Postări

Se afișează postări din martie, 2013

Puzzle

Sambata seara am fost la libanez. Numele lui este Tulin si locuieste pe aceeasi strada cu ambasada Vaticanului, constructia aceea impresionanta care isi afiseaza fata umana prin zambetul bonom al unui bust.
Masa la care am fost invitati sa ne asezam fusese rezervata la ultimul etaj al constructiei, una mai putin impresionanta, dar mai aproape de ceea ce numesc eu acasa. La parterul acesteia, o masa organizata, oameni, daruri si flori. La mijloc tot o masa organizata, in jurul careia, insa, florile luasera chipul si asemanarea unor copii abia trecuti de tata. Si cu, dar si fara diacritice, avand in vedere modul cum tatii lor deveneau activi in momentul cand copiii isi pierdeau rabdarea de a sta cuminti si de a se supune unui "NU" atotcuprinzator, exprimat din dorinta de a-i pune la adapost de orice fel de accident. Desi e greu pentru mine sa pricep cum isi imagineaza un tata si o mama ca poti pretinde unui copil sa nu se accidenteze cand tu, ca parinte, il aduci pe un teren

Negarea negației

Aia unde sau în care eu neg negația ta și tu negi negația mea, până sfârșim prin a ne renega reciproc și nu neapărat avantajos :).
Să zicem că este de natură dumnezeiască. CREAȚIA. Să zicem că și RECREAȚIA, tot de natură dumnezeiasca este. Să zicem că muzica este creație. Să zicem că recreația este fie mare, fie concert din muzică de Bach. Ceea ce le dăruiește acestora natura dumnezeiască, este faptul că au dăinuit peste generații, astfel devenind nemuritoare. Sunt nemuritoare, așadar dumnezeiești, prin simplul fapt că PLAC. Dacă nu ar fi plăcut, nu ar fi supraviețuit generațiilor de muritori.
Și totuși, ce ar fi creația, recreația, dumnezeiescul, muzica, filmul, cartea, culoarea, forma, arta, fără cei cărora să le placă? Nimic. Începând de aici, dumnezeiescul revine biologicului, care creează și recreează admiratori ai creației și ai recreației. :)
Eu nu știu dacă Bach a avut copii și nici nu cred că mă ajută cu ceva să știu. Probabil că da, probabail că nu. Probabil că dacă a avut,…

Call

Nu-mi amintesc daca am mai spus chestia asta vreodata, probabil ca am mai spus-o dar am uitat-o asa cum, mai mult ca sigur, o voi uita din nou. Motiv pentru care adeseori mi se intampla intr-o zi cam tot ce am scris in zilele ce au trecut. Anyway, intamplarea asta este suficient de selectiva incat sa ma plictiseasca, fiindca din tot ceea ce scriu, devine scenariu al viitorului meu, doar partea plictisitoare, dovada a faptului ca intamplarea este suficient de lenesa incat sa puna in practica partea usoara: avem tiparul, croim, nu avem tiparul, nu croim. Lasam itele sa se razboiasca intre ele, pana cand se tese o poveste noua. Nefericirea face ca memoria itelor sa teasa la nesfarsit aceeasi si aceeasi poveste, chiar daca personajele se numesc altfel. Ieri am bantuit prin librarii. Ce altceva puteam face intr-o zi umeda, vantoasa si rece de martie? Pe unele le-am gasit inchise si mi-am amintit de Gmunden, oraselul unde intamplarea m-a condus fix in ziua in care ghildele iesisera in stra…

Cub

Eram incolora, inodora si insipida. Eram ca apa si, desi imi cunosteam proprietatea de a lua forma recipientului al carui continut deveneam, iata ca nu ma mai impacam cu soarta de a sedea locului pe scaunul ce-mi fusese alocat in sala de cinema. De pe locul acela vazusem si Harry Potter si Alien vs Predator si Patimile lui Isus. Ma asezasem pentru a patra oara peste cele trei ce fusesem pana atunci si pana acolo.  Nici nu mai conta ce film rula pe albul ecranului, cata vreme stiam ca ceea ce pentru ceilalti era o premiera, pentru mine era un déjà vu. Da’de cate astfel de suprapuneri este nevoie, de cate astfel de efecte speciale aveti nevoie ca sa vedeti, nevazatorilor?! Nu-mi placea Maia Morgenstern. N-o puteam ierta pentru ca-si facuse un titlu de glorie din pozitia copilului ei. « Da’ suie-te tu in locul lui pe cruce, vaco ! Si ia-l si pe boul ala de tac’su cu tine, dobitoaco ! ».  Am strigat, iar in amfiteatru liniile colorate pe care casiera le marcase in clipa rezervarii bilet…

Vecinul meu Francisc

Vecinul meu Francisc de la sapte este un barbat inalt, uscativ, aflat la varsta la care mi-ar putea fi tata. Dar nu-mi este. Are el trei copii ai lui, doi baieti si o fata, copii cu copii, asezati fiecare la casa lui. Niste oameni pe care eu ii vad ca fiind frumosi.
Ani de zile, vecinul meu Francisc de la sapte a fost banuit de catre ceilalti vecini ca ar fi cel ce face pipi pe hol. Unul dintre banuitori a si promis ca, citez « ii arat eu lui ».
N-a aratat nimic, de fapt, si-a aratat nimicul, fiindca intre timp s-a dovedit ca firicelul de lichiditati era si este unul de apa, a carei sursa ramane un mister, fiindca nici unul din noi nu a reusit sa treaca prin perete sa vada cu ochii lui minunea. Apei de izvor ce izvoraste dintr-un perete al unui hol al unei scari de bloc. Din Bucuresti. Toti fusesera orbiti si se aratasera deranjati de faptul ca vecinul meu Francisc de la sapte ii gazduia pe timp de iarna pe diversi oameni ai strazii, pe care ii lua la el in casa, doar ca sa simta si ei…

Caracter

S-a aşternut liniştea. Toţi ai mei dormeau. Fiecare în camera lui, ei.  Nu era nici zi, nici noapte. Să fi fost seară, aseară. Mă lungisem pe canapeaua din sufragerie, nu pentru că eram ostenită-pentru că eram- ci pentru că nu aveam altceva de facut. Muncisem toata ziua si încă mai aveam de muncit, dar locul meu de muncă era ocupat. Nu-mi permiteam luxul de a adormi, de aceea m-am aşezat perpendicular pe lungimea canapelei, cu picioarele în sus si cu capul în jos. Intâmplator sau nu, mi-am vazut chipul în oglinda vitrinei, fix pe raftul unde şade aşezat la loc de cinste, setul din cristal de Bohemia primit în dar de la Gatut, acum mai bine de 27 de ani. Mă priveam şi nu-mi venea sa cred ce văd. În ochiul drept aveam lumina, în ochiul stâng aveam întunericul. Imaginea din oglindă a început a tremura, a se văluri şi a vibra, a-şi revendica independenţa. Nici nu-i de mirare, cunoscându-mi Personalitatea. Chiar şi în cele mai cumplite clipe de obedienţa de care am dat dovada în varii raportu…

baba

cu blog si cont de facebook. afara e soare :)
sa-mi amintesc: 07. martie. 2013, eastern european time 21:26

NU

Am scris in word, am luat cu copy paste ai am publicat pe site. Am citit ce am publicat si am vazut niste greseli. Am luat cu copy paste, fiindca in momentul anterior publicarii am facut unele adaugiri, si le-am pus in word. Am corectat, am luat cu copy paste si am publicat de site. Am citit ce-am publicat si am vazut aceleasi geseli. Hm. Ha. Hm. Are si scrisul personalitatea lui. Asta il face sa fie unic. Si sa fie al meu. Si eu a lui, fiindca asa cred eu, ca scrisul m-a ales pe mine ca sa-l scriu si nu invers. Are si scrisul personalitatea lui si prin asta impune respect. Nu e genul de scris care sa se scrie doar cum zic licentiatii si masteratii. Mai vrea sa se scrie si cum vrea el. Si sa zicem merci ca scrisul se coboara la mintea noastra de scolarizati ce suntem, ca altfel ne-am zgai si acum la tot felul de inscrisuri scrijelite pe te miri ce sau unde, fara sa pricepem nimic si doar sa ne prefacem ca suntem intelegatori, siin fapt sa nu facem altceva decat sa tesem tot felul de …

om

Si vine momentul cand va spuneti mai mult decat buna ziua, acel automatism ce se declanseaza aidoma ledului rosu care se aprinde odata ce apesi butonul care “cheama” liftul. Si nu este intamplatoare comparatia cu liftul, fiindca in lift se spune cel mai adesea genul asta de buna ziua.
Si inainte de momentul de inceput, a existat un moment de sfarsit, cand i-ai spus buna ziua odata ce i-ai intrat in casa. Si s-a bucurat cand te-a primit in casa ei. Raza aceea care i-a luminat fata pentru o secunda aducea cu un licar de speranta. Si nu stiai de ce, dar te bucurai ca iata, chiar si pentru o secunda, chiar si involuntar, ai reusit sa joci rolul mesianic de a-i aduce unei femei un dram de speranta.
Insa in casa ei avea un inamic. Si nu stii daca voluntar sau involuntar, inamicul ei, devenit al nostru, a trasformat speranta intr-o supapa de refulare pentru un preaplin de regrete, tristeti, insatisfactii, frustrari, dureri si a deschis usa iadului interior si personalizat, odata cu usa ca…

Splaiul Independentei

Imagine
“Eu nu mai vreau sa traiesc pe planeta albastra. Prea multa apa pe planeta asta, apa sarata, apa fara nici un rost. Pai ce rost are ea, cata vreme mie nu-mi plac fructele de mare? Si nici melci, scoici, raci si alte astfel de creaturi ale lui peste prajit. Nu pot sa sufar pestele! Mai gust din cand in cand cate o feliuta de somon afumat, dar hei, ala nu e peste! Iar de balacit ma pot balaci si intr-un rau de apa plata sau minerala. La Herculane, de exemplu. Sau la Borsec. Eu vreau ca marile si oceanele de pe planeta noastra sa se separe in brate-ca o delta- sa inceapa sa urce muntele, pana la izvoare, de unde se pot refugia inapoi in inima pamantului, pe drumul spre care, sa se filtreze in strat de sare si alte minerale si de unde, odata ajunsa, sa ude pamantul de acolo, din inima lui. Si in locul lor, pe principiul vaselor comunicate, sa creasca lunci si campii si ses si, hai, treaca de la mine, dealuri si obcine. Dar nu mai mult! La ce ne trebuie noua creste de cucerit? Alpinistii …

Cu picioarele pe pamant

Imagine
Impresarul meu incerca sa ma impresioneze. Nimic nou, asta facuse el INCA din prima clipa, inca de la prima intalnire. Se muncea sa-mi implementeze in minte ideea ca este necesar si suficient sa visez si gata. Sa visez cu vise, sa visez in culori, sa visez de forma, sa visez cu cantec, sa visez cu ritm, sa visez cu rima, sa visez cu gandul si gata, astfel ajung sa visez si cu trupul. Ce mai incolo si incoace, sa Visez American este conditia minima si obligatorie ca sa devin ceea ce-mi doream din adancul sufletului meu: SOLISTA. Nu zic, a fost o experienta pe cinste. Sa visezi American nu e de ici de colo, la-ndemintea oricui. Ca sa visezi American must have or borrowan American mind, orice ar fi insemnand o astfel de grozavie, fiindca an American mind is a worldwide mind. Am fost la un punct distanta de a-mi atinge visul cu buricele degetelor, cu buzele si cu podul palmei. Va spun un secret, le-am si atins, dar in clipa aceea s-a revoltat sufletul meu, care tocmai atunci s-a trezit …

Ori