Ora la care toate povestile dorm



Am stiut ca sunt insarcinata inca inainte de a merge la doctor sau de a-mi face testul de sarcina. Pur si simplu am stiut, doar nu eram la prima astfel de experienta. Am stiut dar nu m-am bucurat deloc, pentru ca nu ma simteam pregatita sa fac fata unei noi astfel de provocari, desi aveam deja 30 de ani.
Din fericire sau nu, am avut totala libertate de a lua astfel de decizii. De aceea m-am dus la doctor, cu scopul precis de a face o intrerupere de sarcina. Aveam programare la un el, dar la intrarea in cabinetul lui, am dat cu ochii de o ea. Femeia era sotia doctorului, obstetrician ca si acesta, sosita in ziua aceea pentru a-i prelua pacientele. De cum m-a vazut, desi stia pentru ce ma programasem, n-a schitat nici un gest care sa aminteasca macar de ceea ce avea ea de facut atunci si acolo. M-a invitat sa iau loc si m-a intrebat “de ce?”.
Puteam sa o reped, sa-i spun ca nu e treaba ei, ca nu o priveste. Dar i-am spus adevarul. “Am in familie antecedente de gemeni. Al doilea copil ar fi cum ar fi, dar de la al treilea in sus, nu cred ca pot duce.”
Ea a inceput sa rada si sa-mi povesteasca despre mai multe astfel de cazuri cu happy ending, de parca pe mine ma ajutau cu ceva povestile fericirilor traite de altii. Apoi mi-a zis: “Mergeti acasa, eu nu va fac chiuretaj. Nu sunteti hotarata. Sau, daca ma insel, atunci sa-mi bateti cu pumnul in masa si sa va strigati refuzul de a avea acest copil!”
Am plecat acasa.
 La ora 5 mi s-au rupt membranele. Ora la care toate povestile au adormit.


24. decembrie.1985

Eram pe strada, undeva pe fostul b-dul Miciurin. Iesisem de la servici si mergeam spre piata 1 Mai, de unde imi propusesem sa cumpar niste amandine, singurele prajituri care se gaseau. Eram invitata la cina. Mergeam pe jos, masinile nu circulau. Devenise deja o traditie ca iarna, circulatia autoturismelor sa fie interzisa, iar pentru un loc intr-un mijloc de transport in comun trebuia sa astepti mai bine de o ora. Era o reusita, o lupta castigata oridecate ori puneai piciorul pe treapta masinii.
Era liniste. Nici urma de colindatori, nici urma de beculete, luminite sau reclame. Nimeni nu incerca sa-ti vanda nimic. Nimeni nu-ti dorea nimic. Nimeni nu-ti ura nimic. Era liniste pe strada. Oamenii paseau ca niste naluci, traindu-si propriul Craciun pe dinauntru. Fiecare cu gandurile lui. Fiecare cu visele, emotiile si credintele lui. Fiecare cu sperantele lui. Sau poate cu disperarea lui. Era liniste. Nici un caine nu latra, nici un cersetor nu-ti cerea nimic, nici o sirena de salvare nu tulbura linistea serii de ajun, nici un claxon nu deranja cu zgomotul sau, linistea acelei seri.
Era liniste si era frig, dar ceva magic plutea in aer. Era AER. Respiram.
La naiba, a fost Craciunul!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica