Cealaltă

M este prietena mea cea mai bună. M este sora mai mare, este mama și soacra pe care nu le-am avut niciodată, chiar dacă le-am avut :).
M este femeia diamant, este femeia mătase, femeia jazz, femeia blană, femeia de șapte stele, femeia lux. M este femeia completă, femeia superlativ sub toate aspectele: frumoasă, deșteaptă, talentată, pricepută, profesionistă, gospodină, cultă, educată, lacomă, perfecțuiomistă, veșnic nemulțumită, greu de satisfăcut, indiferentă, buricul pământului, femeia parșiva, hoață, mincinoasă, manipulatoare. 
M este femeia paradox. M este femeia care pune lumea în mișcare, dar care, dacă nu-și gasește partenerul fiecărei ipostaze pe măsura ei, este în stare s-o scufunde. M pune lumea în mișcare, mereu la limita flotabilității acesteia.
M este prietena mea cea mai bună, fiindcă ea face cât toate celelalte femei din viata mea, la un loc, femeia a cărei prezență, daca este s-o pun în balanta, ar avea talerul cu învățămintele despre cum să nu fiu, la fel de ușor ca celălalt.
Aproape de M, în opt ani, am reușit să descopăr lumea, descoperindu-mă pe mine. Am pășit în această relație așa cum un copil pășește de mână cu mama sa, fără teamă, fără să se gândească la consecințe, fără planuri, fără targheturi, fără ținte. Pur și simplu. Tandemul acesta s-a transformat pe parcurs într-o competiție, un soi de paradă a modei și a modului de a fi, o întrecere unde scopul nu era să țin pasul cu ea, ci s-o depășesc, dupa modelul alchimistului. Argintul se transforma în aur, aurul în diamante, inul în mătase, stofa în blană ș.a.m.d. Toate aceste transformări, întreaga aceasta competiție a noastră se putea citi cu ochiul liber pe chipul bărbaților noștri: ba amuzați, ba încântați, ba iritați, ba enervați, ba plictisiți, ba indiferenți.
Acum două veri, pe când ne aflam în vacanță pe Insulă, am atins apogeul acestei confruntări. În fiecare seară ne făceam intrarea în restaurantul hotelului, care mai de care mai vopsită, desenată, tunată, parfumată…până când.... Până când, într-o seară, privindu-mă în oglindă, nu m-am mai recunoscut. Am dat drumul la apă și am lăsat-o să curgă.
În seara aceea am coborât îmbrăcată într-o fusta gipsy, din pânza de in neagră cu dantelă de bumbac și o ie româneasca în alb și negru, din zona Sibiului, cumpărată de la Magazinul Victoria, fostele Galerii Lafayette. În picioare aveam sandale romane. Fără ruj, fără fard, fără rimel, fără lac de unghii, fără bijuterii, fărăr accesorii....
Prezenta mea a avut un efect de armistitiu. A fost unul dezarmant si am stiut asta, vazand expresia de pe chipul barbatului ei, o expresie ce facea cat toate jurizarile din lume :).
Azi e ziua ei. La multi ani, M :)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie