Rol

Încep acum o poveste, îmi iau şi rindeaua. Nu ştiu ce să fac cu ea, dar mi-e mai aproape decât o bormaşină. Precis că, la timpul ei, va transforma un baobab într-un creion fermecat. Mă veţi întreba ”merită foaia albă un astfel de sacrificiu?” şi vă voi răspunde într-un cuvânt: irefutabil. Voi pune apoi punct pe semnul exclamării, spunându-vă că albul la fel de bine poate fi neaua ninsă pe întuneric, în rânduri liniate, aliniate la margini de foaie, pe marginea unei ferestre, însa cel mai sigur că rînduneaua se desprinde şi se înalţă din cititul printre rânduri, pentru că:

 In primul rand ca…

“Bobolina primi o comanda de apa vie de la fantana aviatorilor, numita asa, codificat, de catre Batranul Pescar numai ca sa-l impiedice pe Vanatorul de Lemn sa mai ucida Marea Balena de la DiKa. Dornica sa o onoreze cat mai prompt, se sui in caleasca ei condusa de Veveritoiul O., in costumul lui de vizitiu, si-l ruga sa mane caii ca vantul si ca gandul.
Cum aflase Bobolina de fantana asta si cum ajunse la ea, doar nu era fraiera sa spuna!
Odata ajunsa, se umplu ea cu apa cat sa onoreze intreaga comanda si cat sa-i mai si ramana, apoi ii ceru vizitiului sa o conduca inapoi spre casa. Acesta nu avu nimic impotriva sa faca asta, dar ii spuse este nevoit sa vireze la stanga, la Sosea, ca sa-i recupereze pe Lex 16 si pe Lex 27, lasati pentru a fi primeniti si reincarcati de catre profesionistii de la Save Computers.
Dar deja Bobolina nu mai era atenta nici la vizitiu si nici la drum, ci la cei doi inaripati ce-i ciripeau pe la urechi.
In dreapta, Pricolosul de la Arsenal, o avertiza de zor ca urmeaza sa treaca prin Valea Plangerii. Acelasi Pricomigdal care il certase mai devreme pe Kogalniceanu ca sta cu stangul in fata, pe Isus ca si-a lasat femeia si copilul sa pribegeasca singuri prin lume, cat el se afla la cursurile de mers pe apa si de suire la cer. Da, da! Pricondurul de l-a luat la misto pe Manole pentru ca si-a bagat picioarele in apa lui numai ca sa se joace el de-a Icar, nereusind decat sa-si faca freza in putul sapat astfel in curte.
Biata Bobolina credea ca moare si invie! L-ar fi alungat ea de mult pe Pricondorul asta daca, in nemernicia lui, nu o mai musca din cand in cand de urechiusa. Dar tocmai de la muscatura i s-a tras Pricolacului, cand, luat de val, a uitat ce face el acolo si care era scopul lui.
Profitand atunci de slabiciunea-i, Bobolina reusi sa-l auda in urechea ei stanga si pe Pitosmokin, care o linistea, spunandu-i:
-Vezi, draga mea, daca ti-ai lepadat tocurile cui si te-ai incaltat de la Converse, seria BA nr. 55515552? Acum te poti simti ca acasa oriunde in lume, indiferent daca Lex16 si Lex 27 s-ar fi aflat la servisul din Panduri 44, langa I.G.Duca, la Iuliu Maniu 65, sau la Kogalniceanu nr 8.
Abia atunci observa Bobolina ca, pe cand vizitiul intrase la Save Computers, caleasca lor fusese blocata de un DODGE Nitro de culoare inchisa, cu numele de 69KWG si care, desi avea loc suficient in spate, a tinut neaprat sa stea in fata. Norocul lor ca soferul Fiatului Albea de culoare albastru indigo, pe numele lui, 25RGD, era super civilizat si a parcat regulamentar in spatele lor, lasand loc suficient pentru a iesi fara ca sa fii obligat sa faci multe manevre.
Sa vada el, prostul asta, daca l-o invata ea vreodata pe el tabla inmultirii!
-Ovidiuuuuuuu, vino sa ma scoti! tipa Bobolina ca din gaura de boa. Ucenicul Pricolos s-a incurcat printre personajele tale, deplasandu-ne si pe noi, sau poate doar multiplicandu-eeeeee!!!

Acesta este un plagiat, dar unul de finete, de aceea trebuie tratat ca atare. Este un soi de Andrei Pavel in pantofii lui Michael Jordan, sau ca si cum Andreea s-a luat de mana cu Tudor, in timp ce Raicu si Chirila au luat leapsa de la Sweetdreams. Asa ca cine nu intelege, sa treaca frumusel in banca lui, sa ia abecedarul si sa buchiseasca.”

In al doilea rand ca…

“Fac prezenta. Ceva era lipsa la apel. Dar ce? Incep imediat a-mi inventaria depozitul. Dar nu inainte de a inchide usa si de a lipi anuntul “Inchis pentru inventar”. Dau o tura. Situatia se prezenta in roz.
"Celula mea mai e asta?"
Nici nu trasez bine semnul intrebarii, ca m-am si trezit in cap cu Lacrima lui Ovidiu. Ala de 12 ani. Pai ce mama dracului, doar ei, doar ei si eu nu? Niciodata, eu nu? Iau o unitate de masura si incep a-mi cuantifica gradele, pana am vazut alb in fata ochilor si pana mi-a sunat ceasul desteptarii.
Man, o pauza!
"Numai recreatie e-n capul tau! Treci la tabla, se rasti la mine vocea, si fa bine si calculeaza cat fac radical in baza doi dintr-o pelerina kaki pe timp de ploaie!"

Si toate acestea din vina medicului curant. Sau de familie. Coborai la prima, care se dovedi a fi fost si ultima. Cautam un loc propice meditatiei, dorindu-mi, mai mult decat orice, nu sa ma loveasca o masina, dar in mod sigur o revelatie. Ceva care sa ma ajute sa ies din tot acel material grotesc, ca un fel de piele intoarsa.
Nimic mai simplu, totul este sa-ti doresti. Fara nici o grija pentru faptul ca am iesit lipsa la inventar cu –(minus) 2 (doi) neuroni. Prinde orbul, scoate-i ochii. Sau era hotul?
Am inceput sa plang. Ce altceva? Apoi mi-am facut ordine prin dulap, la capitolul genti. La genti stau foarte bine in comparatie cu neuronii. Am un gentoi rosu si cu roti negre din piele de camiloi. O geanta ocra, ma rog, galbena, din piele de dromadera. Si un geamantan (de genul neutru), portocalui din piele de struto-camila. De cand am fost eu in Tunisia. Noi. Dar ce, doar eu?”

In al treilea rand ca…

Unde nici Padurea Neagra nu e Mare, nici ARCA nu e barca si nici Dunarea nu mai este pe valuri, ci albastra ca speranta. In rest nu mai stiu ce sa zic in afara faptului ca zmeoaicele nu stau la coada. Ma rog, nu stiu celelalte zmeoaice cum fac si dreg, dar eu la coada nu stau. Mai stau cateodata la rand, dar doar asa, pentru impresia artistica si cu scopul de a-l imbratisa pe creator :)

In al catelea rand ca…

Slavul ala amestecase toate culorile. Ii trecuse lui prin minte sa deseneze fluturasi si sa umple spatiul gol dintre randurile partiturii, cu ei….

Si in ultimul rand ca…

Am iesit in balconul hotelului. Undeva in stanga era marea. O simteam. Ii simteam mirosul. Buzele mele erau deja sarate de gustul ei, dar nu o vedeam. Nu o mai vazusem de cand se camuflase imbracand camasa intunericului.
Partea dreapta a ceea ce in gluma numeam Nava Amiral, venea in contrast cu partea ei de vis a vis. Farul. Ma recunosteam in miezul beznei ca in propriul interior din care totusi am iesit, pornind in cautarea unei scantei. Nu cautam scanteia doar fiindca ma obisnuisem sa ma multumesc cu putin, dar pentru ca exceptand putinul despre care vorbesc, restul totului ardea deja odata cu mine.
Din locul pe care in mod conventional pana atunci l-as fi numit “inainte”, am vazut dintele demonului dezvelit de zambetul acestuia ce anunta miezul noptii si care s-a stins imediat ce si-a indeplinit scopul.
Bajbaind prin intuneric, mainile mele au devenit ochii mei si prin ele am vazut, mangaind zidul, ceea ce nici un graffer nu ar fi reusit sa descrie in fanteziile-i puse in forma, oricat de colorate ar fi fost ele.
Am plutit prin intuneric pana am ajuns la ultima sa treapta, dincolo de care si totul si  nimicul isi pierdeau sensul si rostul, cata vreme deveneau confundabile. M-am asezat, dar nu inainte de a ma dezveli pana la goliciunea invizibilitatii mele de pana atunci. M-am asezat, mi-am cuprins genunchii cu bratele si mi-am sprijinit fruntea pe ei. Am oftat si m-am abandonat ideii de inutilitate.
Asa m-a intalnit lumina cand prima sa raza a ajuns la mine. Aproape ca nu ma vazuse, focusata fiind pe si angajata in urmarirea trecatorului ce se luase la intrecere cu el insusi. Sau poate cu umbra lui. Nici nu stiu acum daca cel ce mi s-a asezat aproape a fost gandul meu ce scanteia sau scanteia ce mi-a reaprins gandul ca poate nici eu si nici totul nu suntem tocmai pierduti.
Am sperat si mi-am dorit sa fie acolo doar pentru mine si pentru a imparti cu mine sarea marii cu gust de buze, dar n-a fost sa fie. Tipul parea interesat de scama de pe umar, de fulgul ce candva fusese pana de Acvila, un stilou fermecat pe care era suficient sa-l atingi si deveneai un scriitor monstruos de bun.”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie