miercuri, 25 ianuarie 2012

Activ


UM 5311, sau cum contesa "Maritza" da clasa la un "cont".

Contul “Casa” este un cont de activ. Pai e la mintea cocosului ca daca ai resurse, ai si virilitatea necesara si obligatorie intreprinderii unei actiuni. Daca nu ai, asta e, te impaci cu ideea ca menirea ta in viata asta este sa-ti sui pintenii pe gard si sa faci nitel zgomot. Chiar si cu riscul sa ti-o iei pe cocoasa. Un bocanc in cap si se fini la comedi. Iese un papricas de numa numa.
In cazul gainilor diagnosticate ca neavand mintea cocosului, insa orbul specific, situatia este usor diferita, in sensul ca galagia lor se refera strict la un precedent.  Mai intai faci oul si abia apoi strigi: “bai, am ouat un ou!” Un ou d’ala care nu e leapsa pe ouate, ci o sursa numa buna pentru ochiuri, omleta, jumari, tari sau moi, important este ca-i umflat matul. Ca sa nu mai zic acum de maioneza, care necesita niste ulei! Fapt deloc ingrijorator, avand in vedere numarul celor care au luat-o pe.

Booon, aseara in intervalul orar 18.00-22.00, am mai invatat o lectie de viata. 
De fapt mint, ca la teorie eram deja Maestra, mai ramasese doar sa o practic pe un esantion reprezentativ de cocosi si gaini blacanice. Nici macar nu-mi doream sa am dreptate. Preferam sa ma fi inselat eu, dar sa aiba ei ocazia de a-mi dovedi ca m-am inselat in ceea ce-i priveste.

Ce pot eu sa spun?
Vecinii mei sunt sufocati de frustrari si de neputinta. De frustrarea de a nu fi ascultati, de neputinta de a se exprima, de a se face intelesi si de a-si impune punctul de vedere, de neputinta de a-si castiga respectul celorlalti si, in stricta corelatie cu acesta, pe cel de sine. Pai ii cred si eu, “asa nu se mai poate” nu este un punct de vedere. Este doar o constatare care, in mod firesc, ar trebui sa fie imediat urmata de o estimare a situatiei, de o decizie si de o actiune. 
Vecinii mei sunt aliniati la linia de finis care asteapta un unic pas pentru a deveni una de start. Un pas pe care numai 2, 3 il pasim. Apoi inca unul si inca unul.
Astfel, vecinii mei devin vecinii nostri. Ceea ce nu ne usureaza decat intr-o foarte mica masura, calea spre rezolvare. Fiindca vecinii nostri sunt macinati de indoieli, suspiciuni, frici, neputinta ori nedorinta de a trece dincolo de linia de final. Vecinii nostri stau aliniati la linia de final si striga, si tipa, si ameninta si gesticuleaza si insinueaza si nici macar prin minte nu le trece ca acel mic pas pentru noi, acel mare pas pentru ei, este sa se implice. Sa actioneze. Sa-si asume responsabilitatea. Sa treaca de la zis, la facut.
Ce pot eu sa fac?
Not much…sa ridic vocea si sa-i reduc la tacere. Sa le spun ce am facut eu ca sa trec linia si sa le dau ideea de a face ca mine, daca vor sa pateasca si ei ca mine.
Nu vor ca mine, pentru ca nu au timp, nu au disponibilitate sau, dimpotriva, nu au bunavointa, ganduri bune, onestitate. Este numai problema lor.

Problema mea este ca am invatat cu aceasta ocazie lectia despre oamenii mari, pe care refuz sa-i mai numesc atlanti sau uriasi, fiindca atlantii si uriasii nu exista si, chiar daca au existat, nu-mi pasa, cata vreme aproape mi-au fost, de cealalta parte a liniei, oameni.
Bun, spuneam ca oamenii mari, care de felul lor ies din acutul unei situatii neplacute, al unei conjuncturi nefavorabile, trosnind din degete, intampina dificultati atunci cand se vad nevoiti sa faca lucruri mici si simple, pe care le considera o pierdere de vreme, o irosire fara rost. Fiindca in timpul asta ei ar putea face niste lucruri pe masura lor.
Fiindca oamenii mici nu vor sa faca lucruri mici, oamenii mici nu vor sa faca mai nimic, ci sa li se faca totul, inclusiv sa gandeasca altcineva in locul lor. Ca sa nu mai pomenesc de genul acela de om mic ce are pretentia ca toata lumea sa gandeasca ca el sau sa nu gandeasca.

Pai, ce! Crede cineva ca usor mi-a fost sa scriu prima chitanta? Tipizatul ala unde scrie clar ce trebuie sa scrii pe fiecare rand? Pai a fost cel mai greu lucru din viata mea si de aceea l-am gresit si am anulat prima chitanta. Oricum, bilantul este ca din totalul de 18, doua sunt anulate, soldul zero este acum de 5.898,00 si un plus de 10.
Hahaha, hihihi, hohoho, huhuhu si doar le-am zis: “Frati si surori, domnilor si doamnelor, oameni buni cu suflet bun, aveti mila de mine, ca eu NU AM INCASAT IN VIATA MEA BANI. SI NICI N-AM NUMARAT, ca eu stiu doar sa-i arunc in stanga si-n dreapta, inainte si-napoi. Fara numar.”
“Hehehe, radea si d-l Colonel, luandu-ma la misto, ale naibii matematici superioare.”
“Pai, tocmai, zic, ca sunt inferioare si d’aia imi si ridica dificultati, he he”.

Dar, nu-i asa, totul e bine cand se termina cu bine.

Asadar:
  1. Balcanismul meu se manifesta prin muzica pe care o ascult, cartile pe care le citesc, filmele si piesele de teatru pe care le vad, prin ceea ce scriu, prin ceea ce spun si prin modul cum o spun si, nu in ultimul rand, prin ceea ce fac.
  2. Activul este al celui care actioneaza. Si actioneaza din proprie initiativa, chiar daca habar nu are ce trebuie sa faca, ce are de facut, ce ii cere legea sa faca, condus fiind de bunavointa, de onestitate si ganduri bune. Si, inainte de toate, de intuitie, instinct si sentiment.
  3. Activul este al celui care, aflat intr-o situatie de criza la nivel macro, peste care s-a suprapus criza de la nivelul micro, criza a carei solutionare depinde de el in aceeasi masura in care a fost generata de el, care nu are nici un motiv si nici o motivatie sa se implice, altul de a nu se mai vrea fi furat.
  4. Activul este al celui care, vazand, auzind, simtind si gandind, stie care este primul pas pe care trebuie sa-l paseasca. Si-l paseste, chiar si in conditiile in care consecintele acestui pas echivaleaza cu rasturnarea intregului sistem de atitudini si mentalitati.
De la un timp, cam de prin primavara trecuta, Omul Invizibil paseste zilnic pragul  AniS-ei. Ce pot spune?

Sal, Om Invizibil :)

2 comentarii: