vineri, 23 septembrie 2011

I am

 who I am :)

Azi a fost o noua zi a nimicului. Inca de ieri imi spusese ca avem de ajuns la Cocor, in vecinatatea caruia se afla noul sediu al bancii unde aveam de reinnoit un depozit.
Ma gandeam cu voi repeta experienta zilei de ieri, cand am fost la Kilipirim, in drum spre unde a intrat frigul in mine de m-a stors de ultima picatura de energie. Imi venea sa ma intind pe jos si sa nu ma mai ridic de acolo.
Dimineata asta, insa, inca de la prima ora s-a anuntat o zi frumoasa. Nimic nu-mi place mai mult decat sa-mi beau cafeaua si sa privesc prin ferestrele neacoperite de perdele sau draperii, cum iese soarele de dupa blocul mohorat de vis a vis.
In fine, ajunsi la Universitate, in drumul nostru spre ceea ce a fost odata “Voaleta” si apoi “Vulturul de mare cu pestele in gheare”, in dreptul policlinicii Coltea, un superb parc era nou amenajat. O vioara trona la loc de cinste. Jos palaria! In sfarsit edilii nostri au dat dovada de bun gust. Vioara din centru, florile, bancile, iarba si pietrisul se imbinau de minune.
In vreme ce Al a intrat in banca, eu am dat o raita prin zona: un amestec de vechi si nou, de miros de saorma si de vanilie, covrigi cu mac si sare si toate astea amestecandu-se cu amintirile mele de cand eram copil si ne aducea mama la magazinul Bucuresti sa ne innoiasca de Pasti cu rochite de catifea si pantofiori de lac.
Pana sa iasa el, eu l-am asteptat vis-à-vis, pe coltul pe care se afla o pravalie ce vindea rochii prafuite de mireasa. Cu spatele la ele, am fumat. In vreme ce urmaream cum se pierde fumul tigarii, ochii mi-au intalnit o reclama la illy, cafeaua despre care am auzit atatea, dar pe care n-am baut-o niciodata. Exact atunci a iesit si el din banca.
Am dat apoi o tura prin Unirea, de unde mi-am cumparat, hihihi, o oja rosie de la Alix Avien. Am si eu fixurile mele. Acum sunt fixata pe rosu; este si asta probabil o cautare a echilibrului in care se afla trupul meu. Cred ca, daca il lasam in pace, corpul nostru stie mai bine decat oricine altcineva ce ii trebuie si ce nu, cand si cum.
Dupa Unirea am mers al Carul cu Bere sa mancam de pranz. El un gulas cu mamaliga si salata de rosii, eu trei mici cu cartofi prajiti si salata iceberg. Si doua halbe cu bere, evident. Cafea si ceai verde cu iasomie si muzica. Violonistul trecea de la oci ciornaie la New York, New York, la marsuri si polci, la bolerouri si alte melodii celebre, pentru a caror interpretare, smulgea aplauzele celor aflati atunci, acolo.
In aceaasta privinta, Carul cu Bere este ca un Babilon, caci toti turistii ce ne viziteaza, ajung acolo pentru a manca. Cele mai des plimbate platouri de la bucatarie si pana la mese, sunt cele cu ciolan afumat pus pe varza calita si halbele cu bere, semn ca sunt foarte bine apreciate.
Langa masa noastra, doua frantuzoaice si un francez, imparteau intre ei un potpuriu de ceafa de porc la gratar cu garnitura de mamaliga si cartofi prajiti. Deh, gusturile nu se discuta.
Cam asta a fost o noua zi a nimicului nostru. Asta si faptul ca am scris pe blog. Ah, si c-am spalat rufe. Si vase. Si am aranjat si paturile. Si am udat florile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu