miercuri, 27 iunie 2012

Pilda haiducului Zero


Zis-a, citind in norii de noapte:

 “Atunci cand veti ramane doar voi, va veti fi invins. Ceea ce nu va va transforma, insa, in niste invingatori”.


joi, 21 iunie 2012

Ziua cea mai zi


Era inca intuneric cand am deschis ochii. Ma sculasem avand o senzatie de apasare pe piept. M-am dezvelit si am inspirat adanc. Ce naiba? Nu ma durea nimic si totusi ma simteam ca si cum, odata cu cearceaful, am aruncat de pe mine si umbra ce parca se culcusise la pieptul meu. Era trecut de trei.
Pana la patru m-am mai foit putin si apoi m-am dat jos din pat cu gandul sa bag antricoatele de vita la cuptor pana cand nu se incinge iar soarele. Pun apa pentru cafea la fiert, imi aprind o tigara si ma refugiez in baie. De obicei atunci cand fumez stand pe wc, am cele mai nastrusnice revelatii despre lume si viata. Si despre mine. De data aceasta, insa, mintea mea s-a inchis pentru interior si s-a deschis pentru exterior. Si chiuveta si cada erau jegoase. Ma ridic de pe wc, iau solutia pentru curatat si ma apuc sa le lustruiesc.
Intre timp cafeaua fierbea si antricoatele sfaraiau, iar eu imi actualizam o stare pe facebook, distribuind my own notita despre una, despre alta.
Extind apoi cercetarile la baia mica. Spal al doilea wc, a doua chiuveta, gresia, asez ce am de asezat si ies. Gata cu cercetatul! Cred ca praful de pe mobila, firimiturile de pe covor si urmele talpilor goale de pe parchet si gresie si-au gasit, in sfarsit locul! Luati-le, ale voastre sunt! Eu cu voi nu ma mai lupt. Ati castigat!
Ma  imbrac in tinuta office si ma pregatesc pentru intalnirea cu politistul de proximitate si presedinta, programata pentru ora 8.30, avand ca obiect cartea de imobil. Pai daca tot n-am reusit sa scriu o carte­_carte, ma multumesc cu cea de imobil si cu registrul de procese verbale ale sedintelor de comitet si ale adunarii generale in care se vorbeste despre cum niste oameni pe care viata i-a adus in acelasi timp si loc, muncesc pentru a-si transforma comunitatea intr-o vecinatate, maidanul din fata blocului intr-un parc si locul de batut covoare in loc de joaca pentru copii.
Daca tot am fost gata mai devreme, cobor in fata blocului sa-mi intalnesc vecinii inainte de a pleca la munca, ca sa-mi semneze actele pentru CEC.
-Buna dimineta, doamna :)
-Buna dimineta, spor la treaba, o zi buna :)
Imi amintesc ca am cuptorul aprins, fug sus, sting focul, imi iau geanta si plec la intalnire.
La noua jumate ma despart de presedinta si ma duc la 34 sa platesc factura de RADET. La intoarcere uit ca 105 are traseul deviat datorita lucrarilor la metrou. Sar din masina la Tricodava  si ma hotarasc sa merg pe jos cele trei statii de pana acasa.
Mersesem cam o jumatate din drum cand s-a intamplat. A fost ceva fulgerator. Glezna mea dreapta s-a dislocat, ligamentele s-au incolacit, iar eu ma intinsesem pe strada cat sunt de mare….ocupati strazile, hahaha.
Acum rad, dar ieri chiar m-am suparat. Nici durerea n-o mai simteam de suparare. In urma cu nici o luna luasem o cazatura din care m-am ridicat cu glezna si genununchiul piciorului stang entorsate. Abia imi trecuse glezna, iar genunchiul inca ma mai durea.
Da’ ce dracu’, am intrat in anul mortii? Apai ia-ma odata si nu ma mai chinui!
Nu ma mai ridic. Aici raman. Un tip dadea ture pe langa mine, vorbind la telefon. Nu i-am vazut fata, nu i-am vazut picioarele, doar ii auzeam vocea. Ma deranjezi, am vrut sa-i strig. Nici nu m-ar fi ajutat, nici nu m-ar fi lasat acolo. V-ati lovit rau. Lasati…
Nu l-am vazut, nu ne-am atins.
M-am ridicat, mi-am scuturat fusta, mi-am luat geanta si mi-am continuat drumul pe jos pana acasa. Glezna mea se umfla vazand cu ochii.
Am ajuns acasa, mi-am facut un dus, am intrat pe net sa vad ce mai scrie unul, ce mai scrie altul, apoi m-am intalnit cu Dorina si am lucrat…plati, contracte, comunicare si comunicate, chestii.
La ora 3 PM coboram sa citim indecsii si seriile contoarelor de electricitate. La 3.25 eram la Enel. La 17 ma culcam. La 19 coboram in fata blocului pentru o intalnire pe tema “Viata noastra unde e, viata noastra ce-am facut cu ea”. Am spalat si vase. Am schimbat cateva amabilitati cu niste vecini. Am primit vestea ca Alexandra a luat delf-ul. Asta la nici doi ani de cand Mihai a luat cambridge-ul. Cand or fi invatat copiii astia, ca eu nu i-am vazut invatand!?
Aseara, cand s-a intors din deplasare, l-am intrebat pe Alexandru cum i-a fost ziua. Apoi mi-am facut un al treilea dus, le-am zis “Noapte buna, familie” si m-am culcat. La sase am deschis ochii.
In ziua de dupa cea mai zi mi-am zis: “Trebuie ca am gresit eu pe undeva, cu ceva, candva”.

Domnilor si doamnelor, locul meu de munca:



Asta e, am lumea la picioare...






marți, 19 iunie 2012

Toate la timpul lor, a nustiucata si ultima parte


Vestea buna a fost ca iata, s-au gasit artisti ai noii generatii de romani, care au reusit sa infaptuiasca ceea ce inaintasii lor nu reusisera, fie ca si-au propus o astfel de performanta, fie ca nu: Street Delivery,  evenimentul al caror organizatori promiteau ca "Timp de trei zile pe an, închidem strada Arthur Verona pentru maşini şi o deschidem pentru oameni".
M-am bucurat sincer cand am citit aceasta stire si mi-am propus ca in una din cele trei seri sa trec prin zona, mai ales ca in perioada asta nu am cum si nici nu intentionez sa intru in competitie cu interesul starnit de Campionatul European de fotbal :).
Zis si facut.
Nu stiu cum naiba se inampla, dar eu nu nimeresc niciodata, dar niciodata in visul ala care macar sa se asemene intr-un cat de mic numitor comun cu visul meu despre Strazi. Asadar, pentru a nustiucata dar ultima data “Ce caut eu aici”. Simplu: “sa te joci de-a transformerul” imi sopti Doc, personajul din “Back to the Future”.
Adica? Adica fii tu asa cum esti de felul tau. Iti place ce vezi? Nu. Un argument ai pentru acest nu? Am! Nici un stil, nici un trend, nici o moda, nici o tendinta din cate vad acum aici, nu ma poate face sa rad, sa plang sau sa ma indragostesc. Nici macar sa urasc. Vezi? Simplu.

 “Let's Do It, Romania!”, am auzit la un moment dat o a doua soapta. It’s easy  for you to say, Ella draga. Poate pentru cine are suflet de negresa. Hai nu-ti mai plange atata de mila! Vad ca deja zambesti zambetul ala cu gura pana la urechi. Vezi,  nu e totul pierdut :)

sâmbătă, 9 iunie 2012

Lungimea ori lățimea

În dimineața aceasta m-am sculat cu gândul că gata, e cazul să dau în judecata tupeul florii de tei și insistența cu care îmi invadeaza spațiul cu aerele ei. E deja prea mult! Și așa mă lupt zilnic cu mine și cu cearceaful meu de acasă și abia mă stăpânesc să nu las totul baltă și să fug la mare. Îi mai trimit mării câte-o lacrimă de dor și-mi trece. În curând o să am și eu marea mea, muncită de ochii mei (marea finanță, desigur, fiindcă mă gândesc să semnez un contract cu tipii de la Veolia).
Așa cu floarea de tei. Sar din pat și încă înainte de a pune cafeaua la fiert, pun mâna pe telefon să sun la agentul de proximitate și să-l reclam pe Cel de Sus că încalcă Legea Legilor, atunci când mă ispitește cu parfumul răzvrătirii și să-i spună din partea mea că dacă va continua s-o mai facă va fi numai vina lui.
Pe fondul tonului de ocupat al agentului de proximitate, atenția mi-a fost deturnată spre Cel de Jos de unde, judecând dupa mirosul de carne friptă ce urca până la mine, mai mult ca sigur că-și pregătea pachetul care să-i potolească foamea pe durata unei noi zile de vânătoare, fie ea chiar și una de weekend. La telefon, o voce necunoscuta îmi fredona o melodie…
Eu ce fac acum?

vineri, 8 iunie 2012

Times New Roman


Mai alaltaieri treceam  prin parc. Nu ma plimbam propriu zis, ci impleteam utilul cu placutul. La un moment dat aleea mi-a devenit neincapatoare. Nu stiam de ce, iar pe fondul acestei incertitudini, m-a cuprins o senzatie de panica pe care n-o mai traisem pana atunci. Am crezut pentru o clipa ca nu mai am aer. Am crezut chiar ca vad luminita de la capatul tunelului.
Bla bla…
Lumina aceea fusese doar un foc de paie aprins de bufeurile inflacaratei sustinatoare a insusi necunoscutului. Ma rog, fiecare e liber sa se inflacareze cand vrea, unde vrea, cu cine vrea, dar n-am sa inteleg niciodata de ce trebuie sa ma inflacarez si eu pe seama faptului ca un olimpic la mate se amageste avand convingerea ca menirea lui in aceasta viata este sa ne spuna noua sa ne salvam Orasul. Iaca, l-am salvat. Acum ce mai am de facut?
Alooooo, muuuzeeeleee, bac tu bizniz plizzzz. Voi ca poetii sa-si vada-in pana lor-de poezie!

sâmbătă, 2 iunie 2012

Blazon