Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

Medellin

Imagine
În fine, scrisul e mișto. Adică e mișto să scrii. Dar scrisul nu a fost, nu este și nu va fi niciodată altceva decât un supliment alimentar care, indiferent de valoarea și/sau bogăția sa nutritivă, nu poate înlocui o masa copioasa, un mușchi de vită în sânge, o plăcintă cu carne, o ciulama de ciuperci, o salată de fructe exotice...șamd :)






Blank

Imagine
Nu-mi pot imagina viitorul. Nu mi-l mai pot imagina. Nu mai pot visa si nici gandi acest viitor. Nu mi-l mai pot proiecta in nici un chip. Iar prezentul...prezentul este cum sa spun ? Intotdeauna m-am gandit ca tot ce ti se poate intampla mai rau este sa supravietuiesti unei apocalipse.





M-am invins :)

Campus

Citisem prima oara despre asta intr-un blog de pe weblog.ro, platforma unde am avut eu primul meu blog. “Tocmai ceea ce stii te impiedica sa stii”. Nu-mi amintesc cine a scris-o, dar mesajul mi-a ramas inscris in memorie. Am asociat randul acesta scris de un necunoscut cand am vazut “Avatar”, cu scena unde Neytiri il invata pe Jack despre faptul ca “nu poti umple un pahar deja plin” si ca inainte de a invata lumea ei, e nevoie sa se goleasca de lumea lui. Ultima oara cand facut o conexiune cu ideea, a fost cand am vizionat “2012”, scena de aproape de final, unde batranul calugar tibetan ii arata mai tanarului sau discipol, pilda unei lumi de preaplin, o lume ce da pe dinafara de plina ce ee a insasi.
Am o amintire vie de cand eram in clasa a treia sau a patra, de la ora de “Stiintele Naturii”. Doamna invatatoare ne vorbea despre resursele naturale. Cred. Parca. Nu stiu, pentru ca, din banca mea din mijlocul randului din mijloc, nu priveam la tabla, nici nu cascam gura la doamna invat…

Madrid

Imagine
Ma plictiseam. Ma plictisisem de scris, ma plictisisem de citit, de muzica si film, de praful unei plimbari, de mersul in gol. Ma plictisisem de zgomot, ma plictisisem de moarte. Ma plictisisem de somn si ma plictisisem de veghe. Mancam. Cand dulce, cand sarat, cand acrisor, cand cald, cand rece. Ma plictisisem de mancat. Exact cand totul parea a fi pierdut in detrimental nimicului, mi-am amintit ca am ceva de lucru. Tot amanasem lucrarea aceea. Nu o consideram o prioritate fiindca nu-mi aducea nici o recompensa. Am lucrat toata ziua mea libera. Am lucrat cu spor si cu chef pana mi-am zis, gata, mai e si maine o zi.
Si daca va fi ca maine sa nu fie, cel putin mi-am incheiat seara avand satisfactia lucrului gratuit, dar bine facut. Si, desigur, cu o portie de tiramisu home made si un pahar cu Armagnac. A la votre :)

Cracovia

S-a intamplat ca aveam o disputa amicala cu un amic, cu cine altcineva? Se intampla adesea atunci cand nu pictez, cant la pian sau scriu poezii patriotice. Era cu privire la adventistii de ziua a saptea si sanctuarele de la Sarmisegetuza. Nu ne intelegeam asupra placutelor. Atunci a venit dinozaurul si ne-a papat. Am avut amandoi acelasi gust.
In vreme ce ne dizolvam in suscul gastric, schimbam impresii despre scena din finalul lui "2012", aceea in care la ARCA erau transportate doar ierbivorele. Am inceput sa radem. Vegetarieni? Neah! Eram amandoi niste porci, cata vreme carnea de porc este alimentul nostru de baza. Ceea ce a determinat aparatul digestiv al dinozaurului sa ne conduca spre ficat. Dinspre inima acestuia se auzea ecoul “mai bine mort, decat comunist”, Vocea Naivitatii de pe vremea cand Piata Universitatii era insasi imaginea Inocentei. Impulsul ecoului asupra muschiului cardiac, combinat cu gadilicii nostri dinspre vezica biliara, a avut asupra dinozaurului un…

Beijing

Imagine
M-am sculat cu melodia asta in cap. M-am mintit spunandu-mi ca o pot fenta ca si pana acum, fiindca nu este prima dimineata cand ma scol pe muzica ei. OK, zic, deci insisti. E clar ca tinta ei este o noua revelatie. Am inceput deslusirea
incalcitelor cai ale mintii mele, cu ceea ce stiam si trebuie sa recunosc ca a fost o vreme cand am cochetat cu ideea ca in viata viitoare vreau sa fiu barbat, gandindu-ma ca astfel voi avea ce sani vreau eu. Dar am abandonat-o, din respect pentru sanii mei de acum, care si-au dovedit fidelitatea fata de scopul lor generic, genetic, al genezei si, fara falsa modestie, al genialitatii lor creatoare.
Anyway, revelatia acestei dimineti a fost aceea ca, atata timp cat nu se tine cont de dorintele, visele, nazuintele, rugamintile si rugaciunile noastre, de dorinta aceea intrinseca, bine ascunsa in nucleul celulei de baza a inconstientului nostru, nu existam.
In fine, nu stiu daca voi existati sau nu, dar eu, una, cu certitudine nu exist.

Vatican

M-am intrebat in cateva randuri cine sunt cei ce ii jurizeaza pe jurati? Cine sunt examinatorii examinatorilor? Si pe acestia cine si cum i-a examinat si in baza caror criterii i-au numit intr-un fel sau altul. In general “specialisti”.
Nu a fost genul de intrebare care sa ma indrume sa caut raspunsul in conventii si tratate sau in cine stie ce retetare ori in manuale, pe net sau pe rafturile unei biblioteti. Era soiul acela de intrebare pe care ti-o pui abia dupa ce deja stii raspunsul. Il stii in sensul ca instinctiv sau intuitiv respingi toate informatiile puse pe tava de catre tot felul de expertizati, ca fiind neconvingatoare. Fiindca totul se rezuma in societate, la a fi sau a nu fi convingator.
De exemplu, pe mine nu m-a convins definitia intelectualului intalnita in DEX. Cea data intelectului, da. Insa nu recunosc dreptul nici unui specialist de a scinda omenescul in paturi sociale, considerand “Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate raț…

Acapulco

Meganul meu isi vede e treaba lui. Sta cuminte la locul lui de parcare. Atunci cand nu se inscrie in trafic si ruleaza pe banda bunului simt.
Meganul meu se roaga si in culcare si in sculare la dumnezeul Meganilor, sa se intample minunea cand Orasul va fi el cel ce-si alege, nu edilii, dar pe cei ce-l calca zilnic in picioare, cu roata de la masina sau roata de la bicicleta.

Sydney

Blocul de vis-a-vis a fost învelit în ceață. Și cel de lângă el și cel de lângă el. În afară de blocul de vis-à-vis, de cel de lângă el și de cel de lângă el, doar blocul meu mai e. Despre rest îmi pot imagina orice. Parcă trăiesc aievea visul de acum câțiva ani unde visam că mă cobor într-un abis foarte asemănător acestei dimineți. Doar că în visul acela mă luptam cu îndârjire să-i schimb acestuia semnificația, fiindcă oricaât de jos m-aș fi coborât, parcă nu mi-ar fi plăcut să mă scufund totuși într-o uriașă prăpastie din vată de zahăr roz. Și cu cât visam c-o înnegresc, cu atât se făcea mai frez. Până când a venit rămășița a ceea ce fusese cândva un cașalot albastru granit și m-a ridicat până la suprafață. Unde era o pajiste verde. Dar nu înainte de a mă fi certat pentru că nu știu să fac altceva, decât să-mi cioplesc vise pe chip. A venit ceața și le-a luat. Acum a rămas blocul meu și cel de vis-a vis și, între noi, sticla ferestrei și câteva crengi.

Berna

Aseara numaram bani. Niste bani. Ii numaram si nu ma mai gandeam la ceea ce am spus mai demult despre faptul ca : "Iata, mi-au trebuit 47 de ani sa pricep ca idealurile mele au fost nepretuite, cata vreme nu s-au materializat. Adica nu pot fi convertite intr-o moneda anume, fie ea si talantul din poveste. Odata cu revelatia asta, cascade de revelatii mi-au luat cu asalt mintea. Ca la jackpot: bar, bar, bar, lamaie, lamaie, lamaie, 7, 7, 7.
Cea mai valoroasa dintre ele este aceea ca banii nu m-au tradat niciodata. Banii mi-au luat intotdeauna chipul si asemanarea unui gand. Nu zic nevoie, nu zic dorinta, nu zic moft. Gand. Gandul ca banii nu m-au tradat niciodata este un gand de milioane.” Aseara numaram bani si nu ma gandeam nici la ceea ce am spus odata despre faptul ca nu m-am crezut capabila sa chivernisesc cu atata responsabilitatea banii altora, stiindu-ma atat de risipitoare pe banii mei si ca nu m-am vazut niciodata in postura de ministru de finanate sau trezorier, fiindc…

Voyage

Într-o zi o să intru în magazinul unde se vând cărți. O să mă duc fix la raftul unde mă așteaptă și, înainte de a o lăsa să mă vadă, o să-mi dau jos fața și o să-mi pun masca de înțeles. Abia apoi o voi lua în brațe și o voi răsfoi ritualic până în locul special amenajat unde voi plăti prețul libertății de a ieși cu ea din magazin.
Acasă o voi așeza la locul ei. Unde voi îndeplini ritualul de sex neprotejat. Nu înainte de a mă dezbrăca de coperta în care am fost blestemată să mă vântur prin lume.

Amsterdam

Imi plac zorii de zi. Forfota aceea de dinaintea furtunii, cand oamenii simpli se pregatesc sa plece la munca, la treaba, la servici, la slujba, la job, la lupta. Iubesc oamenii simpli, oamenii obisnuiti, oamenii de mijloc, centrul de greutate al societatii. Oamenii intregi si integri, cei ce-si muncesc ziua pentru ei si pentru ceilalti. Cei ce nu cer dar continua sa dea. Atlasii contemporaneitatii mele. Cei ce tin in spate bolta cereasca, “bula de cersetorie”, bugetul de stat. Mai nou, si pe cel unional.Eroii zilelor noastre. Principalii vinovati pentru dezechilibruldintre vorba si fapta. Pentru ca ei sunt cei ce tac si fac. Ei sunt “ceidesprecarenusevorbeste”. Pentru ca ei sunt bau-baul celor intretinuti, dezvoltatorii fortei centripete. Cei ce pun presiune pe centru, neglijand adevarul fundamental al fizicii sociale. Acela in baza caruia, odata ajunsi in centrul pamantului, unica scapare este sa intorci indoit, intreit, inzecit forta apasarii, devenita deja centrifuga.Daca as fi ju…

Agentia de voiaj

Am copilarit in zona aceea. Pentru mine, Piata Matache sunt cele 50 de g de cafea proaspat macinata cumparata de la armean, nu mai mult ca nu cumva sa se trezeasca. Ma trimitea mama aproape zilnic dupa cafea, pentru ca din cele trei fete ale ei, eu dovedeam calitati de negustor. Nu ca as fi avut cine stie ce talent, dar fiindca imi dezvoltasem anume abilitati de a ma eschiva de la activitati care nu-mi placeau neam. Fugeam ca dracul de tamaie de aspirator si/sau de bucatarie.
Piata Matache mai are si gust de piersici de Medgidia, pe care tata le aducea vara, in rarele lui zile libere, pe care si pe petrecea bucatarind.
 Dupa 37 de ani am avut o perioada in care ma intorceam obsesiv in zona copilariei mele, pe care o cautam, o rascoleam, o vanam, o cerseam inapoi, dar pe care nu am mai intalnit-o niciodata.
 Abia atunci cand, venind dinspre Constanta am oprit la Medgidia de unde am cumparat piersici de import, vandute in poarta livezii, am inteles ca Piata Matache si str. Grivitei si …

Everest

Imagine
Vântul avea un aer al dimineții ce-mi amintea de spuma laptelui. Se ascunsese pe după blocul cenusiu, fix în vârful celui mai scund dintre cei trei plopi aliniati în scara măgarului. Nu prea i-a convenit că l-am văzut și a dat să se amestece iar cu întunericul, însă l-a trădat propria-i luminozitate. Îl aveam la mână. I-aș fi putut specula în fel și chip slăbiciunea. Întunericul m-a privit în ochi până am  înțeles că Irisul al meu e și că, tot ce-i mai rămâne lui de făcut e să se deghizeze în sprânceană, până când mă voi hotărî a cui undă îmi este mai aproape: a Astrului Alb sau a Ledului Albastru. De aici s-a iscat o gâlceavă fără precedent între artă, religie și istorie. Steaua Stelelor a mârâit în somn, răstindu-se la ursitoare și imputându-le ambiguitatea de care au dat dovada atunci cand au fost rugate să contribuie la rețeta din care am fost plămădită. Ursa Mare și-a asumat întreaga responsabilitate, lăudându-se totuși cu reușita de a-mi fi insuflat un aer de popularitate. Ursa…

Luxemburg

Vine o vreme cand iubirea ta de copil pentru parintii tai devine o povara. Atunci e bine sa te lepezi de ea. De fapt, nu te lepezi, ci o asezi intr-un sertar si o lasi in stand by.

Vine apoi o vreme cand iubirea ta de parinte pentru copilul tau devine o povara. Atunci o asezi si pe aceasta in sertarul ei fiindca stii ca niciodata nu vei uita unde o gasesti.
Iubirea pentru barbat, eheeei, e cea mai povara dintre poveri. Daca reusesti vreodata sa te lepezi de ea, atunci a sosit timpul sa te iubesti pe tine insati.

Tu de ce crezi ca Dumnezeu l-a izgonit pe Adam din Rai? Pai pentru ca a vrut sa-si vada si El de viata Lui :)

Oslo

Prima seara a noului anului am petrecut-o in compania selecta a unor lautari. Erau lautari autentici, de la mama lor si nu ma refer la faptul ca erau din Oltenita, ci ca erau niste bravi reprezentanti ai etniei lor. Ma facsinau cu prezenta lor, cu infatisarea lor, cu tinuta lor impecabila si total lipsita de aroganta si bijuteriile pe care le afiseaza manelistii, acest rezultat al eforturilor de integrare in societate a acestei categorii de persoane.
Dintre cei cinci, cei mai “spectaculosi” au fost doi: chitaristul, care era frumos al dracului si avea niste dinti sclipitori de albi si perfecti si canta de-mi venea sa ma urc pe masa si sa dansez desculta si tambalagiul.
Eh, tambalagiului aceluia i-as fi dat eu premiul zece pentru rromanica. Era, bietul de el, cocosat de la spondilita sau ce boala o fi fost aia, dar avea niste degete fine si lungi ca de pianist, o camasa alba impecabil calcata, cravata si ac de cravata, pantalonii calcati la dunga si pantofii lustruiti de-…

San Salvador

O mare de informatii care-si digera esenta in linistea abisala si isi regurgiteaza surplusul de oase, aidoma crabilor cu josul in sus, asupra unei plaje de receptori ce le primesc si le intorc pe toate partile, devenind astfel, la randul lor, emitatori in intreg acest razboi informational si/sau informatic, a carei miza este nu atat sa demonstreze faptul ca informatia inseamna putere, ci puterea informatiei de a schimba traiectoriile unor vectori. Unii mai metaforici ca altii, dar fara exceptie, emotionali.
In tot acest timp si spatiu, viata isi vede de viata ei: vacile cu viteii, iepele cu manjii, berzele cu puii lor si crengile cu mugurii, deveniti deja fruct :)
"A noastra" devine abia dupa ce alegi sa te amesteci in povestea celuilalt. Depine de ce poveste, de a cui poveste si de cat de mult vrei sau alegi sa te implici. 
Acuma Tu sa ma ierti ca am calcat pe crabul pe care tocmai te pregateai sa-l salvezi :)

Atena

Asta primavara, undeva pe la miezul zilei, eram in autobuzul 168. Ma pregateam sa cobor la Galeriile Orizont. In aceeasi masina, sezand unul langa celalalt, doi frati, un baiat si o fata. Baiatul era mai mare, sa fi avut 10-12 ani. Sora lui citea silabisind inscriptia de pe soclul statuii ecvestre din dreptul BCU: "Ca-ro-li".

-Carol I, proasto! o corecta fratele mai mare si mai citit :)

Aseara, in troleul 69, in dreptul Palatului Cotroceni, pe cand eram blocati in trafic, un barbat la vreo 40 de ani, ametit de bautura, motaia si bombanea pe toata lumea din jurul lui:
-Scrie tu istoria, mai degraba decat sa cari cartile astea in brate! ii spuse unei tinere studente.
-Mamaie, ai fost o comunista! ii spuse unei batrane cochete.
-Ce razi, cucoana? imi zise si mie. Se vede ca ti-au placut ofiterasii!
-Oh, desigur! L-am iubit la nebunie de Amiralul Kolchak. De fapt pe actor:)
Azi, in parcul de la Bucur Obor, la targul de manuale scolare:
-Nu mai avem istorie, istoria s-a…

Ierusalim

Ploua, iar ploaia se deshide la fereastra de la etajul de unde vad eu realitatea, ca un tablou in care Creatorul si-a schitat autoportretul diminetii de azi ca fiind al unei coroane devenita creanga, devenita ram, devenita mugur. Samanta.
Suicidul Creatorului a inceput cu pasul pe care acesta l-a pasit, trecand prin fereastra de el deschisa, fix in gura consumatorului de creatie, manat de chiar Ispita de a-i cunoaste acestuia impresia.
Oh, dar Domnilor si Doamnelor, nu Degustatorul de Creatie, cel pentru care, de fapt Creatorul si-a creat creatia a fost cel ce l-a pierdut, atunci cand acesta a scuipat molozul venit in incompatibilitate organoleptica cu papilele lui gustative, ci faptul ca insusi Creatorul s-a uitat...

București

Contrar tuturor uzantelor, azi am ocupat unul dintre locurile rezervate unor categorii prestabilite de persoane. Afisasem un aer de jemanfisism, desi in interiorul meu se petreceau apocalipse. Se ardeau poduri, se rasturnau constructii, se duceau razboaie, revolte si rascoale. Priveam impasibila prin golul ferestrei desi istorii si religii se prabuseau in mine. Probabil ca urma sa ma asez deasupra tuturor aidoma bomboanei de pe coliva, atunci cand am simtit privirea batranului care m-a facut sa-mi inalt privirea spre el.
-Luati loc aici, va rog, ii zic si dau sa ma ridic.
Mana doamnei ce ocupase scaunul din stanga mea, insa, m-a impiedicat sa cedez locul.
-Stati, doamna, aici. El este barbat, poate sa stea in picioare. Este barbat, va spun, pentru ca stiu, ca este al meu. Dumneavoastrea aveti nevoie de odihna! Acum nu faceti altceva decat sa acumulati energie, pe care s-o risipiti mai tarziu cu activitatile zilnice. Sunt femeie, stiu despre ce vorbesc! Si va vorbesc tocmai …

Rio

Piept de pasare la gratar cu piure de cartofi si cafea la halba.
Si un zambet pana la urechi :)

Roma

"Dupa noi, potopul."

Washington

Poate ca tocmai fenomenul "apa trece, pietrele raman" a stat la baza formarii Marelui Canion. Tot ceea ce sper este ca apa sa nu fi pornit in cucerirea Everestului. Sa se joace cineva cu apa, ca sa nu se mai plictiseasca, ca cine stie ce idei ii mai vin !

Kiev

Azi, mergand pe Calea Victoriei si indreptandu-ma spre Cismigiu, la intersectia cu Strada Doamnei, in spatiul unde pana acum ceva vreme era un magazin de imbracaminte, ascunsa privirii trecatorilor in spatele unor perdele pline, ondulate si aurite, insasi arhiepiscopia Bucurestiului cu firma "Cuvantul vietii". ...pizda a fost primul cuvant ce mi-a venit in minte. Instantaneu. Daca as fi avut la mine o unealta de scris, l-as fi scris pe vitrinele lor.
Dar aveam numai stiloul meu "Acvila" cu rezerva plina de bun simt, fir-ar el al dracului de bun simt :)

Ankara

Dis de azi dimineata, norii indigo n-au mai avut nici gust de cuisor si bergamota si nici textura de casmir, ci mirosul cearceafurilor spalate si intinse pe franghie, la aer.

Londra

Imagine
In dimineata asta, dupa un lung sir de dimineti tacute, la ora 5:50 a sunat ceasul. Alex ma rugase s-o scol, fiindca incepand de acum intra la scoala la 7:30. In dimineata asta, dupa un lung sir de dimineti libere, independente, mi-am facut de lucru cu mici indeletniciri casnice. Este incredibil cum mi-am redescoperit in asta, bucuria de a fi vie sau, asa cum i se mai spune, "pofta de viata".
M-am sculat cu melodia lui Slade in cap, "My friend Stan" si-mi venea sa dansez privind la cerul acoperit de nori, din umbra carora, Soarele isi regasise la randul lui, pacea unei dimineti racoroase.



Paris

Este inexplicabil cum un scriitor pentru care nu exist, scrie o carte despre visele mele. Vise despre care imi imaginez ca sunt amintiri.
"Strania calatorie a domnului Daldry", Marc Levy.