Postări

Se afișează postări din august, 2012

Moțul din Cuvânt

Imagine
Uite, n-am căutat în DEX ca să aflu ce definiție au dat academicienii, cuvântului "Solidaritate" și i-am deslușit acestuia înțelesul după chipul și asemănarea mea. Mă gândesc că "solidar" înseamnă să ai un caracter solid. Într-atât de solid încât să te facă să fii "solidar cu". Cu celălalt, desigur, fiindcă nici măcar "Ideea", de fapt, "Gândul" nu există de sine stătător. Ideea, Gândul, fără suportul ei, al lui, devine o noțiune abstractă, ori tot ce iese din zona concretului, ține de folclor și de foaie verde.
Așadar, gândindu-mă la ceea ce sunt și pot fi, în consecință, la ceea ce fac și pot face eu, solidaritate este și atunci când, dacă prin intervenția mea nu-i pot face celuilalt clipa, minutul, ora, ziua, luna, viața mai bune, mai zâmbitoare, mai vesele, mai fericite, mai ușoare, mai frumoase, într-un cuvânt, mai placute, măcar să nu i le fac mai rele, mai triste, mai dureroase, mai grele, mai urâte, mai neplăcute …

Radiografie

Vrei să-ți spun ce văd sau vrei să-ți spun ce vrei tu să auzi? Ai un plămân de rașinoase și un plămân de foioase. Acum nu mai trebuie decât sâ-ți scoți nasul din carte și să respiri.

Sentences

Imagine
Despre ce este vorba in sentintele acestea? Nu, nu despre romengleza si nici despre subiect si predicat, ci despre complexul de inferioritate. Despre complexul de inferioritate de care da dovada (prin reactiile lui) profesorul fata de elev, generalul fata de soldat, presedintele fata de secretarul sau, seful fata de subaltern.
Despre incapacitatea tuturor acestor "superiori" de a-si constientiza si asuma limita propriei inferioritati, o conditie sine qua non, un prim pas in drumul autodepasirii.
Nu si al devenirii, fiindca profesor, general, presedinte, sef, superior, te nasti. Esti sau nu esti. Faptul ca odata, undeva, candva, niste electori ori niste membri ai unei comisii de examinare te-au numit intr-un fel sau altul, nu te face sa fii nici profesor, nici general, nici presedinte, nici sef, nici superior :)





Aiurea

Tu chiar credeai ca stiu ceva despre Japonia? Am bluffat! Chiar ti-ai imaginat ca am avut vreodata habar despre Japonia, mai mult decat am citit  in "Shogun"-ul lui James Clavell, sau am rasfoit printre "Dragostea si moartea si valurile" scrisa de Yasushi Inoue sau am vazut in "Babel"-ul lui Alejandro González Iñárritu ori in "Inception"-ul lui Christopher Nolan? Chiar crezi ca este suficient sa ma intalnesc o data cu Dai Sono la Nan Jing si gata, sa cunosc Japonia ca pe propria-mi palma?
Si apoi, orice tara e mica pe harta in comparatie cu aria talpilor mele pe pamant. Stii foarte bine ca alta realitate nu exista in afara celei cuprinsa intre talpi si orizontul campului vizual.

Apropos de Japonia

Imi beam in dimineata aceasta cafeaua privind pe fereastra pe ale carei geamuri abia spalate, ploaia isi lasase urmele de praf. Sau poate ca praful este tot ce ramane dupa potopul meu. Al meu, fiindca despre fereastra mea vorbesc.
Ma gandeam, pe atat de obiectiv pe cat imi permite propriul subiectivism, si imi imaginam ca evoluez cu un exercitiu la paralele. Inegale, cum altfel. Vedeam Japonia pe harta si-mi aminteam despre cunostintele referitoare la conditiile ei geografice: clima, relief, flora, fauna, resurse naturale, densitate a populatiei si inidicatori economici. Paralela mica.
La paralela mare, o Romanie cu munti si campii si vai si mare si rauri si paduri si gaze si petrol si grau si clima temperata si podisuri si vanat si pasuni si vaci si boi si oi si capre si rate si gaste si curcani si gaini si cocosi si un vaiet general, un cantec de jale, o doina a suferintei lor izvorata din complexul generat de refrenul "nu ne-am nascut in locul potrivit".

Cine "ne-am&…

ctp,

acest senior al gandaririi romanesti.

Nu stiti ce este gandarirea romaneasca? Este rezultatul unei stari: starea de a nu fi. Asa am auzit ca se spune, pana si in biblie e scris, ca tot ceea ce esti, tot cel cum esti sunt rezultatul acelui "a fi", "al fiului".
Incep prin a-i multumi ctp-lui pentru ca mi-a oferit posibilitatea de a ma folosi de propria-i imagine, atat de clar si de succint ilustrata "cu mana lui", de exemplar al gandaririi romanesti. Pentru ca trebuie sa spun ca nu este nici o diferenta intre cele doua extreme ale acestui curent, cea a gandaritorului romanesc de tip ICR si cea a gandaritorului romanesc de tip "ajutor social pentru bautura sau/si retete compensate", ambele amplasate undeva la polul opus, diametral opus, al oricarui cultivator de grau, orz, ovaz, secara samd, al oricarui metalurg, croitor, cizmar, gunoier etc etc.
Gandaritorul romanesc este un tip care, luat la bani marunti, cantarit, evaluat si convertit in moneda …