A vorbi



Nu sunt singura, am oameni in jurul meu, am oameni aproape. Nu sunt singura, dar nu am cu cine vorbi. Pentru ca ceea ce am eu de zis nu intereseaza pe nimeni, iar ceea ce au ei de zis, pur si simplu ma plictiseste.
Pe copii am incetat de buna vreme sa-i mai dadacesc, sa-i mai indrum sau sa le explic. Le-am lasat libertatea de a descoperi ei lumea. Le mai raspund la cate o intrebare, dar numai atunci cand ei vor sa stie parerea mea, sa stie ce cred eu despre ceva anume. Mai bine sa ma judece ei pentru ca nu le-am spus ceea ce stiam, decat sa-mi reproseze vreodata ca le-am bagat in cap molozul civilizatiei si al societatii in care traim.
Sotul este pasionat de documentaristica si de hrana de zi cu zi. “Noi ce mancam azi” este strigatul de lupta cu care isi incepe ziua. E ceva fiesc si natural si e unul dintre rarele noastre subiecte de discutie. Documentaristica este un domeniu ce nu-si gaseste locul in memoria ram-lui meu, de aceea ma surprind adeseori cand imi vorbeste despre ce a mai citit sau ce film a mai vizionat, dedublandu-ma si parasindu-ma. Trupul meu e acolo, cu el, dar eu ma refugiez in gandurile mele. Si vorbesc cu ele. Gandurile mele imi sunt cel mai bun partener de dialog. Dupa ce ajungem la un consens, mi le astern pe hartie, pe blog, pe forum sau pe facebook. Nu mi-am dorit sa devin scriitoare, dar mi-am dorit ca macar un gand de-al meu sa-si gaseasca astfel perechea. Da, n-am renuntat inca la credinta intru gandul pereche.
In fine, revenind printre oameni, am adeseori senzatia ca sunt invadata de gandurile unora sau ale altora, ganduri insingurate si dornice de vorba. Ganduri tacute, ganduri negjlijate, ganduri uitate de cei carora le apartin, doar pentru ca acestia vorbesc. Vorbesc mult, prost si fara rost. Unele astfel de ganduri sunt intr-atat de agasate de nepasarea alor lor, incat pur si simplu ma umplu de nervi. Ma cert cu ele si cateodata le impac, dar cu unele nu ajung la nici un rezultat. Si nici nu le pot goni, fiindca nu vor sa plece, pentru ca, imi zic ele, mai bine o cearta zdravana decat zgomotul unei taceri.
Bunaoara ieri, pe cand am trecut prin ultimul astfel de taifun de ganduri nevorbite, ca sa-mi pot pastra echilibrul aparentei, m-am apucat sa-mi fac curat in bucatarie. Fiecare placa de faianta are acum chipul unui gand impacat, fiecare ochi de aragaz, fiecare placa de lemn are chipul unui gand impacat, fiecare sticla pe care am sters-o de praf are chipul unui gand impacat fiecare pahar pe care l-am spalat are chipul unui gand impacat.
Numai oglinda parea ca oglindeste in ea chipul unui gand ilustrat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie