Schita

"-Sa nu-mi spui acum ca ai inclusiv capacitatea de a vorbi cu mortii!
-Eu am inclusiv capacitatea de a vorbi doar cu mortii matii, daca mai faci mult pe prostu'!"

Si chiar m-am enervat! Nu numai ca sotia patronului, “prima doamna” nu-i iesea acestuia din cuvant si il urma precum o oaie tunsa in stilul pudel. Ii era teama sa si sufle, ca de rasuflat, rasuflase de mult din spaima de a nu fi repudiata.
-Si tu vrei ca eu sa-ti fiu secretara? Multumesc, dar nu multumesc!
Am iesit din firma fara urma de regret. La poarta acesteia insa, o alta proasta a targului. Directoarea era pana peste poate de patrunsa de importanta functiei ce i se daduse spre statele de plata. Am trecut razant pe langa ea.
Cum am iesit pe poarta, m-am mai uitat pentru o clipa la ceea ce fusese pentru mine, “Oz, inchisoarea federala”, unde nimerisem complet nevinovata. Firma “Motanul din Cracovia” incaltase patru pisici si le inchisese in niste tarcuri amplasate chiar in strada, ca pe niste mascote. Nu am fost niciodata fana a matelor, iar pisiceala am urat-o intotdeauna. Dar mieunatul lor imi suna cam a jale.
Abia atunci am luat seama la suferintele lor. Pareau la fel de chinuite precum sunt cobaii intr-un institut de cercetari. Am crezut ca portareasa dorea sa le elibereze, dar intentia ei era sa le lichideze definitiv. Spunea ea ca incarca inutil cheltuiala firmei si ca nu sunt nici pe departe intr-atat de productive precum s-a crezut initial.
Atunci m-am infuriat de-a binelea. Zic:
-Patru ca tine nu valoreaza cat o astfel de…chiar asa, de felina. In clipa aceea mi se aprinse felinarul in cap si am stiut ce am de facut.
Am inceput sa alerg si nu m-am oprit pana nu am ajuns la Otopeni, la casa parinteasca a patronului firmei.
Era asa cum m-am asteptat: pe stalpul portii de la intrarea in curtea lor, o ulcica era pusa la scurs cu gura in jos.: ” Ce proaste obiceiuri!”. Am dat jos ulcica de pe stalpul infamiei si am legat in locul ei, salamul banatean, acela care precum Sibiul, este invelit in staturi de muceagai. Cum am facut asta, sotia patronului m-a ajuns din urma, iar patronul mi-a iesit in intampinare, zicand:
-De ce-ati facut asta? Daca afla cei de la OPC, or sa ne amendeze! Dati-l jos de acolo.
Nevasta-sa se tot scuza si dadea vina pe mine, ca sunt asa si pe dincolo.
Am dat salamul jos si apoi ne-am asezat la masa. La aceeasi masa, asistenta (adica eu), sotia patronului (care isi intorsese fata de la mine de speriata ce era), in fata mea, el, langa el, consilierul lui.
Fara sa spun nimic si privindu-l fix in ochi, am inceput a curata coaja salamului si a-l taia tacticos. Iau o felie si, in timp ce ma pregateam sa simt gustul victoriei mele, ii indic consilierului printr-un simplu gest, faptul ca eu sunt aia care a reusit o astfel de impertinenta.
Acesta a fost cam deranjat de gestul meu, si ma reclama sefului sau:
-Cam increzuta si asta!
El incepu sa zambeasca cu mult inteles. Isi lua o tigara din pachetul de Parliament, o aprinse si trase cu sete un fum. Abia apoi spuse:
-Nu, deloc…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica