Ana Delia


La varsta adolescentei
18.09.'08

-Dar vreau si eu o traista asa cum si-a luat Alexa, insista Delia, fata de 15 ani a Iuliei.
-O traista cu cranii desenate? Sub nici o forma! zise foarte raspicat maica-sa.
-Dar ea cum a putut sa-si ia? duse Delia discutia mai departe.
-Treaba ma-sii, se rasti Iulia, daca a fost de acord cu asta, eu nu sunt de acord cu asa ceva, sunt niste simboluri malefice si am incheiat orice discutie!
Delia se ridica si pleca suparata de la masa iar eu trebuie sa spun ca am simtit cuvintele ei ca pe un arici sau ca pe niste piuneze aruncate spre mine.
-Chiar asa, ma intreba Mariana, de ce ai lasat-o sa si-o cumpere? Si mai ales, cum ii permiti sa-si vopseasca unghiile cu oja neagra?
-De ce nu as lasa-o? i-am raspuns eu foarte relaxata. Si eu mi le-am vopsit, ea de ce sa nu o faca? Dar tu, de ce i-ai lasat pe baietii tai sa-si puna cate un cercel in ureche? am intrebat-o la randul meu.
-Ei, riposta ea, eu nu i-am lasat, au facut-o fara sa ma intrebe.
-Pai vezi unde este diferenta? Mie mi-a cerut inainte permisiunea, mi-a cerut parerea. Este doar o etapa, o manifestare specifica varstei. Eu m-am lovit de multe interdictii cand am fost ca ei, iar astea nu m-au facut decat sa sufar si sa ma simt frustrata. De ce sa repet greselile pe care le-au facut parintii mei? mi-am spus eu parerea.
-Ah, interveni Iulia, pe mine mama m-a lasat sa fac tot ce am vrut eu!
-Ha, ha, am luat-o eu putin peste picior, atunci tu de ce ii ridici interdictii Deliei? Le va tine minte toata viata, te asigur de asta. Doar stiti povestea cu fructul oprit. Pana nu vor gusta din el, nu se vor potoli. Moda asta va trece, iar daca nu, cu siguranta se vor plictisi ei de ea, vor renunta singuri. Si, la urma urmei, ce vedeti rau la un craniu? Voi nu aveti cate unul?
-Doamne fereste! sarira toti, chiar si Bogdan, care pana atunci nu participa la discutie. Avem, dar mai tarziu, nu acum!
-Bai fratilor, ma faceti sa rad, mai! Adica acum nu aveti cap...adica, nu aveti cranii? Dar creierul vostru unde se gaseste? Craniul a fost asociat atata timp mortii, dar asta a fost o mare nedreptate, dupa parerea mea. Noi ne adoram sau ne iubim buzele, ochii, pielea, obrajii...ma rog, ce se vede. Insa in timp ce ele devin de mult oale si ulcele, craniile sunt cele ce dainuie peste timp...ce ironie, nu?
Culmea era ca eu, incercand sa le explic lor de ce nu m-am opus la dorinta Alexei de a-si cumpara haine si accesorii desenate cu cranii, am inteles. Ani de zile am vazut intr-un craniu doar un cap de mort...cate mizerii ne-au bagat astia in cap si ce dificil sa te debarasezi de ele...dificil, dar nu imposibil!
Si am mai invatat ceva din povestea asta: ca si barfa si carcoteala se pot dovedi a fi constructive. Fie ca noi constientizam sau nu asta, ele isi fac treaba.
Acum ca am inteles toate astea, e si firesc sa ma pot amuza pe seama lor.

:)

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica