marți, 13 septembrie 2011

Comentez

“Nu e niciun gol în mine în privinţa aceasta, a paternităţii. Şi nu o spun cu cinism. Pur şi simplu nu e.”
“Braţele ei o înconjoară protector dar cumva se şi sprijină de copil, într-un gest instinctiv de re-corporalizare.”

Este si asta un echilibru, cand golul unuia se compenseaza cu plinul celuilalt. Nu este nici un repros, nici o ironie in ceea ce spun, e doar o constatare despre care am scris si eu zilele trecute.
E bine pentru mine sa am posibilitatea sa citesc gandurile unui barbat, chiar si in conditiile in care acestea au asupra mea efectul unui dus rece. Am imbatranit si tot nu ma pot impaca cu ideea ca femeia si barbatul sunt specii diferite :) . Presupun ca se poate spune ca am imbatranit degeaba, cel putin din acest punct de vedere.
Sunt si cartile niste copii. Le traiesti, le scrii si apoi le dai drumul in lume, nu inainte de a pune ceva din ele, pe un raft. Sunt si cartile niste copii, dar ce ar fi cartile, fara cititori?
Si nu vreau sa ma intelegi gresit! Am citit carti scrise de barbati, care au umplut iluzoriu golul lasat de trecerea tatalui meu, prin viata mea. A tatalui si a fiului risipitor:).
Iluzoriu si amagitor, fiindca tot ceea ce conteaza in final, atunci cand tragi linia si inchei socotelile, este realitatea: nimicul si in pasiv si in activ. Nimic material, nimic spiritual.
Poate o urma de suflet, fiindca tot ceea ce pot sa fac este sa-l iubesc.

Eticheta, Sorin Delaskela :)

Cred ca greseala pe care o gresim toti sau fiecare dintre noi, este ca (inconstienti sau constienti de ceea ce se intampla, sau ceea ce facem sa se intample) ne proiectam propria imaginatie asupra celuilalt. Ni-l imaginam ca fiind intr-un anumit fel si apoi suntem dezamagiti ca nu este asa cum ni l-am imaginat. Mai cred, de asemenea, ca femeile gresesc astfel mai frecvent, ele fiind mai imaginative, mai senzoriale, mai telepate ca barbatii, care sunt mai rationali. Desigur ca astfel de femei au “darul” de a-i pune pe fuga pe astfel de barbati si mai cred ca nu se va ajunge la un armistitiu, pe care cred ca fiecare ni-l dorim, pana cand nu ne vom accepta asa cum suntem si nu vom accepta faptul ca imaginatia femeii are nevoie de ratiunea barbatului, pentru a fi tinuta in frau, pana nu e prea tarziu si pentru unii si pentru ceilalti, asa cum si ratiunea barbatului are nevoie de imaginatia femeii, pentru a nu transforma viata intr-o tactica sau strategie :) .
Omenirea deja si-a invatat si lectia matriarhatului si lectia patriarhatului si, prin acestea doua luate separat, pe cea a rahatului.
Iarta-ma, marqueritte, pentru interventia mea. Pur si simplu am simtit nevoia, citindu-te, sa-ti spun ceea ce gandesc. Iti spun asta pentru ca m-am recunoscut aproape in tot ce-ai scris si mi-am dat seama unde si cum am gresit. Desigur ca gandesc asa, in contextul in care consider ca viata incepe cu mine, trecand astfel peste greselile inaintasilor mei :) .

margueritte, sau esenta face diferenta :)

Deviza:  „viata e simpla, noi o complicam”....pai cine te obliga sa o complici, vecine? He, he...:)

"Deviza" mea este aceea ca femeia are de partea ei FORTA si ca, daca aceasta si-ar reaminti de ea, femeia ar putea efectiv sa "mute muntii". Dar femeile, intr-o proportie suficient de mare, au ales sa se maimutareasca, mai mult sau mai putin culturalmente-stilistic. Adica sa se rupa in talente si sa se sparga in figuri de stil. Si, intr-o mai mica masura, sa faca sluj. Rar mai intalnesti o exceptie si aceasta nu face altceva decat sa confirme realitatea.
Well, cine oare ar vrea sa-si asume rolul de cizelator de maimute? Yo nu! S-o faca Darwin, daca tot a fost el destept!
Asadar aleg sa relationez cu barbatii. Sunt mult mai sensibili la criticism...ii doare fix in p....fuuui, cot :))))
Sa fi avut 5-6 ani pe vremea cand mama ma invata sa traversez strada neinsotita: "ai grija, mama, te uiti in stanga, te uiti in dreapta, te uiti la semafor si abia apoi treci! sa nu dea vreo masina peste tine!" iar eu i-am spus "si daca da vreo masina peste mine, ma ridic, ma scutur de praf si imi vad mai departe de drum" :).

Iata un motiv pentru care "francezul" si-a castigat dreptul de a rade de romani si totusi, nu o face. Ca si noi, romanii, sunt francezi si francezi :).

“Exista o legenda care spune ca un copil aflat in pantecele mamei cunoaste totul despre misterul Creatiei, de la inceputul lumii pana la sfarsitul timpului. La nastere, un mesager trece pe deasupra leaganului sau si-i pune un deget pe buze, ca sa nu dezvaluie niciodata taina care i-a fost incredintata: taina vietii. In urma degetului care sterge pe vecie amintirile copilului, ramane un semn. Acest semn il au toti oamenii, deasupra buzei superioare; toti, in afara de mine.
In ziua in care m-am nascut, mesagerul a uitat sa ma viziteze, de aceea, eu imi amintesc totul”…

Marc Levy, “Prima Noapte”

“Sunt destul de rari cei are se lasa condusi de nebunia lor si isi transpun visele in viata. Societatea ii face sa-si plateasca tare scump originalitatea. Societatea este fricoasa si invidioasa, dar asta este oare, un motiv suficient de puternic ca sa te faca sa renunti? Adevarata ratiune de a trai nu este tocmai aceea de a inlatura ideile preconcepute, de-a zdruncina certitudinile? Nu este tocmai asta chintesenta spiritului stiintific?”

“-E greu sa pasesti pe calea spre intelepciune, fara sa te gandesti la maretia Universului, fara sa-ti pui intrebari despre infinit.
-Eu nu sunt ceea ce se cheama un om intelept, dar imi pun aceste intrebari inca din copilarie.
-In copilarie, nu erati altceva decat intelepciune, spuse calugarul. Chiar si la varsta adulta, tot glasul copilului va calauzeste, sunt fericit ca inca il auziti.”

Marc Levy, “Prima zi”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu