luni, 10 octombrie 2011

Necunoscut



Prima oara am auzit de Nora Iuga in urma cu vreo luna, pe drumul de intoarcere de la Herculane. La noi, radio este similar cu masina. In afara masinii, nu exista radio :). Faptul ca rock fm a avut undele insuficient de lungi incat sa-si rezerve
continuitatea audientei, a facut posibila intamplarea prin care am auzit-o pe Nora Iuga vorbind despre ea, intr-un interviu la news, batranul post de radio.
Tot ce stiu despre Nora Iuga este din ceea ce a povestit ea. Vorbea despre suferinta ce i-a cauzat-o cenzura comunista. Spunea ca prima reactie pe care a avut-o la aflarea vestii ca “a fost scoasa in afara legii”, a fost sa creada despre ea ca este foarte importanta. Gandea ca numai un om de care puterea comunista se teme, va gasi forta sa constituie un centru de referinta, un pol al opozitiei, un punct in jurul caruia sa se adune disidenta, un pol al solidaritatii. Mai spunea ca, la ceva timp dupa interdictia ce o primise, faptul ca nimanui nu i-a pasat de cele intamplate si ca toti au continuat sa-si vada de viata lor, a aruncat-o intr-o depresie cumplita si, ce a fost mai rau pentru ea, a fost ca nu a cautat vinovati, ci a cazut in plasa autoagresiunii. Ceva de genul: “nu sunt nici pe departe ceea ce mi-am imaginat ca sunt; am gresit; m-am hranit cu iluzia talentului  si a vocatiei mele” .
Asta a avut ca rezultat refugiul ei in alcool. Vodca ii era unicul prieten si aliat, iar betia, unica portita de evadare dintr-o lume careia simtea ca nu-i apartine. Povestea ca in momentele acelea de betie isi scria poezia pe cate un servetel. Avea acasa un sertar al poeziei, unde isi arunca servetelele imediat dupa ce-i treceau aburii betiei.
Nu retin la cat timp a spus ca i s-a ridicat osanda, dar povestea ca intr-o zi a primit un apel telefonic de la cel ce-i fusese editor, anuntand-o ca in cateva saptamani sa faca bine sa-i “scoata” un volum de poezii. Spunea ca daca nu ar fi existat servetelele ei, nu ar fi gasit atunci resursa, forta, inspiratia sa redevina ceea ce fusese.
Mi-a mers la suflet aceasta poveste din viata acestei femei, din a carei creatie n-am citit nimic, nici macar un vers.
Am reintalnit numele Norei Iuga in articolul acesta, in blogul “Vulturesti”. Astfel se explica cele scrise de mine in comentariul pe care l-am facut.

Ma gandesc ca Nora Iuga a fost dezamagita nu de cei ce-i erau dusmani declarati, ci de cei pe care ii considerase pana atunci ca fiind ai ei, prieteni, familie, apropiati.
Si oricum, asa cum vad eu lucrurile, comunistii sunt “cei ce i-au luat”, insa nici pe departe majestatea sa  nu este cel ce “i-a dat” sau cel ce a contribuit cu ceva anume la devenirea sa.


2 comentarii:

  1. De Nora Iuga ştiam ce este înscris pe Wikipedia. N-am ştiut povestea ei depănată, limpede şi coerent, în postarea asta.
    Mulţumesc de citire, mulţumesc de citare!
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh, nu ai pentru ce sa-mi multumesti:)

    Mai spunea Nora Iuga despre experienta neplacuta pe care a trait-o la intalnirea cu Günter Grass, scriitorul german al carui roman "Toba de tinichea" l-a tradus in limba romana, ca acesta nu numai ca nu a stiut cine este ea, dar si dupa ce prezentarile au fost facute, el a tratat-o ca si cum ar fi fost o cantitate neglijabila.
    Semn ca si in lumea artelor ca si in politica, in afaceri, in cultura si in agricultura [:)], unii sunt oameni, iar unii sunt caini. Sau, ma rog, au momentele lor canine :))

    Toate cele bune si tie :)

    RăspundețiȘtergere