Zece, care-i si intrece

Dintre Alien si Predator mie cel mai mult si mai mult imi place Arnold Schwarzenegger. Si mai mult decat el, imi place Bruce Willis. Dar nu in Die Hard, ca sa-i spuna el lui mutu’ ca un om poate avea o asemenea invincibilitate fizica. Invincibilitatea unui om este de cu totul si cu totul alta natura, total nemateriala (ca si nemurirea acestuia). Eu l-am iubit pe Bruce Willis in “Maddie si David”. Aia da vanatoare care te poate pune pe butuci! Dupa parerea mea, Maddie nu a fost decat o mare toanta, dar parca ce, conteaza parerea mea?
Singura care stie daca a meritat este doar Demi Moore, care zburda precum un fluture cat a facut pereche cu Ashton Kutcher, si asta tot un “zburator de zburator”.
Cat despre alienate/alienati de toate neamurile de alieni, adio si un praz verde.
Predatorii, in schimb, sunt cei care preadau mai departe din preaplinul lor. Sigur ca acest preaplin poate fi de mai multe valente. Cum zicea si Omul cu Sobolani, cand canta despre fantomele care joaca sah cu sufletul sau.
Eu cred ca de fapt nu este vorba de altceva, in cazul fiecaruia dintre noi, decat despre chemarea strabunilor si despre cum invatam sa-i punem la respect, sa devenim niste liberi arbitri care sa vegheze asupra propriului eu (suflet, spirit, minte, trup) si sa nu le permitem sa ajunga vreodata a juca tontoroiul in mintile noastre.
Ma mai uit la televizor, mai citesc anumite carti, mai vizionez anumite filme, mai merg la teatru. Nu mi-a fost dat sa vad in viata reala demoni, fantome si alte aratari, asa cum am vazut in diferitele creatii artistice sau in documentare in care tot mai multi oameni de stiinta incearca din rasputeri sa le dovedeasca existenta. Singura senzatie reala pe care am trait-o, in legatura cu acestea, a fost frica organica fata de o eventuala intalnire cu un astfel de demon ori fantoma si care nu a fost decat o frica indusa prin imagini. Nu incerc sa descriu acum o astfel de senzatie, cert este ca ea a fost intr-atat de intensa, incat m-a facut din om-neom.
Si cu toate acestea, nu a dus la aparitia concreta a niciunei astfel de aratari, daca este sa definesc concretul ca fiind de aceeasi parte a oglinzii, cea unde ma gasesc eu. Si, recunosc acum, ca indemnul lui Jim de a trece de partea cealalta a fost intr-atat de ispititor, incat m-a determinat sa-mi fortez limita, inspirata fiind de Nicolas si de reteta iesirii lui din colivie. Si ca aceasta aventura a cunoasterii s-a soldat cu surprize, surprize, fiindca odata cu primul astfel de pas, mi-am reintregit imaginea in unul si acelasi zambet tamp, afisat pe fata-mi ridata, sub cele doua cearcane-ochi....Si cu asta, Dorian Gray, sau poate Oscar Wilde, se poate simti razbunat. Bine, dupa o astfel de experienta, as fi putut ceda psihic si iremediabil, doar daca m-as fi lasat prada intrebarii retorice "De ce un scriitor pe care nu l-am citit niciodata?" si "who the fuck is Dorian Gray?"
Dar n-am cedat psihic in timp real, ci doar in spatiul virtual, unde ma pot schizofreniza oricat, oricand, oricum, oripanaunde? pana la ultimul .com, com de la completare, fiindca nu despre competitie este vorba, ci despre completare, si completarea asta trebuie sa aiba la baza un consimtamant, cate unul de caciula, altfel...coada calului in varful dealului.
Alta poveste este, insa, cu visele din timpul noptii. In aceste vise da, am avut cele mai stranii sau placute sau infioratoare sau dulci sau senzuale sau erotice sau infricosatoare sau enervante sau incredibile intalniri cu astfel de “aparitii”. Acuma nu stiu daca demonii au fost cei  ce mi-au invadat mie visele, ori eu am fost cea ce le-am invadat pe ale lor. Nu stiu si nici nu vreau sa stiu, fiindca tot ceea ce conteaza este acea prima alegere pe care am facut-o, pentru ca "prima data" este unica, la fel ca alegerea pe care am facut-o prima data. In rest, tot dupaaceul intra la "altele". "Altele" asezate frumos, organizat pe sertare, rafturi si polite, de unde, atunci cand le duc dorul, ori poate le simt lipsa, stiu sa le aleg.
Si pentru ca iscusinta sau talentul nu stau in arta de a lega cuvinte, de a le scrie, de a le rosti, ci de a jongla cu cele trei realitati, aducandu-le pe toate in unul si acelasi echilibru.

Tarim toti pe aceasta planeta. Doar ca unii oameni sunt extrem de terriei, mult prea strans legati de materie si material (din mijlocul carora s-au nascut pradatorii), altii sunt mult prea aerieni, altii sunt mult prea spiritisti, altii sunt mult prea spirituali iar altii sunt adevarati extraterestri, ori acestia sunt cei ce au reusit performanta de a ramane niste aerieni-visatori-idealisti, dar cu picioarele pe pamant si pe care, zic eu in nestiinta mea, viitorul ii asteapta cu bratele deschise.
Viitorul care deja a inceput, odata cu acea prima alegere.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica