Nescris



Într-un week-end trecut am fost la târgul de produse tradiționale organizat în incinta Institulutui de Agronomie. Pe lângă deja arhi cunoscutele-dar gustoase- plăcinte maramureșene cu brânză și mărar, cu nuci și scorțișoară, sarmale cu păsat, must de toate culorile și originile, a cărui prezentare m-a dus cu gândul la Insula Ellis, naiba știe de ce, miere, tot soiul de cărnoase și brânzoase, miros de grătar încins, pe care sfaraiau cârnați de toate dimensiunile, de la mici și mijlocii la mari, subțiri sau groși, hălci de carne, una mai împănată ca alta, borcane și borcănele cu zacuscă și murături, dulceață și șerbet, pâine și prăjituri, printre toate acestea, pierdută în acel timp și spațiu, o fetiță de nici zece ani, îmbrăcată cu gust, împărțea fluturași în numele maicii Serafima de la nustiuce mănăstire, ce luase în grijă ei și a maicuțelor, zece orfane.
Desigur că de la un târg al produsului tradițional nu putea lipsi cerșetoria, produsul produsului, brandul brandurilor, având în vedere că marea majoritate dintre noi, dacă nu cumva chiar toți, am avut în viața asta măcar un moment de milogeala de genul “ajută-mă, Doamne!” . Mă gândeam că dacă o măicuță și un cerșetor dintre  cei aflați atunci și acolo, întinși pe stradăîn apropierea intrării în acel spațiu destinat “tradiționalului” ar fi format un cuplu, ar fi născut și crescut unul dintre orfani, un copil născut și crescut de mama și de tatăl lui.
În fine, am aruncat fluturașul acela așa cum l-am primit, hotărâtă să urmez exemplul Domnului Dumnezeu, care cel puțin mie mi-a dovedit că-l cam doare în cot de om și viața lui în societatea de pe această planetă.
În întregul acestui tablou, de undeva din stânga, o lumină mi-a atras privirile. Urmând-o am ajuns în fața unei femei. Nu știu din ce zonă era, nu pentru că nu am recunoscut costumul popular pe care îl îmbrăcata , dar pentru că nu i-am dat importantă din motiv că nu-mi puteam desprinde privirea de la fața aceea “nepământeană”. O femeie ce, pentru mine, a rămas ca imaginea unui om care a știut să îmbătrânească frumos. Imaginea împăcării. Cu viața, cu soarta, cu cerul și cu pământul, cu oamenii și cu societatea, cu totul și cu nimicul.
Vindea femeia aceea obiecte lucrate din lemnce-și puteau găși cu ușurință utilizarea în casa unui om, depășindu-și astfel limita de “decorațiune interioară”.
-Cât costă? am întrebat-o luând în mâna mea dreapta un polonic.
-20 de lei, mi-a răspuns. Le vindem cât se poate de ieftin. Nu vrem să ne întoarcem cu ele acasă, vrem că data viitoare să venim cu unele noi.
Îmi vorbea și-mi zâmbea și mă uităm la dinții ei albi, frumoși și aliniați și la ochii ei ca doi sori. Poate că idealizez excesiv imaginea acelei necunoscute, dar asta este ceea ce am văzut eu la ea. O față în comparație cu a căreia, imaginea Norei Iuga din poza ei de pe wikipedia, nu este decât “o față brăzdată de ură”. Sorry, dar asta este ceea ce văd și ceea ce simt. 
-Trebuie să le vindem, continuă “bunica” povestea ei. Avem cheltuieli mari, avem copiii la școală, la facultate.
-Ah, am zis ușor dezamăgită, copiii dvs. nu vor să învețe acest meșteșug?
-Eh, e greu, veni răspunsul ei. Este o muncă de sisif iar câștigul nu este pe măsura muncii. Noi (părinții) suntem învățați cu traiul de pe o zi pe alta, dar ei se grăbesc. Vor case, vor mașini, vor să călătorească.
Da, am zis în mintea mea, nici ispita nu mai este ce a fost odată. Pe vremea mea ispitele erau mai blânde, mai cuminți, mai gospodărești ☺

Și până la urmă ce înseamnă un trai de pe o zi pe altă? Cred că în cazul meu poate fi descris ca...


Comentarii

  1. Nu ramanam cu nimic, din pacate, din intelepciunea de la sat (acolo unde exista, evident). De-aia raman satele goale, pentru ca pustimea pleaca la oras sa faca facultati, dar nu le-a spus nimeni ca trebuie sa le si termine, si sa mai stie si cate ceva.
    O sa vina o vreme insa, nu foarte tarziu, cand se vor intoarce la sat, pentru ca acolo isi vor gasi locul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh, spun eu tot ce spun despre Dumnezeu, ca e asa si pe dincolo, ca nu face si ca nu drege, ca un vinovat trebuie sa existe, si doar n-oi fi eu aia :))
    Dar Dumnezeu e peste tot, la tot pasul. Tot ce ai de facut este sa-l recunosti:).

    RăspundețiȘtergere
  3. ...si mai ales, sa-l recunostit tot timpul, nu numai cand ti-e greu :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

Zgomot