Secvente


Pe strada mea a plouat invers, de la pamant la cer. Si de la sud la nord. Sau de la dreapta la stanga, cum vedeam eu ca se petrec fenomenele, asezata fiind cu fata spre rasarit, cu spatele spre apus si cu cana de cafea in mana. Precis ca explicatia nu poate fi decat una: capriciul (sau poate aritmetica) celui care bate. Si care indiscutabil si-a gasit sfarsitul prin a se da batut. Nu stiu la altii cum a fost, dar pe strada mea, norii au stat in cap, cand au plouat. Ca Absolem :)
In orice caz, este bine de stiut ca secretul reusitei nu se afla in grosimea, subtirimea sau nr. de centimetri, ci in elasticitate, proprietatea aceea care nu lasa loc deformarii plastice pana la iremediabil, irecuperabil.
Binecuvantata fie cafeaua! Si mailul, pentru ca m-a scutit de insistenta postasului de a bate la usa exact cand imi era mie lumea mai draga.

Blocul de vis-a-vis a fost invelit in ceata. Si cel de langa el si cel de langa el. In afara de blocul de vis-à-vis, de cel de langa el si de cel de langa el, doar blocul meu mai e. Despre rest imi pot imagina orice. Parca traiesc aievea visul de acum cativa ani unde visam ca ma cobor intr-un abis foarte asemanator acestei dimineti. Doar ca in visul acela ma luptam cu indarjire sa-i schimb acestuia semnificatia, fiindca oricat de jos m-as fi coborat, parca nu mi-ar fi placut sa ma scufund totusi intr-o uriasa vata de zahar roz.
Si cu cat visam c-o innegresc, cu atat se facea mai frez. Pana cand a venit ramasita a ceea ce fusese candva un casalot albastru granit si m-a ridicat pana la suprafata. Care era o pajiste verde. Dar nu inainte de a ma fi certat pentru ca nu stiu sa fac altceva, decat sa-mi cioplesc vise pe chip. A venit ceata si le-a luat. Acum a ramas blocul meu si cel de vis-a vis si, intre noi, sticla ferestrei si cateva crengi.

Nu-mi pot imagina viitorul. Nu mi-l mai pot imagina. Nu mai pot visa si nici gandi acest viitor. Nu mi-l mai pot proiecta in nici un chip. Iar prezentul...prezentul este cum sa spun?  Intotdeauna m-am gandit ca tot ce ti se poate intampla mai rau este sa supravietuiesti unei apocalipse.

Ploua, iar ploaia se deshide la fereastra de la etajul de unde vad eu realitatea, ca un tablou in care Creatorul si-a schitat autoportretul diminetii de azi ca fiind al unei coroane devenita creanga, devenita ram, devenita mugur. Samanta.
Suicidul Creatorului a inceput cu pasul pe care acesta l-a pasit, trecand prin fereastra de el deschisa, fix in gura consumatorului de creatie, manat de chiar Ispita de a-i cunoaste acestuia impresia.
Oh, dar Domnilor si Doamnelor, nu Degustatorul de Creatie, cel pentru care, de fapt Creatorul si-a creat creatia a fost cel ce l-a pierdut, atunci cand acesta a scuipat molozul venit in incompatibilitate organoleptica cu papilele lui gustative, ci faptul ca insusi Creatorul s-a uitat...

Eram toata mov din cap pana-n picioare, numai parul imi era pe jumatate mov. In sensul de rosu. Jumatatea de albastru imi curgea alene prin vene odata ce sangele mi se facuse apa. Tocmai iesisem de la BRD unde platisem pretul lichiditatii mele si ma indreptam in pas alunecos spre cea de-a doua banca, unde am intrat cu scopul precis de a-mi pune semnatura pe un document de depunere numerar in contul FIRMEI, fie-le zilele lungi, noptile bogate, serile vesele si aerul bland.
Fix la mijlocul drumului m-am intalnit cu el. Era tot portocaliu, din cap pana-n picioare, numai capul ii era pe umeri, in sensul de albastru. Jumatatea de rosu ii curgea probabil prin vene, din ce in ce mai ritmat, judecand dupa chipul ce i se luminase intr-un zambet pana la urechi. Am pariat pe o jumatate de pas in dreapta, cedandu-i prioritatea, dar am pierdut pariul. Am castigat, in schimb, timp cat sa scriu acum despre ce-ar fi fost daca…

De fapt, nu se intampla niciodata nimic. Realitatea este, in cel mai fericit caz, plictisitoare, atunci cand nu este trista, neplacuta sau dureroasa. Rarele flash-uri de fericire, bucurie ori surpriza placuta sunt probabil menite sa ne starneasca imaginatia si sa ne incite sa gandim, sa spunem ori sa scriem povesti despre cum am trai fericiti pana la adanci batraneti si cum ar fi tineretea fara batranete.
Ete, na! Ce-ar fi, zic, sa facem noi astfel incat sa schimbam realitatea si, dupa cele cateva rare clipe de nefericire, sa ne imaginam, sa spunem sau sa scriem povesti despre durere, plictis, razboaie, iubiri imposibile, moarte, despartiri, si despre toate celelalte chestii naspa.
Realitatea este ca traim intr-un vis, dar nu e visul nostru. Al meu sigur nu e.

Pe partea noastra nu se mai aprind luminile. Noroc cu partea de vis a vis. La metrou e liniste acum, de cand zapada a redus la tacere praful. Un 668 se pune in miscare si isi ia avant spre centru. Cativa calatori sed zgribuliti si infofoliti pe cele cateva scaune de ei ocupate. Dupa mers, un cuplu de tineri se indreapta spre Valea Argesului. Cele cateva lumini asezate aleator pe la ferestre ale blocurilor de peste strada, ascund dincolo de ele povesti una mai misterioasa ca cealalta, pe care, probabil ca daca ar mai trai, fratii Grimm le-ar asterne pe valuri, valuri de hartie.
Iesind de pe Targu Neamt, un taxi face slalom pe carosabil, urmat de umbra unui trecator...9494, aici Bucuresti, Romania.

Partenerul meu a interpretat in mod regal rolul de avocat al diavolului De cate ori el a castigat un proces, eu am pierdut  un mit. Am fost o echipa unica in lume.
Bunaoara, acum patru ani, cand ne-am cunoscut, era teiul in floare. In dimineata aceea m-am sculat ca in fiecare zi, la ora 7, m-am dat jos din pat si, tot ca in fiecare zi, somnoroasa si ciufulita, primul lucru pe care l-am facut, a fost sa pun de cafea. Apoi am aruncat o privire pe fereastra. Pe geamul de la bucatarie, care da spre apus, l-am vazut spunandu-mi buna dimineata in stilul sau unic si inconfundabil, desenandu-mi pe cerul innorat, o pasare Phoenix. Pe geamul de la living, ce da spre rasarit, il vedeam cum imi face cu ochiul si imi deseneaza niste hieroglife din Nimbus, pe care eu le-am transcris asa: “Buna dimineata!” Game.
Ce zapacit! Set.
In dimineata aceasta am fost cam suparata pe el. Cateodata se poarta ca un copil rasfatat care crede ca orice jucarie i se cuvine si ca trebuie sa se joace cand si cu cine si cum vrea el. Eh, uite ca nu e chiar asa! Dar tot m-am dus sa pun de cafea. Apoi am vorbit nitel cu florile si abia apoi am aruncat o privire pe fereastra.
Si de la apus si de la rasarit, si de la miaza-zi si de la miaza-noapte, intre cerul albastru, soarele diminetii si noi, era o ceata laptoasa.
Stie si ca imi place cafeaua cu lapte si stie si cum sa ma impace”.
Leapsa, somerule, ca, de la nord la sud si de la est la vest, tot concediat esti.
Match

Pentru a afla care este vremea, am iesit in balcon. Privind spre Pamant, nimic nou. Totul era neschimbat. Doar parfumul de tei parca mai slabise putin in intensitate. Si plopii isi potolisera pornirile pufoase. Si coroana platanilor a ajuns la maturitate. Si o stancuta m-a salutat voios de pe creanga unui pom pe care il iubesc si il respect, chiar daca nu stiu altceva despre el in afara faptului ca este un pom.
Privind spre Cer, norul mi s-a plans a ploaie. Asta e. La ceva trebuiau sa fie buni si ochii mei. Macar sa planga in locul norilor, sau sa-i daruiasca Cerului un loc de plans.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica