Mi s-a sculat

Aveam pe undeva, am inca, o insemnare care povestea despre "prima mea iubire mi s-a s-a aratat in vis intr-un moment de cumpana a existentei mele. Prima mea iubire mi s-a aratat in vis si m-a ajutat sa inteleg de ce toate personajele povestilor mele luau mereu si mereu acelasi chip..."
Este o insemnare pe care am scris-o acum trei ani, pe vremea asta si este despre un vis pe care l-am visat acum cinci ani, pe vremea asta.
Se facea ca eram intr-un vagon fara inceput si fara sfarsit, undeva pe la mijloc. Ocupasem un loc, obosita fiind de nepasarea Tatalui si a Fiului in stanga carora ma gaseam. Ma simteam pur si simplu coplesita de umbra indiferentei lor si ma durea fiecare punct al cuielor mele existentiale pe care eu singura mi le batusem, cu fiecare alegere pe care o facusem pana atunci. De fapt, nu era propriu zis o durere, ci o chinuitoare senzatie de sufocare. Era atat de intensa trairea aceea, iar dorinta mea de aer atat de dornica, incat s-a materializat, luand chipul unui dublu personaj: Umbra si...
Culmea este ca Speranta nu era albastra, ci frez cu dungi finute de culoarea untului si nu purta fusta, ci pantaloni barbatesti din in asortati cu dungile camasii, ale carei maneci erau suflecate aproape neglijent, la fel de neglijent ca cei trei, poate patru, nasturi descheiati de la guler spre brau.
"Atentie, s-au inchis usile!" odata cu mesajul pe care mi l-a transmis: "nu, nu acum! ne vom reintalni intr-o noua viata". Si cand ma gandesc ca tot ce-am voit a fost sa-mi urmez Speranta si sa-mi implinesc Visul.
Se pare ca cel mi-a umbrit soarta a fost Refuzul. Fiindca mi s-a refuzat pana si libertatea de a visa, cata vreme, la ceas de martisor, dintr-o alta viata, nimeni altul dar insusi Cristos mi-a refuzat alegerea de a muri si mi-a alungat moartea de bratele careia ma lasasem cuprinsa ca de o unica iesire spre libertate.
Prima mea iubire mi s-a aratat in vis si m-a ajutat sa inteleg de ce toate personajele povestilor mele, de la Mark Twain la Marc Levy, luau mereu si mereu acelasi Chip. Fiindca nu-i vazusem, pana acum, fata celui pe care l-am numit "prima mea iubire". Fiindca eu, mie, nu-mi pot vedea fata decat in oglinga, ori eu ma vedeam, de la piept in jos. Imi vedeam mainile barbatului ce devenisem, dupa ce ani la rand crescusem odata cu Tom Sawyer, cu Robinson Crusoe, cu Winnetou si Old Shatterhand, cu Robert Langdon si Adrian.
Mi s-a sculat. Nu stiu, insa, daca sa-i dau drumul sau sa ma infranez la ceea ce-am devenit in aceasta jumatate de secol de feminitate: Me, Cea Mica si Cealalta.

Comentarii

  1. Nu stiu cum reusesti sa ma prinzi cu garda jos, dar o faci bine de tot. De unde iti vin Ano ideile astea?! O sa ma faci sa ma uit cu teama in oglida. Daca femeia din mine ma insfaca si trece cu mine dincolo de oglinda o sa mai pot fi vreodata misogin? Mi-e frica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te mai uita in oglinda! Vei trai astfel revelatia fericirii de a te fi vazut de la piept in jos :)

      Ștergere
    2. Hei, mister :)

      Inteleapta este bufnita. Eu, conform hororscopului aztec, sunt uliu. Mai pe romaneste, Cozcaquauhtli :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie