A privi, a te privi, a nu te privi

Mă privesc în poza asta cu care tot defilez. Când apeși cu săgețica de la maus pe ea, se dovedește a fi un portal spre un Matrix care nu te va conduce niciodată spre ieșire, alta decât cea pe care ți-o vrei și ți-o cauți și ți-o ceri. Câteodată ți-o și iei. Dacă, desigur, ești insistent, încăpățânat, fixist și adeseori încrâncenat.
Poza asta în care mă tot păcăleam că sunt ca Neo și de fapt m-am dovedit a fi Trinity, pentru că în final Neo moare ca prostul.  Ca prostul, pentru că Trinity nu va ajunge niciodată la vârsta la care să se dedice parastaselor.
Avem în poza 42 de ani, anul în care petrecusem Paștele la Albena, împreună cu surorile mele, bărbații noștri, copiii și înca vreo două familii de prieteni. Eram în total vreo 17. Poza este făcută în punctul culminant al întoarcerii acasa, la Cap Kaliakra.
Așa cum o văd acum, și marea tot un desert este, căreia însă, având în vedere vietățile care o mișună și faptul că este pomenită ca supă primordială, i-aș zice deșertăciune.
Mă privesc acum în poză și, privind în urmă la tot ce-a fost, mă văd pe țărmul de mare de unde se sinucideau caii în The Ring 1, de unde s-a sinucis mama și femeia în The Ring 2, cu scopul de a renaște sau de a se salva de moartă și moartea ce o poseda și de unde s–a rupt filmul pentru că nu știu ce a mai fost în The Ring 3,14 și fiindcă am ales să mă întorc și să înfrunt moartea ce mă vânase până atunci și acolo și să devin din vânat, vânator.  Este și asta tot o trecere prin moarte. Povestea este că mi-ar fi plăcut să fie după modelul Meet Joe Black, dar în viață nu este întotdeauna cum îți place, chit că-ți este întotdeauna cum vrei.

Și afară plouă, plouă…



https://anisway.blogspot.ro/2011/07/estimare.html

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie