Ce-am facut



 Atat. Cheia in care sunt citite aceste cuvinte se gaseste in semnele de punctuatie.

“Atunci cand evangheliile vor ajunge la capatul lumii”…

Am inceput de mica. La 19 ani m-am angajat, la 21 de ani m-am casatorit. Ambele actiuni au fost urmare a propriilor mele alegeri. Pe prima am ales-o cu mintea, pe cea de-a doua am ales-o cu inima. Acum am intrat in al 48-lea an de viata si al 27-lea an de casnicie. Mai in gluma, mai in serios, as zice, in loc de concluzie, ca alegerile pe care le-am facut cu inima au fost cele mai trainice dar, in acelasi timp, cele mai greu de dus. Fiindca, pentru a-si pastra trainicia, ele iti cer necontenit sa investesti in ele. Sa le tii in viata, sa le resuscitezi, sa le insufli noi si noi impulsuri, sa le pastrezi ritmul si cadenta. Sa nu le lasi sa moara. Si tocmai de aceea, exista si momente cand simti ca nu te lasa sa traiesti. E ca un cerc vicios, dar este viata. Tocmai pentru ca asta presupune actiune.
Ce-am facut
Restul sunt semne de punctuatie.

Daca citesti in cartea mea de munca, vei vedea ca de peste tot de pe unde am muncit, am plecat prin demisie. Chiar si in perioada comunista, cand nu exista demisie, dar exista transfer la cerere. Nestatornicie pedepsita de legea de atunci, prin pierderea sporului de vechime. Mai in gluma, mai in serios, as zice ca, macar din acest punct de vedere, sunt o tipa plina de prospetime si ca vechimea mea este mai degraba o bogatie licoroasa si nu ceva inodor, incolor si insipid. Consecinta a faptului ca mi-am reconsiderat de-a lungul timpului alegerile pe care le-am facut cu mintea. Le-am adaptat contextului si conjuncturii si am exploatat fiece oportunitate, chiar daca in momentele cheie nu constientizam ce anume fac. Pentru ca momentele cheie din viata unui om sunt fructificate ori pierdute in functie de cat de repede te misti. Ori asta presupune sa dai dovada de curaj si de responsabilitate. Genul de responsabilitate care, privita din exterior, poate fi usor confundata cu nebunia ori inconstienta, dar care, pe interior este pura asumare .” O fac, daca gresesc, eu platesc. PLATESC, nu ma scuz, nu caut scuze si/sau vinovati” . Este genul de asumare a responsabilitatii si de actiuni care mi-au atras, ca si plati, investitii si rasplata si nicidecum despagubiri.
A fost ca si cum m-am invartit intr-un cerc vicios: inceput-apogeu-sfarsit, inceput-apogeu-sfarsit, nou-entuziasm-rutina-plictis, nou-entuziasm-rutina-plictis. Este cercul vicios la vietii in societate. Si nu, nu mi-e teama si nu ma feresc de cuvantul asta “vicios”, pentru ca actiunea inseamna ca, desi in strafundul adancului tau esti si ramai o mare doamna, sunt si momente cand puti, cand lasi deoparte bunele maniere si te comporti, functie de cel ce ti-e aproape la un moment dat, ca o tiganca sau ca un ganster sau ca o curva sau ca un ipocrit.
Ce-am facut. Restul sunt semne de punctuatie.

Cand evangheliile vor ajunge la capatul lumii. Abia atunci se va inchide cercul vicios. Atunci vine un moment in care te dai batut, un moment al renuntarii. Un moment in care te simti obosita, sacaita, agasata, frustrata si, desi nefututa, totusi si fututa si cu banii luati. Si atunci iti iese din vintre, iti urca prin stomac, iti trece prin esofag si iti iese prin creier un urlet de disperare “CEEE-AAAAM FAAAACUUUUT!?!?” Ce-am facut cu mine, ce-am facut din mine? Pentru ce? Pentru cine? De ce? Dar eu? Eu! Eu.
Pentru ca, vorba baietilor de la atomic ruster, “Death walks behind you”. Si cine te-a trantit de data asta la pamant, Domnul? Nu, pentru ca Domnul nu exista. Adica exista, dar ce folos?
O femeie. Femeia. O femeie aflata la aceeasi varsta cu mine, mama a doi copii, ca si mine, dar divortata. O femeie care a schimbat doi soti si ea stie cati barbati, si care a acceptat intr-un moment din viata ei un post cheie, platit, un post care presupune ACTIUNE, abilitati de organizator, de manager, de control, de analiza, de decizie. O femeie care stia inca de la inceput in ce se baga si care chiar si-a negociat salariul pentru postul respectiv, chiar daca asta a insemnat sa forteze ajustarea unui buget deja aprobat de comunitate. Si pentru care, pana in acel moment, ea nu a miscat un deget.
Un post pe care eu nu l-am vizat, doar pentru ca se afla in incompatibilitate cu postul cheie pe care l-am ales, cel unde se gestioneaza banii. Pentru ca, trebuie sa recunosc, atunci cand este vorba de bani, am incredere numai in mine. Doua femei in doua posturi cheie de care depinde bunul mers la comunitatii in care traim si noi si cei ce ne sunt aproape. Un loc unde am ajuns condusa fiind de cercul vicios al vietii in societate, prin actiune si decizii luate cu mintea si cu inima. Nici una din noi nu ne-am propus sa ajungem in cele doua posturi, ambele votand si alegand la momentele respective, niste domni. Dar domnii au refuzat. Domnii nu au timp. De fapt, ceea ce le lipseste domnilor, sunt coaiele. Si capacitatea de a face si de a-si face timp. Iata motivele pentru care esti, desi nefututa, totusi si fututa si cu banii luati.
Iata-ne pe amandoua in acelasi loc si timp. Suntem o echipa si de noi depinde bunul mers la comunitatii noastre. Ajunse aici, ne-am blocat. Pentru ca de aici a inceput asteptarea. Pentru ca doamna habar nu are ce trebuie sa faca. Si atunci ii spun eu. Dar doamna asteapta, pentru ca doamna nu poate sa faca. Si atunci fac eu. Tot ce a dovedit doamna ca stie sa faca, a fost sa-si ia banii luna de luna si sa primeasca felicitarile pentru tot ce s-a reusit. Dar tot ce s-a reusit s-a reusit in echipa, unde adeseori eu am centrat eu am dat cu capul. Iar cea care trebuia si a fost platita sa aiba initiativa, sa organizeze si sa conduca actiunea, sa controleze si sa managerieze, a fost ea, nu eu.
Si doamna nu admite faptul, de fapt, nici prin minte nu-i trece, ca moral si etic si echitabil ar fi sa imparta salariul ei cu mine. Pentru ca declaratiile d-nei de genul “te invidiez”, “te admir”, “fara tine nu as fi putut sa fac nimic” , "eu nu pot sa fac ce faci tu" nu-mi tin nici de foame si nici de self esteem. Fiindca prezumtia de nevinovatie pe care i-am acordat-o doamnei s-a terminat, iar acum doar incerc sa estimez unde este granita dintre nevinovatie si ipocrizie. Ambele ale aceleiasi doamne.
I-am dat tot felul de semnale, dar doamna se face ca nu le pricepe. Sau poate chiar nu s-a prins. I-am spus verde in fata, nimic. Iar eu, ajunsa acum si aici, nu mai vreau sa-mi dau demisia. Si desi as putea sa preiau postul ei, nu vreau sa-l pierd pe al meu. Eu stiu foarte bine ca as putea sa le duc pe amandoua, dar nu ma lasa legea. Ha, ha...

In fiecare dimineata, la cafea, Domul citeste carti (beletristica, istorie, religie, societate, diverse alte domenii) si Doamna citeste Biblia. Amandoi imi vorbesc din carti.
Dimineata, la cafea, eu scriu. Si nu numai dimineata si nu numai la cafea. Intr-o zi le-am spus amandurora, ca replica la declaratiile lor de genul “ma gandesc sa”…ia ganditi-va voi bine de tot, concentrati-va, acumulati toate energiile voastre creatoare si vointa in gandul respectiv si vedeti daca ceea ce va doriti se materializeaza. Nu se materializeaza, nu? Pai pentru ca asta presupune ACTIUNE. FAPTA. Nu exista alte minuni. Nu exista alte miracole.
Pentru nemiscarea lor, pentru asteptarea lor, pentru ca s-au spalat pe maini atunci cand ardea camasa pe mine, pentru ca nu m-au inteles, i-am urat din toata fiinta mea si pe Domnul si pe Doamna. I-am blestemat, dar nu cred ca s-a prins blestemul de ei, pentru ca eu nu cred in blesteme. Si pentru ca nu-i pot invinovati pe ei, pentru sacrificiile pe care le-am facut de buna voie si nesilita de nimeni.

Cata vreme suntem, fiintam si existam in forma materiala, unica masura a umanului, a omenescului si a omeniei noastre sunt faptele noastre. Nici cuvintele, nici energiile, nici gandurile noastre, ci FAPTA.
Ce-am facut

Rasplata pentru faptele mele este ca desi ieri uram de moarte, azi iubesc si rad pe seama propriei mele prostii omenesti si scriu si sper ca si Domnul si Doamna sa citeasca. Si scriu si pe facebook, pentru ca facebook este “traieste clipa” si scriu si in blog, pentru ca blogul este sertarul meu cu nu ma uita.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie