Nul

-De ce m-ai înșelat?
Vocea Lui suna sec, ca cea a unui judecător care-i cerea inculpatului să pledeze: “vinovat” sau “nevinovat”.
-Nu te-am înșelat!
-Nu te-am întrebat dacă m-ai înșelat, ci te-am întrebat de ce ai făcut-o.
Vocea lui creștea în tonalitate, odată cu coarnele de bour, de zimbru, de cerb, de taur, de berbec, de țap, de faun, de capricorn, de whatever.
-Nu pricepi că eu am fost cea înșelată? Nu pricepi că toți cei ce mi-au vrut binele, m-au înșelat? Fusesem învățată că binele învinge, întotdeauna binele învinge, că pot fi ca El. Că trebuie să fiu ca El. Să dăruiesc, să fiu bună, să nu mint, să nu fur, să nu omor, să nu preacurvesc. Să nu preacurvesc. Să nu preacurvesc. Să dăruiesc, să mă las devorată de toți acei ce-mi vor binele.
Să mă dăruiesc celor pe care îi iubesc. Adică tuturor. Mai ales dușmanilor. Să iert și să iubesc. Și să nu cer, să nu aștept nimic în schimb. Nu înțelegi că eu am fost cea înșelată? Nu înțelegi că am vrut să fiu ca El, să fac ceea ce a făcut El, până la a fi Apă și Duh? Doar Apă și Duh.
-Și, ai reușit să fii ca El?
-Am reușit.
Am reușit până și, preț de patru zile, să fiu Apă și Duh.
-Ți-a fost de folos? Te-a ajutat cu ceva?
-Am avut momentul meu de strălucire. Nu aș fi realizat că strălucesc, dacă nu mi-ar fi spus asta un copil ce m-a văzut. Un copil a cărui vedere nu fusese atinsă de nevedere. Încă.
-Te-am întrebat dacă ți-a fost de folos, dacă te-a ajutat cu ceva.
-Nu înțelegi că nici strălucirea aurului și a cristalelor nu mi-a fost de folos și nu m-a ajutat? Ci mi-a atras ori disprețul, ori dezaprobarea, ori invidia celorlalți? Nu înțelegi că nici strălucirea Duhului și nici strălucirea Materiei nu m-a făcut să mă simt apreciată pentru ceea ce sunt, pentru că sunt? Nu înțelegi că eu am fost cea înșelată?
-De ce m-ai înșelat?
Vocea Lui suna plin, gâlgâind de lacrimile ce-i curgeau din mâinile unde odată fuseseră bătute cuiele.
-Nu te-am înșelat.
-De ce m-ai înșelat?
Vocea lui suna înfundat, gâtuită de durerea ce l-a îngenunchiat.
-Nu înțelegi că trebuia să pun ceva în loc? Nu înțelegi că trebuia să completez golul acela cu ceva? Trebuia să fac asta, fiindcă nu m-aș fi putut ierta altfel. Mai ușor îmi este să-mi iert cele făcute, decât cele nefăcute! Nu înțelegi că nu am vrut să ajung în “Cafeneaua” lui Bobrik & Clark, unde mărturisile au fost făcute prea târziu, mult prea târziu, când deja pasiunea fusese ucisă de plictis? Nu te-am înșelat, ci m-am sinucis metaforic, tăindu-mi metaforic venele și lăsând să cadă cheagurile patimilor, renăscând astfel pasiunea.
-Te-a ajutat cu ceva?
-Am trăit.
Prin ochiul deschis al Ferestrei ce dădea spre crestele Munților, Luna îmi râdea neputința de a fi ca Ea. Ea, cea care chiar plină fiind, zburda jucăușă și agilă ca o gazelă, trasând arcuri de cerc dintr-o culme în alta. Niciodată nu s-a întors din drum, lăsând cercul deschis, în favoarea unei sinusoide în plan vertical.
Prin ochiul deschis al Ferestrei ce dădea spre un loc de joacă pentru copii, acum gol, pajiștea vie și plină de roua nopții, îmi trimitea stropii ei răcoroși care să-mi stingă focul din priviri.
“He, he, plină sunt și eu. Cel mai bine se vede asta, atunci când sunt goală. N-am fost niciodată o slăbănoagă sau o uscată. Deci care e diferența dintre noi două? Aha, constanța uneia vs. variabilitatea celeilalte. Așa, și? Pot face exact ceea ce faci și tu, dar în plan orizontal. Și mai pot să joc și șotron sau piatră foarfecă hârtie, ceea ce tu nu poți face, fiindcă nu ai un partener de joacă. Tocmai de aceea te comporți că Regina Nopții, de parcă toată lumea ar fi a ta. Uite că nu este, fiindcă ciclul vieții tale este de doar o luna. Al meu este de lună șilună șilună și lună……luni ce renasc din alta, în una. Luni și Lumi. Iată motivul pentru care Lumea asta este a mea, nu a ta.”
-Voi vedeți Luna?
Tăcere.
-Tu vezi Luna? O vezi ce face? Vezi ce se întâmplă?
-Cu cine vorbești?
-Cu voi.
Tăcere.
-Hei, Tu! Vezi ce se întâmplă? Nu înțelegeți că nu eu v-am înșelat, ci voi v-ați înșelat, atunci când v-ați lăsat decupați unul de celălalt? Cerul de Pământ? Ha, ha, ha, ha…voi nu căutați să mă judecați, tu căutai o lipeală.
I-am îmbrățișat pe amândoi deodată, dar nici unul nu voia să cedeze, fiecare dintre ei revendicându-și primordialitatea sau, mai degrabă, exclusivitatea. Atunci i-am strâns și mai tare în brațe. Îmi era frică să nu-i scap și să nu-i pierd, să nu-i risipesc ca pe un puzzle scăpat din mână, să nu-i răvășesc. Alt lipici nu aveam, drept urmare am scuipat vârtos și am început să-i frământ, ca pe un aluat de cozonac.
Și s-au legat.
Așa, apoi le-am dat drumul din brațe și i-am privit. L-am văzut pe Unul. Era frumos. L-am mai scuipat odată ca să nu-l deochi și i-am zis:
-Bună, eu sunt Ani. Tu? Îmi plac filmele western. Mult mai mult decât alea cu păstori. Ție?


Comentarii

  1. Daca ai citit SCRISORI CATRE RITA - Kaos Moon da-mi te rog un feedback pe kaos.moon@yahoo.com; da-mi-l, pentru ca ma intereseaza

    daca n-ai citit cartea, ce mai astepti? :) scrie-mi tot acolo si ti-o trimit

    Scriitorul complet :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, n-am citit-o.
    Ce mai astept? Un motiv beton pentru a o cumpara :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. ti l-am dat pe e-mail:)

    bonus : motivul beton esti tu

    RăspundețiȘtergere
  4. Sold!

    Eh, da, asa mai zic si eu. Trimite-mi o duzina:)))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vineri

Amintire

Cealaltă

Albastra

Radiografie

Suit sixtin

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

Zgomot