"Uite popa, nu e popa"

Intr-un cuvant, @Unword :)


1. Intr-o transpunere artistica a patetismului de la nr.3,  si a "ce mi-e in gusa si-n capusa" de la nr. 2 (zambesc), as zice ca weblog a fost primul razboi mondial, al doilea razboi mondial, al treilea (asa, doar ca rezerva, in caz ca ni se face pofta de vreun razboi :), razboiul din vietnam si razboiul din coreea. 
Ma rog, nu stiu de fapt ce a fost, important este ca am iesit din experienta aceea virtuala intreaga si nevatamata, daca nevatamata inseamna minimum 12 kg in plus si un pic mai usoara in cap decat am intrat. Adica cu mai putini gargauni :)
Sa fii sanatos, weblog! :)

"realitatea si neimportant" (2in1) a fost show, un show de toata bafta "Romanii au talent". Aca moa :))
Va iubesc, mai prostilor, asa cum sunteti, ca nu-i vina voastra. Si apoi, eu v-am zis ca o sa-mi iubesc sclavii :))

Acum e Truman. Aca moa :)

2.  In situatia in care esti pregatit sa te concretizezi ca fiind VIRTUALUL, adica sa-ti asumi acest rol, sa te insumezi, sa te comprimi, sa te aduni la un loc cu toate punctele tale, PLUSUL despre care vorbeam, atunci iti voi marturisi ca da, ti-am simtit greutatea si presiunea la maximum. Initial, raportul de forta a fost unul ca de la gigant la purice, unde puricele eram eu. Crunt a fost deoarece te-am vazut, te-am intuit si te-am perceput, in toate punctele in care te-ai impartit si care, la un moment dat, din punctul de unde se aflau, m-au luat drept tinta si au indreptat asupra mea tirul de artilerie in foc incrucisat.
Evolutia mea din ultimii trei ani este una reala, dar in a carei procesualitate, virtualul a avut un rol decisiv si conducator, as zice acum. Despre aceasta experienta a mea, numita evolutie, am povestit foarte detaliat aici, pe unul dintre threadurile mele.
A fost ca o perioada de instructie, de antrenament, de pregatire, intr-o tabara militara unde se pregatesc agentii ultrasecreti ai planetei, ceva nemaivazut si nemaiauzit nici macar in cele mai fanteziste scenarii de fictiune. Iti vorbesc acum nu neaparat despre ceea ce a fost, ci despre viziunea mea referitoare la ceea ce a fost. Fara nici un dubiu, si daca m-as fi inrolat in cea mai bengoasa si mai smecheroasa armata de pe pamant, cea israeliana, n-as fi reusit sa trec nici macar pragul unei astfel de tabere.
Eh, acum si aici, tie, VIRTUALULE, iti zic ca ma pis pe tine si pe armata israeliana, deoarece nu te-am rugat niciodata sa ma instruiesti intru aceasta evolutie. Daca tu m-ai condus pana aici, tu aveai nevoie de o astfel de evoluata, nu eu. Pentru ca iata, da, a fost o super truper experienta. Ei si ce? La ce bun?! Iti spun eu: doar de amorul artei. Iaca ne-am jertifit pe altarul acesteia, ne-am futut pana la dumnezeu si inapoi. Asa, si?

 

3.Elzei, cu drag

RIP weblog!

"De ce sunt agresate femeile?", se intreba sweetdreams."La intrebarea asta sa raspunda barbatii!", i-am zis eu.
Apoi m-am intrebat, la randul meu, de ce oamenii se agreseaza unii pe ceilalti?
Revenind la prima intrebare, va raspund cu un zambet destul de trist, ca eu sunt agresata de propria mea imaginatie, de visele si de dorintele mele.
Spun asta pentru ca mereu, dar mereu a existat un gol in interiorul meu pe care am simtit nevoia de a-l umple. Oricate incercari am avut, orice am incercat sa pun in locul acela gol, el a ramas neschimbat. Este ca si cum iti lipseste piesa potrivita dintr-un puzzle.
Ajunsa in acest punct au navalit asupra mea, pe rand, nemultumirea, zbuciumul sufletesc, frustrarile, nedumerirea, intrebarile, furia, revolta ca, in final sa
vina cireasa de pe tort sau, mai degraba capacul pus pe o oala ce sta sa dea in clocot, raspunsul: poate pentru ca nu meriti ceea ce iti doresti pentru a umple acel gol!
De aici incepe deziluzia cea mai crunta: dezamagirea de sine. Incepi a te agata de tot ceea ce a fost frumos pana in acel moment in viata ta, de tot ceea ce ai realizat, de persoanele dragi ce sunt langa tine. Ele sunt langa tine mai mereu, dar iti sunt aproape? Stii sa te faci inteles iar ei incearca sa te inteleaga?
Incerci sa comunici dar constati ca nu esti inteles, ca nu stii exact sa spui ceea ce te framanta. Comunicarea aceasta poate degenera foarte usor in certuri si in scandaluri de tot felul. Dar daca esti putin atent la tine insuti, la interiorul tau, constati ca incepi incet, incet sa primesti raspunsuri la intrebari si sa intelegi ca nimeni altcineva nu iti poate raspunde in locul tau!
Daca esti suficient de puternic si atent mereu in jurul tau, vei reusi sa "fentezi" starea de depresie. De aici incepi a te intreba: "care este menirea mea pe acest pamant, in aceasta viata? Am de invatat niste lectii, am de spalat niste pacate, am vreo misiune anume?" Autoagresiune.
Urmeaza alte si alte cautari, cercetari, zbucium, raspunsuri. Lupta asta se duce pe cont propriu. Este o lupta cu tine insuti. In momentul in care uiti de tine si incepi a cauta raspunsuri, explicatii si motive pe la altii, incepi sa devii agresiv, agresiune ce se poate manifesta in multiple feluri: dand vina pe celalalt, devenind invidios, generand fel de fel de ganduri rele pe care, in cele mai triste cazuri, le transpui in fapte. Atac.
Pe de cealalta parte, sa te simti mereu si mereu singurul vinovat, singurul responsabil, este la fel de daunator. Pentru ca nu toti oamenii duc aceasta lupta!
De aici incepe lupta cu ceilalti: Aparare.

Si uite asa cauti, visezi, iti doresti, lupti si speri ca intr-o zi golul acela se va umple. Cu ce se va umple, nu stii niciodata.
Problema este ca unii oameni vor sa umple acest gol luand mereu si mereu de la altii. Pentru ca lupta asta este a dracului de grea, daca vrei sa lupti onest. Gandul bun, zambetul, umorul, rasul iti sunt indispensabile dar pana la urma urmei, nu esti o piftie zambitoare! Eu, una, mai si tip, mai injur, mai ma cert si mai si plang.
Este posibil ca modul meu de a lupta sa para in ochii celorlalti o forma de agresiune. Ii rog frumos sa ma ierte.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie