Berna

Aseară număram bani. Nişte bani. Îi număram şi nu mă mai gândeam la ceea ce am spus mai demult despre faptul că :
"Iată, mi-au trebuit 47 de ani să pricep că idealurile mele au fost nepreţuite, câtă vreme nu s-au materializat. Adică nu pot fi convertite într-o moneda anume, fie ea şi talantul din poveste. Odată cu revelaţia asta, cascade de revelaţii mi-au luat cu asalt mintea. Că la jackpot: bar, bar, bar, lămâie, lămâie, lămâie, 7, 7, 7.
Cea mai valoroasă dintre ele este aceea că banii nu m-au trădat niciodată. Banii mi-au luat întotdeauna chipul şi asemănarea unui gând. Nu zic nevoie, nu zic dorinţa, nu zic moft. Gând. Gândul că banii nu m-au trădat niciodată este un gând de milioane.”
Aseară număram bani şi nu mă gândeam nici la ceea ce am spus odată despre faptul că nu m-am crezut capabilă să chivernisesc cu atâta responsabilitatea banii altora, ştiindu-mă atât de risipitoare pe banii mei şi că nu m-am văzut niciodată în postura de ministru de finanate sau trezorier, fiindcă mă temeam că-i scap printre degete şi când mă va întreba lumea ce am făcut cu ei, n-am să ştiu să-i mint astfel încât să mă şi creadă.
Aseară numărăm bani şi urmăream un documentar difuzat de Naţional Geographic despre Pământul văzut din spaţiu. Scriam monetarul în timp ce povestitorul citea nişte texte scrise de către oamenii de ştiinţă care, convinşi fiind că extremele de climă şi relief sunt cele ce întreţin echilibrul planetei noastre, încercau să-i convingă şi pe cei ce recepţionau mai mult sau mai puţin întâmplător, ceea ce ei aveau de comunicat.
La naiba! Spusesem cândva despre mine că echilibrul meu este media aritmetică a extremelor tuturor stărilor sufleteşti şi/ori emoţionale. Ei, drăcia dracului, dar nu despre mine se vorbea la televizor, ci despre Planeta Pământ.
Am început să-i cert pe oamenii de ştiinţă. Sunteţi nişte naivi, le-am spus. Va lăsaţi manipulaţi de către sponsorii voştri care nu cată decât profitul. De fapt, nu mai sunteţi naivi, sunteţi deja proşti, pentru că nu aţi învăţat nimic nici din greşelile voastre şi nici din cele comise de predecesorii voştri.
Ei îşi vedeau în continuare de ale lor. Vorbeau despre nişte constatări şi prezentau efectele, ignorând cauza, că fiind cele fără de care Planeta Pământ se va destrăma. Spuneau că de frigul, de vântul şi de furtunile Antarcticii depinde viaţa în pădurea amazoniană şi că năpraznica Sahara, cândva un sol fertil plin de verdeaţă, joacă aşa cum este acum, un rol esenţial în echilibrul planetar.
Buuuulshiiiiit, am strigat numărând banii care deşi erau pe mâna mea, nu erau ai mei. Cretinilor, tăceţi dracului şi ascultaţi ce vă spune Viaţa. A răguşit, biata de ea, de când va tot vorbeşte, dar voi continuaţi să fiţi pe cât de surzi şi de orbi, pe atât de gălăgioşi. Echilibrul pe care îl prezentaţi pe post de adevăr este, de fapt, dezechilibrul. Totul a început cu marea schismă, când Pământul a divorţat de Terra şi au supus partajului ceea ce nu era al lor: ia tu recele, iau eu caldul, tu iei apă, eu uscatul, ia tu vântul că iau eu ploaia…
Şi fiindcă n-au putut să-şi împartă norii, i-au declarat Suverani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie