Anul

Eu sunt ca planeta, in zona ei temperata. Iarna imbatranesc. Cel mai batrana am fost joi. De ieri am inceput sa intineresc. Daca ai sa ma vezi pe strada, ai sa ma confunzi cu un tei sau cu un castan sau cu un platan. Si cum foioasele nu se fardeaza, nu ma mai fardez nici eu. Imi mai mangai din cand in cand cate un rid cu un strop de ulei de masline parfumat cu bergamota sau portocala. Si pentru ca nu pot sa tic-tac, mai rontai din cand in cand, cate un cuisor sau scortisoara. Da, da, stiu ca sunt de import, dar sunt piesa ce completeaza puzzle-ul iernii mele, care a fost candva toamna, care a fost candva, vara si va fi iar primavara.
Nu pot sa tic-tac pentru ca foioasele nu tac. Planeta nu tace, pentru ca tacerea ei nu este de aur. Planeta canta, plange, rade, si danseaza. Iar unicul moment unde tacerea cuvantului este pretioasa, e atunci cand te iubesti cu soarele. El, din susul cerului lui si ea, din josul ei, unde s-a facut una cu nisipul de pe plaja. Dar nici tacerea asta nu poate sa tina o vesnicie, fiindca auzi la un moment dat glasul ierbii, de te cheama la umbra unui copac si la apa dulce.


Comentarii

  1. sărbători fericite familiei Stoica!
    în seara asta nu suntem țâfnoși!
    (Ani bătăușa! na!)
    iui, acu tră să fug...

    RăspundețiȘtergere
  2. Un gând blând şi lin-alin!
    Reîntinerire grabnică!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un gand bun de lin-alin este oricand binevenit, ca si cel ce le aduce:)
    Multumesc, toate bune si tie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie