“Rares”


Fac prezenta. Ceva era lipsa la apel. Dar ce? Incep imediat a-mi inventaria depozitul. Dar nu inainte de a inchide usa si de a lipi anuntul “Inchis pentru inventar”. Dau o tura. Situatia se prezenta in roz.
"Celula mea mai vrea sa insemne si asta?"
Nici nu trasez bine semnul intrebarii, ca m-am si trezit in cap cu Lacrima lui Ovidiu. Ala de 12 ani. Pai ce mama dracului, doar ei, doar ei si eu nu? Niciodata, eu nu? Iau o unitate de masura si incep a-mi cuantifica gradele, pana am vazut alb in fata ochilor si pana mi-a sunat ceasul desteptarii.
Men, o pauza!
"Numai recreatie e-n capul tau! Treci la tabla, se rasti la mine vocea, si fa bine si calculeaza cat fac radical in baza doi dintr-o pelerina kaki pe timp de ploaie!"

Si toate acestea din vina medicului curant. Sau de familie. Coborai la prima, care se dovedi a fi fost si ultima. Pe moment. Cautam un loc propice meditatiei, dorindu-mi, mai mult decat orice, nu sa ma loveasca o masina, dar in mod sigur o revelatie. Ceva care sa ma ajute sa ies din tot acel material grotesc, ca un fel de piele intoarsa.
Nimic mai simplu, totul este sa-ti doresti. Fara nici o grija pentru faptul ca am iesit lipsa la inventar cu –(minus) 2 (doi) neuroni. Prinde orbul, scoate-i ochii. Sau era hotul?
Am inceput sa plang. Ce altceva? Apoi mi-am facut ordine prin dulap, la capitolul genti. La genti stau foarte bine in comparatie cu neuronii. Am un gentoi rosu si cu roti negre din piele de camiloi. O geanta ocra, ma rog, galbena, din piele de dromadera. Si un geamantan (de genul neutru), portocaliu din piele de struto-camila. De cand am fost eu in nord-estul Africii. Noi. Dar ce, doar eu?

Am un infiorator sentiment de inutilitate. Cred ca naparlesc :(.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie