Optiuni

Asadar, m-am desteptat pe muzica si versurile imnului Marii Britanii (si nu numai). Nu, nu fusese nici soneria ceasului meu desteptator si nici indemnurile muzicale post decembriste intonate la ceas festiv romanesc. Asta dupa ce noaptea trecuta am visat ca dracu’.
Adormisem digerand un text pe care tocmai il citisem, recomandat de Sorin Dinco, scris de Dosa Andrei si intitulat “Arata-le cine-i seful”.
Ha, ha, creierul meu obosit s-a lepadat de raspundere, spalandu-si metaforicele-i maini si aruncand toata povara sefiei asupra inimii mele. Incitant, zise fierea, fierband de nerabdare sa afle scorul acestei partdide de tenis care s-a incins odata cu refuzul inimii de a prelua functia de conducere. Ca sa evite dezechilibrul cauzat de o iminenta criza de autoritate, organele mele vitale, oasele mele, carnea, cartilagiile, intreaga mea anatomie s-a adunat intr-o fratie care si-a ales ca lider, sangele, bazandu-si alegerea pe unicitatea acestuia in raport cu neutralitatea cuvantului creier la paritate cu feminitatea cuvantului inima.
Well, discursul liderului a fost cat se poate de regal. Adica usor balbait. De fapt, curgea lin, ca un fluviu informational care se indrepta spre izvoare, devenind rau, devenind parau pana a ajuns la concluzia ca “Inception” e doar un film, dar ca arhitectul visului meu a fost, fara doar si poate, un BOU. Poate doar un amator care a scapat jocul din mana, zise creierul, coborand cu liftul pana la cel mai de jos nivel de memorie. Sau poate un dobitoc, zise inima si chicoti, imaginandu-si-l ca pe spiridusul bun din Harry Potter, dar ceva mai inalt.
“Dobby Has No Master” se facu atunci auzit ecoul sunetului ce avea sa dezarmeze odata pentru totdeauna “jeneregretrian”-ul Edithei Piaf, care nu fusese niciodata decat o minciuna.
Well, seful e sef si-n curul gol! Altfel nu stiu a deslusi visul de noaptea trecuta.
Se facea ca veneam dinspre strada Sevastopol si mergeam spre nustiuunde. Eram…eu. Eram eu. Treceam pe langa maternitatea Polizu cand am simtit privirea insistenta a strainei. Am simtit-o ca pe o apasare in plex si ca pe o forta ce ma chema s-o privesc si pe care cu greu o puteam ignora. In clipa aceea o batrana purtand broboada pe cap, mi s-a apropiat venind din stanga. Inainte de a o vedea, am simtit mana ei trasand o cruce pe spatele meu. Ca sa ma apere de deochi. Nu mi-a placut gestul ei, mai rau m-a deranjat si m-a determinat sa ma intorc spre dreapta si sa ma confrunt cu forta acesteia. Forta s-a dovedit a fi o batrana cu basma pe cap, cu doar un ochi si acela de un albastru sticlos.
Esti urata, mi-a zis. Esti foarte urata. Esti cea mai urata. Am zambit si mi-am cerut iertare pentru faptul ca am deranjat-o cu uratenia mea. N-am crezut in ea, in batrana aceea. Era…neconvingatoare, de aceea am zis despre arhitectul visului meu ceea ce-am zis. Adica, la naiba, nu pot lasa nimic in plata domnulu si am continuat spunand:
-Iarta-ma pentru ca sunt urata! Considera ca prin asta am luat asupra mea pacatul Lui Dumnezeu de a nu fi stiut ce face atunci cand m-a facut asa!
Deja nu mai eram pe strada, ci ma jucam cu niste copii si ma dadeam la vale pe balustrada unei scari luxoase ce m-a condus intr-un mall subteran unde, fara ca sa am un plan anume, fara ca sa-mi propun ceva anume, am sfarsit prin a sparge vitrina unui magazun de bijuterii, de unde apoi am fugit purtand cu mine doua-trei inele din aur alb in buzunar si unul pe deget, ca pe un totem, stiind prea bine ca nu am scapare de la raspunderea faptelor mele, dar avand in continuare convingerea ca omul sfinteste locul si hotarata ca, in aceasta privinta, sa nu recunosc nimic!

Intr-o mai veche ordine de idei, azi e miercuri, iar cerul azidiminetii, imediat dupa ce s-a dezbracat de alb si negru, a capatat un aer de bleu ciel cu sclipiri de metal, un strop de frez si zbor de inaripata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica