Tatal, fratele, prietenul, barbatul si amantul


Uite, vezi, daca aveam ghinionul ca la intrarea mea in Matrix sa-mi fie dat sa citesc o astfel de declaratie-pe care lejer o pot numi, datorita propriului ei intrinsec, de fapt, miez, ca fiind DECLARATIA DE DEPENDENTA- nu mai aveam eu in veci ocazia sa invat lectia lectiilor despre “Ce mi-e realul, ce mi-e virtualul”.
Adica e foarte adevarat ca nu trebuie neaparat sa curga sange, ca o astfel de delaratie sa starneasca o Furtuna a Simturilor in plexul solar al unei femei flamande, chiar fiind ea, in mod paradoxal, satula pana peste cap de coincidente. Pentru ca eu, ieri, inca inainte de a citi, chiar am gatit bors de pui a la grec si fasole cu ciolan.

Dar, dar, pentru ca abia cand sa ies din Matrix am asezat ultima bucatica de puzzle, pot acum sa spun ca, in locul catelusului din vitrina i-ar sta bine “politicului”. 
In vitrina, pe o strada ca cea din Amsterdam, unde sa ofere mai presus de etnie, culoare, limba si contributia personala la binele comunitatii in care traieste si la bunul mers al societatii, un loc eligibil privitorului. Contra cost, desigur, ca toate se platesc pe lumea asta.
Ca si eu am platit pretul de a avea un tata care, desi absent in mare parte din timp, mi-a fost aproape intr-un moment de rascruce al primei mele tinereti si mi-a spus un NU categoric, pentru care acum ii multumesc.

Comentarii

  1. Bine, ca si in real, si in virtual sunt prieteni, vecini, colegi de scoala si de serviciu, cunoscuti si necunoscuti, dar mai aproape imi este maioul decat camasa :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie