Felicitarile, masa si dansul



Ce inseamna sa ai mai multe personalitati. Dupa cum observi, aceasta nu este o intrebare. Acesta este un raspuns. Am ajuns la el punandu-ma la incercare si facand un exercitiu. Imi place sa exersez, prefer sa exersez decat sa ajung sa-mi pun probleme. Matematic vorbind.
Bunaoara, ultimul meu exercitiu s-a desfasurat in jurul unui scaun. Si pentru ca limba romana este daruita prin ambiguitate, ii voi spune chair, chaise, stuhl, silla. Scaunul acela era o mostenire, era insasi imaginea mostenirii, conceptul, ideea, definitia mostenirii.
M-am asezat pe scaun cu un scop precis, cu mijloace oneste si cu gandul bun. Dintr-un foc trei personalitati. Trei in una. Trei Doamne, toate trei: mama, sotia si romanca.
Intre scaunul pe care ma asezasem si celelalte personalitati, am trasat o linie de demarcatie careia i-am dat forma unei mese. Astfel, masa a devenit terenul de joc, teatrul de razboi, campul lui marte, scena, studioul, loja unde celelalte personalitati au avut a se confrunta cu cele trei Doamne.

Prima personalitate care s-a prezentat la interviu a fost si prima personalitate care mi-a scuipat in cap, de la prima vedere, primele coji ale semintelor de scandal cu care fusese hranit inca din viata intrauterina. Ma ameninta cu indexul drept, in timp ce maraia pe un ton variabil si crescator pana la latrat. La primul lui ham, abia daca am simtit ceva miscand inauntrul meu. La al doilea lui ham ham, am simtit cum creste. La al treilea ham ham ham, eram deja catea. Am latrat si astfel, la primul meu bow wow, masculul alfa a plecat cu coada intre picioare. Acum, ca ne-am marcat teritoriul, suntem buni vecini.

A doua personalitate a fost o closca. Am batut-o la scor, cu 2 la 1. I-am avut de partea mea pe Horia si Crisan. Nici acum nu a inteles ce i s-a intamplat, dar important e ca se simte bine. Implicit si eu. De cate ori se intampla sa ne intalnim, pastram distanta regulamentara: o lungimea de nas al ei, doua lungimi de nas ale mele.

A treia personalitate a fost din regnul intelectual. Imi dicta ceea ce avea ea de zis, sprijinindu-se de un ton rugos, pedagogic, metodic si cu constiinta lucrului teapan, durabil, rigid si frigid. Am incercat sa-i raspund cu aceeasi moneda. N-am resusit.
Am reusit in schimb sa-i povestesc “The Forgotten”. Intotdeauna mi-a placut Julianne Moore. Mi s-a potrivit rolul ei. Asa de bine, incat am ajuns la un consens referitor la binefacerile aplicatiei de loc, timp si mod al constructiei lingvistice “Scoala, gazda, nu dormi!”. Restul molozului de cunoastere i-au iesit prin ochi, avand forma si continutul unor lacrimi de recunoastere.
Doamna fusese doar intoxicata, nu si otravita. Probabil ca de mare ajutor mi-a fost faptul ca intre timp mi-am ales eu scaunul, dand la gunoi incarcatura mostenirii inscaunata pana atunci, intr-un obiect. I-am zis Doamnei la despartire: “pamflet a fost Ingeri in America. Asta e pe bune.” Si i-am facut cu ochiul. Doamna a inteles ca am niste tulburari de personalitate si m-a lasat in pace cu gargaunii ei de intelectuala.
E misto sa faci pe prostul atunci cand esti luat de prost.

A patra sunt eu, femeia. Aproape ca uitasem de ea. Some fucking personality :P.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie