marți, 15 noiembrie 2011

.

M-am nascut in vara lui 1965. Se vorbea pe vremea aceea de primul pas facut de om pe luna. Dar am mai scris despre asta. Sunt fiica mijlocie a parintilor mei. Tata, Chivu, s-a nascut in Zavoia, Braila, in 1929.  La 14 ani a fugit de acasa. Bineinteles ca pentru a o intalni pe mama, Rodica, nascuta in Garbovi, Ialomita, in 1931.
Si bineinteles ca scopul lor, sau misiunea, a fost sa ma aiba pe mine, Doamna de Capitala :). Glumesc. Asa cum am glumit si cand am zis ca sunt "Chivuta". De fapt asta si sunt, fiica tatalui meu. Trebuia sa justific prin ceva numele de Pacala. Pe care l-am avut:)
Sora mea, Mihaela, este mai mare cu trei ani ca mine. Acum este in India, in scop de afaceri, cu echipa firmei la care lucreaza ca inginer chimist. Cea mica, Dana, este cu 2 ani mai tanara. Este expert contabil, are afacerea ei.
Si mama si tata au fost copii de tarani. Au invatat fix patru ani, si aceia printre joaca, muncile campului sau de prin gospodarie. Atat au avut parintii mei: patru ani de scoala, cat sa stie sa citeasca si sa scrie.
Cand a ajuns in Bucuresti, tata a intrat ucenic la un tabacar. Nu stiu istoria tatalui meu. Stiu doar ca a fost un aventurier. Nu ne-a povestit niciodata despre viata lui. Stiu doar ca noi, copiii, l-am cunoscut ca fiind un om sobru, decent si foarte pudic. Chiar si cand era beat, tata era bland. Canta romante si o invita pe mama la dans. Mama, insa, il refuza si de aici se iscau discutiile.
Cand tata a ajuns sef de sala la "Doina" pe Kiseleff, l-au trimis la scoala, la fara frecventa. Imi amintesc ca eu i-am facut tema de examen la desen, un vas de pamant. Mi-a placut sa desenez, chiar daca n-am talent. Cred ca notele de zece pe care le-am primit de la profii de desen ai copiiilor, mi-au fost date numai din compasiune :). Pentru ca da, la asta ma pricep, sa le fac alor mei temele pentru acasa.
Intr-o seara, de fapt noapte, cand tata si colegii lui terminasera ziua de lucru si plecau spre casele lor, s-a iscat un scandal intre garda de corp a lui Nicu Ceausescu, ce trecea prin zona cu masina, si un taximetrist care sosise la comanda, pentru ospatari, pe motiv de neacordare de prioritate. Nici ceilalti taximetristi si nici tata si nici colegii lui n-au stiu pe cine bat, dar i-au batut mar.
A doua zi n-a mai venit tata acasa. A sunat-o pe mama si i-a spus sa nu-si faca griji. Abia spre seara a venit, dar noi, copiii, am aflat povestea asta mult mai tarziu. Oricum, Nicusor era clientul lor si i-a iertat. A inteles ca a fost "victima" unei neintelegeri. Insa de razbunat tot s-a razbunat, fiindca a preluat restaurantul si l-a transformat in cuibusorul lui si al Jeaninei Matei, iar echipa de la "Doina" a divizat-o, transferandu-i pe toti, care incotro. Tata a lucrat la Miorita, actualul Hard Rock Cafe Herastrau, la Podul Mogosoaiei si la Ovidiu.

Mama a lucrat la Magazinul Bucuresti, casiera. Dar numai pana cand tata i-a spus ca sa-si vada de casa si de copii si sa lase cariera, ca el nu-si da copiii la gradinita, ca e rusine :) Adica ce, el nu poate asigura familiei sale un trai decent?
Am avut un trai decent. In primul rand fiindca principala calitate, averea, mostenirea  parintilor mei a fost bunul simt nativ si modestia. Sigur ca, raportata la nivelul de trai al altora, decenta si modestia alor mei, putea fi numita saracie.

Primele carti si-au facut aparitia in casa noastra abia cand noi, de fapt Mihaela, a inceput sa citeasca. Ea a fost sora cerebrala. Poate din cauza asta "lozinca" ei este "m-am nascut obosita" :)
Tot ce nu am primit, ca educatie, de la parintii nostri, am avut de la scoala: teatru, opera, balet, vizite la muzeu, excursii, tabere. Da, am facut scoala in perioada comunista. Exceptand propaganda comunista, scoala isi vedea de treaba ei in mod simplu, firesc si natural. In vremea aceea si cerintele erau altele, pretentiile profesorilor, programa scolara, totul. Si da, in perioada aceea invatamantul era nu numai obligatoriu (10 clase) dar si gratuit. Gratuit gratuit, fiindca sumele cheltuite de ai mei pentru tot felul de contributii la tot soiul de fonduri, au fost neglijabile, spre deosebire de "investitiile" pe care le-am facut noi, ca am vrut, ca n-am vrut, in "scolarizarea" copiilor nostri si care au invatat in scoli de cartier.
Fiindca da, asa este, si noi si ei, am invatat in scoli de cartier, ne-am nascut si am trait in Romania. Tot in Romania am si muncit.
Si da, Geo, stiu ca am dreptate: nu m-am nascut eu in paie, dar nici in puf :)


4 comentarii:

  1. Tulburătoare confesiune ...
    De câteva ori am avut nevoie să mă asigur că sunt pe-un blog şi nu trăgând cu coada ochiului pe la vreo fereastră ...
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu ce sa zic...cu placere :)
    Despre ce fereastra vorbesti?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ferestrele dintre cuvinte, de bună seamă ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, este si asta un fel de exorcizare, apropos de ceea ce scria Radu in ultimul lui post. Ultimul, in sensul de cel mai recent :)
    Incerc, insa, sa dau afara din mine sau sa impartasesc "publicului" numai partea buna ori blanda ori placuta ori comica ori "neinvaziva". Fiindca nu-ti imagina ca viata mea nu a avut portia ei de urat, de rau, de tragic, de inuman. Ceea ce ma opreste de la a-i impovara pe cititori cu "demonii" mei, este tocmai gandul ca ii au ei, deja, pe ai lor :)
    Recunosc ca atunci cand ma simt impovarata de demonii azvarliti la intamplare pe net, incerc sa-i dau inapoi raspanadacilor lor:) Acum, ca in jocul asta de ping pong mai cade si cate o victima colaterala, asta e. Chestie de karma :)))

    Nadajduiesc ca impresia ta despre tulburatoarea mea confesiune nu a fost de natura a-ti aduce deranj ori disconfort ori neplacere. In speranta ca nu s-a intmplat asa ceva, eu inchei prin a-ti multumi tie :)

    RăspundețiȘtergere