Mi s-a sculat

Aveam pe undeva, am încă, o însemnare care povestea despre "prima mea iubire mi s-a s-a arătat în vis într-un moment de cumpăna a existenței mele. Prima mea iubire mi s-a arătat în vis și m-a ajutat să înțeleg de ce toate personajele poveștilor mele luau mereu și mereu aceeași înfațișare..."
Este o însemnare pe care am scris-o acum trei ani, pe vremea asta și este despre un vis pe care l-am visat acum cinci ani, pe vremea asta.
Se făcea că eram într-un vagon fără început și fără sfârșit, undeva pe la mijloc. Ocupasem un loc, obosită fiind de nepăsarea Tatălui și a Fiului în stânga cărora mă găseam. Mă simțeam pur și simplu copleșită de umbră indiferenței lor și mă durea fiecare punct al cuielor mele existențiale pe care eu singură mi le bătusem, cu fiecare alegere pe care o făcusem până atunci. De fapt, nu era propriu zis o durere, ci o chinuitoare senzație de sufocare. Era atât de intensă trăirea aceea, iar dorința mea de aer atât de dornică, încât s-a materializat, luând chipul unui dublu personaj: Umbra si...
Culmea este că Speranța nu era albastră, ci frez cu dungi finuțe de culoarea untului și nu purta fustă, ci pantaloni bărbătești din in asortați cu dungile cămășii, ale cărei mâneci erau suflecate aproape neglijent, la fel de neglijent că cei trei, poate patru, nasturi descheiați de la guler spre brâu.
"Atenție, s-au închis ușile!" odată cu mesajul pe care mi l-a transmis: "nu, nu acum! ne vom reîntâlni într-o nouă viață". Și când mă gândesc că tot ce-am voit a fost să-mi urmez Speranța și să-mi împlinesc Visul.
Se pare că cel ce mi-a umbrit soarta a fost Refuzul. Fiindcă mi s-a refuzat până și libertatea de a visa, câtă vreme, la ceas de mărțișor, dintr-o altă viață, nimeni altul dar însuși Cristos mi-a refuzat rătăcirea și mi-a alungat moartea de brațele căreia mă lăsasem cuprinsă ca de o unică ieșire spre libertate.
Prima mea iubire mi s-a arătat în vis și m-a ajutat să înțeleg de ce toate personajele poveștilor mele, de la Mark Twain la Marc Levy, luau mereu și mereu același Chip. Fiindcă nu-i văzusem, până acum, fața celui pe care l-am numit "prima mea iubire". Fiindcă eu, mie, nu-mi pot vedea fața decât în oglindă, ori eu mă vedeam de la piept în jos. Îmi vedeam mâinile bărbatului ce devenisem, după ce ani la rând crescusem odată cu Tom Sawyer, cu Robinson Crusoe, cu Winnetou și Old Shatterhand, cu Robert Langdon și Adrian.

Mi s-a sculat. Nu știu, însă, dacă să-i dau drumul sau să mă înfrânez la ceea ce-am devenit în această jumătate de secol de feminitate: Mi, Cea Mică și Cealaltă

Comentarii

  1. Nu stiu cum reusesti sa ma prinzi cu garda jos, dar o faci bine de tot. De unde iti vin Ano ideile astea?! O sa ma faci sa ma uit cu teama in oglida. Daca femeia din mine ma insfaca si trece cu mine dincolo de oglinda o sa mai pot fi vreodata misogin? Mi-e frica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te mai uita in oglinda! Vei trai astfel revelatia fericirii de a te fi vazut de la piept in jos :)

      Ștergere
    2. Hei, mister :)

      Inteleapta este bufnita. Eu, conform hororscopului aztec, sunt uliu. Mai pe romaneste, Cozcaquauhtli :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

Zgomot