Nesatisfacator

Ce-am avut si ce-am pierdut? Am avut de calcat rufe, dar am pierdut timpul, culcandu-ma pe-o ureche. Si totusi, am facut-o: talpa cu talpa a fierului meu, le-am calcat pana la ultima...rufa abia intinsa pe sarma, care asteapta sa fie calcata.

Se intampla in anii de dinainte de '89, pe vremea cand stateam la coada la alimentara de la Raul Doamnei, cu speranta in suflet ca aveam sa pun mana pe o bucata de parizar. Eram proaspat casatorita si ma luptam cu mine insami, incercand sa-mi raspund la intrebarea existentiala “ce cacat de viata mai era si aia?!?”. Femeia de langa mine precis ca avea capacitati paranormale si reusise sa-mi citeasca gandurile. Sau poate ca doar observase jocul meu nervos prin care imi scoteam si-mi bagam degetul din si in verigheta, alimentandu-mi astfel iluzia de libertate. Exact ca Frodo.
-Sa tii minte un lucru, mi-a spus, tot ceea ce faci, fie ca faci mancare, fie ca speli vase sau rufe, fie ca faci curatenie in casa, totul trebuie facut cu placere si cu drag!
-Adevarat?
A fost singurul cuvant care mi-a iesit pe gura in momentul acela. Imi era imposibil sa cred ca pot face asta. Imi era imposibil ca accept ce tocmai imi spusese femeia aceea, repetand ceea ce-mi spusesera multe alte femei pana la ea. Dar cum as fi putut eu accepta un astfel de sfat, cand mie, de cate ori spalam vasele, bunaoara, imi veneau in minte idei criminale?!
Cum poti omori pe cineva din sau cu placere, ca doar nu am fost si nu sunt un criminal psihopat?! Una este sa omori un om pentru a atinge varii orgasme si alta este sa omori pe unul care-ti pune viata in primejdie. Atunci da, decat sa mori tu, mai bine il omori pe el, dar in nici un caz nu faci asta cu placere, ce dracu!
Am avut noroc in ziua aceea. Am ajuns acasa victorioasa, cu parizar la pachet.

Mi-am amintit de povestea asta, exact pe cand spalam al nustiucatelea rand de vase. Ma uitam la el cum statea in picioare, sprijinit de bar, cu tigara
intr-o mana si cu mouse-ul in cealalta, clickuind pe youtube si uitandu-se la filme rusesti. Poate ca daca as fi spart toate acele farfurii, incetand a mai visa cu ochii deschisi la o viata in wigwam, unde nu trebuie sters praful, dat cu aspiratorul si spalata podeaua, as fi reusit sa ma fac in sfarsit inteleasa. As fi spart toate acele vase si apoi as fi iesit pe usa si dusa as fi fost. Dar, in loc de toate astea, am facut ce stiam eu mai bine: i-am zambit dulce si mi-am vazut de treaba. Cu fiecare picatura de Fairy pe care o picuram pe laveta de vase, imi imaginam cum ii tai o ureche, apoi pe cealalta, apoi cum ii scoteam unul cate unul ochii, si cum in final i-am smuls limba...imi imaginam cum il omoram in chinuri.
Atunci cand m-a anuntat ca-i este foame, l-am servit cu cea mai reusita tochitura asupra careia sfaraia un ou….celalalt fusese servit la micul dejun.
Imi pare rau sa spun, dar n-am simtit nici un strop de placere facand asta!
Mi-am dat seama ca sunt bolnava. Atunci i-am zis:
-Ce te face sa crezi ca ceea ce-mi doresc eu de la viata este sa-ti pregatesc tie masa si sa spal vasele dupa tine? Eu nu sunt ma-ta, i-am zis si harst, i-am taiat cordonul ombilical.
In ziua aceea barbatul meu a murit. In locul lui s-a nascut primul gentleman din viata mea: Pinochio. Este ca un fel de barbatul ideal din ceara. Are tot ce-i trebuie. Numai butonul ala pe care sa-l apesi ca sa prinda viata nu are. Sau, ma rog, nu-l gasesc eu. Asta e :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica