, ce da spre rasarit, il vedeam cum imi face cu ochiul si imi deseneaza niste hieroglife din Nimbus, pe care eu le-am transcris asa: “Buna dimineata!”
Ce zapacit!
In dimineata aceasta am fost cam suparata pe el. Cateodata se poarta ca un copil rasfatat care crede ca orice jucarie i se cuvine si ca trebuie sa se joace cand si cu cine si cum vrea el. Eh, uite ca nu e chiar asa! Dar tot m-am dus sa pun de cafea. Apoi am vorbit nitel cu florile si abia apoi am aruncat o privire pe fereastra.
Si de la apus si de la rasarit, si de la miaza-zi si de la miaza-noapte, intre cerul senin, soarele diminetii si noi, era in aer laptos.
Stie si ca imi place cafeaua cu lapte si stie si cum sa ma lase in pace” :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie