vineri, 8 iunie 2012

Times New Roman


Mai alaltaieri treceam  prin parc. Nu ma plimbam propriu zis, ci impleteam utilul cu placutul. La un moment dat aleea mi-a devenit neincapatoare. Nu stiam de ce, iar pe fondul acestei incertitudini, m-a cuprins o senzatie de panica pe care n-o mai traisem pana atunci. Am crezut pentru o clipa ca nu mai am aer. Am crezut chiar ca vad luminita de la capatul tunelului.
Bla bla…
Lumina aceea fusese doar un foc de paie aprins de bufeurile inflacaratei sustinatoare a insusi necunoscutului. Ma rog, fiecare e liber sa se inflacareze cand vrea, unde vrea, cu cine vrea, dar n-am sa inteleg niciodata de ce trebuie sa ma inflacarez si eu pe seama faptului ca un olimpic la mate se amageste avand convingerea ca menirea lui in aceasta viata este sa ne spuna noua sa ne salvam Orasul. Iaca, l-am salvat. Acum ce mai am de facut?
Alooooo, muuuzeeeleee, bac tu bizniz plizzzz. Voi ca poetii sa-si vada-in pana lor-de poezie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu