marți, 13 noiembrie 2012

Agentia de voiaj


Am copilarit in zona aceea. Pentru mine, Piata Matache sunt cele 50 de g de cafea proaspat macinata cumparata de la armean, nu mai mult ca nu cumva sa se trezeasca. Ma trimitea mama aproape zilnic dupa cafea, pentru ca din cele trei fete ale ei, eu dovedeam calitati de negustor. Nu ca as fi avut cine stie ce talent, dar fiindca imi dezvoltasem anume abilitati de a ma eschiva de la activitati care nu-mi placeau neam. Fugeam ca dracul de tamaie de aspirator si/sau de bucatarie.
Piata Matache mai are si gust de piersici de Medgidia, pe care tata le aducea vara, in rarele lui zile libere, pe care si pe petrecea bucatarind.
 Dupa 37 de ani am avut o perioada in care ma intorceam obsesiv in zona copilariei mele, pe care o cautam, o rascoleam, o vanam, o cerseam inapoi, dar pe care nu am mai intalnit-o niciodata.
 Abia atunci cand, venind dinspre Constanta am oprit la Medgidia de unde am cumparat piersici de import, vandute in poarta livezii, am inteles ca Piata Matache si str. Grivitei si Magazinul Sora si Magazinul Cerbul si str. Garii de Nord si str. Atelierului sunt eu...

Cand aveam varsta la care am inceput sa fac lungi plimbari cu mine insami, sa fi avut 12-13 ani, imi fixasem mental ca bariera, ca limita a realitati mele, Strada Buzesti. Venind dinspre Gara de Nord si mergand spre Calea Victoriei, odata ce traversam intersectia dintre Calea Grivitei si Strada Buzesti, intram in trecut. Niciodata nu mi-am putut imagina viitorul in bucla aceea spatio-temporala. Nici nu cred ca am incercat macar. Se intampla ceva firesc, neplanificat, negandit. Trecutul venea, ma patrundea si isi cerea dreptul lui la amintire. Asa m-am plimbat ani de zile prin trecutul celorlalti, pana am ajuns sa ma plimb prin propriul meu trecut. M-am oprit in intersectie. Trebuia sa ma opresc! Ma caut cu privirea mai intai in dreapta diagonalei ce ma avea ca centru. Salam de vara, parizer, bomboane de menta, sapun de rufe, eugenia, directia de taxe si imopzite locale. Nimic care sa-si castige dreptul la amintire. Poate doar constructia, dar asta depinde numai de ea, daca va reusi sa-si aleaga si impuna propria-i metamorfoza. In definitiv, materialele din care este cladita sunt rupte din viata. Constructia aceea a fost candva un munte. Tot ce-i trebuie este ca particulele din pamant ce o alcatuiesc, sa-si destepte memoria.
In stanga diagonalei, un loc gol. Goliciunea aceea a fost cea ce a declansat mecanismul aducerii aminte: la etaj, viata de om; la parter, povesti ale oamenilor; la etaj, coloane si ornamente placute privirii; la parter, mirosul de hartie si cerneala de tipar.
Ceva mai jos, “Lantul amintirilor” izvorate din cinematograful “Feroviar”. Ceva mai nou, “Inainte si inapoi”, by Bilbo Baggins.
Si, la baza tuturor acestora, neuronul meu obosit, trist si parasit de un Sam pe care, oricat de tare mi l-am imaginat, nu l-am putut materializa. Semn ca puterea gandului nu este suficienta sa obtii de la viata ceea ce-ti doresti si ca in viata faci mai degraba ceea ce trebuie :) .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu