FSB


 sau femeia din spatele barbatului :)


In poza sunt eu. Aveam in stanga niste amintiri de cand am fost in Pula. Uite ca sa nu ziceti c-am mintit. 


Am comis-o pe fapta. Si nu numai ca am comis-o, dar am si recidivat :) Aici sunt, pe de-o parte, martorul acuzarii si pe de cealalta parte, consecintele faptei mele penale.


Recunosc, am comis-o cu premeditare, iar consecintele se incadreaza la "noua generatie”.



Premeditare, premeditare, dar mi se aratasera mie niste semne, care mi-au vorbit cat se poate de clar despre faptul ca "Avem papa!".


Asta este de vina. Dar doar o data :)



El e tati. El e de vina de doua ori. :)


Iarta-ma, Doamne!


Ete, nah! Am comis-o, am comis-o. Asta e, ce-i facut e bun facut :))

 
Aici suntem la Pertisau (scuzati lamele, fac si ele parte din viata noastra, ca orice animal, animal de companie sau pet), in Austria.





 Aici suntem in Venetia.




He, he, aici eram in Bulgaria. Femeia din spatele barbatului ei. Ii aratam domnului ce cadou sa-mi faca de ziua femeii. Si-a pus bietul om mainile in cap. 



A zis ca daca stau frumos la poza, poate, poate imi daruieste un Touareg.


 Cand m-a vazut ce frumoasa si cuminte sunt, a cazut pe ganduri. 


Well, ce sa va spun….am inboxul plin .


 Intotdeauna capat ceea ce-mi doresc:




Acum sa vad ce fac cu el, ca nu vreau sa am soarta lui Victor Newman, care a uitat cine este Eric Braeden si isi traieste viata la televizor (un fel de virtual) dupa scenarii si regii nescrise de el.

Nu, pe bune acum, cred ca totusi am un excedent de timp liber. Ma ajuta careva sa-mi gasesc un loc de munca? Ma gandesc ca blogul asta poate fi vazut ca un CV.
Grasule, la tine la uzina nu au ma un post de bagator in seama? Spune-i lu’patronu’ ca ii dau ca spaga pontul cu scutierii :).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica