Memoar :)


Nenea Gigi, tanti Jana, nenea Fanel &Co

Nenea Fanel era var de-al doilea cu tatal meu, dragul de el. Intr-o zi de primavara s-a spanzurat. La inmormantare, toate neamurile o acuzau pe nevasta-sa, ca cica din cauza ei. Poate, habar n-am.
Nenea Fanel s-a transformat intr-o imagine din lemn, cu miros de frezii.

Nenea Gigi a fost fratele cel mai mic al mamei. Jana era sotia lui. Aveau doua fete si doi baieti. Niste copii superbi, poate cei mai frumosi din toata familia.
Cand fiii lor au ajuns la varsta adolescentei, intamplator sau nu, tanti Jana a lasat in urma famila ei si a ales sa-l urmeze pe Isus, Fiul Domnului. L-a urmat ea asa pana a intalnit o casa de rugaciuni a adventistilor de ziua nu stiu care, casa din care nu a mai iesit.
Fata cea mare, Venera (verisoara mea) care era de o frumusete rapitoare, a urmat calea mamei ei. S-a maritat cu un adventist si au trait fericiti in casuta lor de la Bran...daca e sa-i credem pe cuvant. Acuma sunt pe undeva  printre canguri.
Luminita, cea de-a doua fata, a avut o mare incercare, nereusind sa-si gaseasca locul nici alaturi de mama, nici alaturi de tata, nici alaturi de adventisti, nici nicaieri. Cum mama era plecata aiurea in tramvai dupa fratii ei intru credinta, Luminita isi ameninta periodic tatal ca se omoara, aruncandu-se de la etajul opt, unde locuiau.
-Arunca-te, iar eu o sa vin sa ma cac pe tine, a fost raspunsul dat de un tata disperat sa o tot apere de raul pe care incercase nu doar o data sa si-l faca.
Acest tata ceruse divortul si custodia copiiilor, dar statul, prin instanta de judecata, intr-o epoca ce se declara a fi una a ateismului, a spus ca nu exista temei pentru cererea lui.
Luminita a gasit salvarea tot alaturi de un adventist, care de fapt imbratisase aseasta credinta doar pentru a ajunge usor in Australia.
Nenea Gigi, cel mai tanar dintre cei sapte frati ai mamei, a murit primul.
Tanti Jana si fiicele ei sunt si acum acolo si nu rateaza nici o ocazie sa ne invite, sa ne ofere, sa ne ademeneasca, sa ne promita orice, singura conditie impusa fiind cea de a deveni adventisti.
Cornel, cel de al treilea copil, care daca nu mi-ar fi fost var primar cred ca mi-ar fi placut de partener, atat era de frumos, a luat-o razna de tot. Fura maimute de la gradina zoologica, calatorea clandestin cu diverse trenuri incercand sa fuga din tara unde nici el nu cred ca stia, probabil ca pe undeva afara din lumea asta. Al patrulea copil a fost Emanuel, frumos si el.
Imi mai amintesc acum despre un alt var primar de-al meu, Nicusor. A fost baiatul cel mare al fratelui tatalui meu, nenea Zisu. Nicusor a murit cand avea cam 18 ani. Diagnosticul pus a fost cancer de piele. Inainte de a muri, i-a zis mamei sale, tanti Anisoara, sa nu sufere, pentru ca pe el il asteapta imparatul sau tronul imparatesc, nu mai stiu bine.
Nenea Zisu a mai avut inca doi baieti: Valentin si Mihaita. Valentin a murit acum sase ani la 52 de ani. Singurul care mai traieste este Mihaita. Este de o varsta cu mine si s-a nascut cu sindromul Down.

Numele tatalui meu este Chivu. Imi aduc aminte cum a alungat-o din casa pe tanti Jana, agasat fiind de predicile si ispitele ei. Tot asa cum l-a aruncat in suturi pe scari pe preotul care venise cu botezul. Atunci cand prietenii lor, Costel si Eva, le-au cerut parintilor mei sa ma infieze, ei neavand copii, dar avand o situatie materiala cu mult mai buna decat am avut-o noi, tata a zis:
-Si daca voi ajunge sa scarman cu mainile in pamant dupa hrana, si tot nu imi dau copilul. Nu ar fi dat pe nici una dintre noi, dar eu fusesem cea ceruta.
Nu ti-am spus niciodata cum te iubesc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica