sâmbătă, 6 august 2011

Nuc

Citesc la piticujuicyfruits, ce-i mai place lui sa se alinte. Mai, piticule, sa stii si tu ca nici o criza din lume nu e ca criza de patruj’ de ani. Da noi, batranetu’, nu mai avem loc de voi, tineretu’, ca sa ne crizam, zau asa! Si da, viitorul este nu al individualismului, dar al individualitatii. Mai aproape de piele iti este maioul, decat camasa, nu?! Cata vreme indivizilor le este bine, si comunitatii respective ii va fi bine. Binele personal ca parte a binelul colectiv. Simplu.
Asa a fost dintotdeauna, insa oamenii au fost impovarati de probleme care nu au fost niciodata ale lor, nici generate si nici intretinute de ei. De exemplu, retetele compensate. Bai, daca maica-mea are o durere, i-o rezolvam noi, fetele ei. In rest, jemanfis de mosii si babele pe care temura chilotii ca vezi doamne, n-au ce sa manance, n-au bani de intretinere sau cu ce sa se trateze. Si, ma rog, de ce ai ajuns in situatia asta? Fuck off!
Sau foametea din Africa. Pai africanii sunt infometati de catre dictatorii lor, aia care nu mai cultiva altceva in afara de cafea,  ca sa-si umple ei conturile cu banet. Pai de ce sa-mi pese mie de foamea africanilor, daca lor nu le pasa? Comprende? Sa se ridice africanii aia de-i bazaie musca la gura si sa le-o traga la dictatori. Decat o viata lipsita de rost si sens, mai bine o moarte cu folos. Cam asta-i povestea.

In plan individual, criza se rezolva astfel: Mi-a placut toata tineretea mea s-o umplu cu bere? Fain! Am trait asa cum mi-a placut. Nu mai imi place? Asta e, fac asa fel ca sa-mi placa. Bine, persoanele de fata se exclud, acesta fiind doar un exemplu :).

In cazul meu, in afara de faptul ca m-am crizat la maxim incercand sa schimb lumea, m-am mai crizat peste maxim, atunci cand am realizat ca de fapt, pe mine m-am schimbat si ca lumea este exact asa cum a fost dintotdeauna.
Asa, acum sunt foarte, foarte bucuroasa, fiindca am inteles un lucru esential: mi-am depasit parintii si bunicii din toate punctele de vedere, si material si spiritual. Acum ma opresc, gata, finish, taiete. Ma dedau plictisului, imi bag picioarele, ma culc pe-o ureche. Asta pentru a le da copiiilor mei posibilitatea sa ma depaseasca, nu neaparat cantitativ, dar calitativ. Sa aiba si ei o tinta, un ideal, un vis al lor, pentru ei, nu sa le primeasca pe toate de-a gata, inclusiv contractul de electricitate. Nah, ca ti-am dat un real motiv sa te crizezi, nu ca britney sau ca balan :).
De acum ma concentrez pe un unic obiectiv: sa nu le devin acestora o povara. Atunci cand nu voi mai avea forta sa ma ingrijesc de mine si sa ma intretin, imi fac felul si gata. Simplu ca buna ziua. Asa procedau mayasii, incasii, apasii si alti asi :).

Acuma tu stii, sper, ca n-am nimic personal cu tine si ca ti-am mai zis odata ca imi esti muz. Iarta-ma ca m-am folosit de tine ca sa transmit niste idei :).
Si multumesc. Si sa-ti fie cum vrei tu, cand vrei tu :)
Una de pe vremea mea, maica :)))


@pitic,
Nu stiu cum vezi sau ce vezi tu azi, dar totul este un joc, doar un joc. Bursa este un joc, sistemul de asigurari este un joc, sistemul de sanatate, invatamantul….totul este un joc. In general, tot ce se refera la “buget” si la “sistem”este un joc. Un joc piramidal care ar fi fost deja la pamant daca n-ar fi intins pelteaua politicienii de pretutindeni, in eforturile de a-l salva. Sa-l salveze doar cu scopul de a-si salva propriile privilegii. Asa a fost dintotdeauna si asa s-a manifestat individualismul. Sfarsitul acestuia este inevitabil, iar o astfel de apocalipsa ii va atinge pe cei ce s-au pozitionat in interiorul acestuia, iar cei mai afectati vor fi pionii, stalpii de sustinere, idiocratia.
De aceea pariez pe individualitate si pe capacitatea individului de a se distinge, de a se diferentia, de a iesi din turma, din gramada, din multime si de a supravietui. Sau nu. 
Stii, nu exista “alesi” ci exista oameni care au ales si oameni care au cules ce au ales altii pentru ei. Cam asta este si a fost spilul.
Nu cred in izolare. Individualitatea nu presupune izolarea individului si, tocmai pentru ca individualismul a jucat pe cartea numita “izolare”, a pierdut. Nu cred in singuratate. Omul nu este o fiinta singuratica. De altfel, marii izolati sau marii singuratici ai lumii s-au dovedit a fi fost fondatorii celor mai rapace retele de misionariat, incepand cu cel religios, cultural, politic si sfarsind cu marketingul retelelor de socializare. 
Si aici vreau sa-ti dau doua exemple de “adoptie” culturala: Liiceanu si Eliade. Ce au ei in comun? Pai Liiceanu a trait departe de fiul sau si a transformat scrisorile adresate acestuia, intr-o sursa de venit, de profit, de castig. A facut ceea ce, in mod obisnuit, face o curva de pe centura.
Gabriel Liiceanu: „Citind, oricine devine fiul meu

He, he, absenta tatalui din viata reala a fiului ( in general vorbind), lasa sau poate lasa urme adanci, care sa nu poata fi niciodata vindecate printr-un astfel de pansament. Iar un fiu traumatizat, fie de absenta, fie de prezenta tatalui, poate deveni un “focar de infectie” pentru societate.

Eliade se intreba la ce bun, ce rost are sa ne inmultim, sa facem copii. Era o intrebare ce il preocupa in primul rand pe el. So, foarte bine, a ales sa nu aiba urmasi. Dar atunci intreb, de ce au fost “abuzate” generatii intregi de copii carora le-au fost bagate pe gat “chinurile lui existentiale”, obligati sa-i studieze opera, sub amenintarea unei note proaste, a unei coringente sau repetente?
Pentru ca aici intervine abuzul: cand nu ti se da dreptul sa alegi, cand devine obligatoriu si intervine amenintarea unei pedepse.

In cazul meu a fost astfel.

Acesta este si a fost jocul de societate dintotdeauna, iar dezechilibrul pe care il resimtim si prin care trecem, este calea spre un nou echilibru. Pariez pe individualitate si pe “spiritul de haita”….nici pe “spiritul de turma”, nici pe “ musuroiul de furnici”.

Vorba lui Coelho: “Nu poti evita inevitabilul”.

Si apropos “de nu mai e timp de astfel de jocuri”: si eu cred ca niciodata nu este prea tarziu sa refuzam sa mai fim niste surogate, niste terminale ale unei retele si ca putem oricand redeveni oamenii care sa-si poata vorbi unul altuia, fara intermedierea unor cabluri :).

Ah, si de ce la tara? Pentru ca omul are nevoie, pentru a trai, in primul rand de aer, de apa si de hrana, deci de PAMANT. De o haina ca sa-i tina de cald si de un refugiu pe care sa-l simta ca fiind “acasa”. Abia apoi are nevoie de o carte, care sa-i tina de urat atunci cand se simte singur sau, si mai bine, de un jurnal al lui, caruia sa i se adreseze, atunci cand nu are cu cine vorbi. Si de oameni, mai ales de oameni. De un trai simplu, de unde notiuni ca “acumulare” sau “tezaurizare” trebuie sa devina inexistente.

 Iata de ce, cel mai mult dintre cei ai fratiei inelului, ii iubesc pe hobbyti :).
Eh, nici lui Aragorn sau lui Faramir n-am ce sa le reprosez, dar cred ai inteles :)
 


5 comentarii:

  1. individualism sau individualitate? interesant.
    doar ca nu mai e timp de asa jocuri. precum se vede azi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pariez pe individualitate si pe capacitatea individului de a se distinge, de a se diferentia, de a iesi din turma, din gramada, din multime si de a supravietui. Sau nu.
    Stii, nu exista “alesi” ci exista oameni care au ales si oameni care au cules ce au ales altii pentru ei. Cam asta este si a fost spilul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu citeste piticu blogul asta, nu-l mai visa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi comentează fără să citește?
      Această veste ne buliversește!

      Ștergere