Ziua recunostintei

Am petrecut asta vara cateva zile in Ardeal, la Belis, langa Huedin, in casa unor oameni deosebit de draguti. De cate ori venea seara si ne adunam in jurul focului pentru a face gratarul si clisa picurata peste branza usturoaoie, M. si L., gazdele noastre, ne asortau toate aceste delicii culinare, cu una si aceeasi caseta de muzica banateana. Nu stiu cine canta, stiu doar ca era vocea unei femei: “Cu ce m-am ales in viata? Ce-am mancat, ce-am baut si cu ce am strans in brate”. 
I., prietena mea si nasa lor, le cerea insistent sa schimbe “placa”, dar ei se faceau ca nu pricep. Atunci cand muzica inceta, N., fetita lor de 11 ani prelua sarcina solistei si ne incanta cu mereu acelasi refren.
Ma culcam si ma sculam cu el ( refrenul) in cap. Ma luptam sa ma eliberez de sub stapanirea lui, dar n-am reusit pana in clipa in care mi-am zis:
”Asta cam asa este: ce-am mancat, ce-am baut si ce-am iubit…trei surse de mari satisfactii ale vietii pe aceasta planeta”. Desi, daca ar fi dupa mine, as zice “ce-am iubit, ce-am iubit, ce iubesc” :).

Pe HBO Comedy a fost un film frantuzesc. Era vorba despre un barbat, profesor de filosofie, tata a doi copii, parasit de sotie. Ii povestea studentului sau cu care facea meditatii: “M-am indragostit de ea in clipa in care am vazut-o. Am cucerit-o jucand rolul unui om ce nu am fost niciodata. Dar nu te poti preface o viata intreaga. Poti sa o faci o luna, un an, cativa ani, dar nu mai mult. Dupa zece ani m-a parasit. Avea deja pe altcineva. Daca imi lua si copiii, imi faceam felul”.
La cateva scene dupa aceasta discutie, vine in vizita fosta sotie. Vine sa-i vada pe copii dar acestia nu erau acasa, asa ca sta putin de vorba cu tatal lor. Il intreaba despre una, despre alta si despre cum se mai descurca el cu depresia sa. Acesta ii raspunde:
“Draga, filosofia s-a inventat tocmai pentru a-i ajuta pe barbatii respinsi de femei sa nu cada in depresie”.

La Huedin, in sambata aceea s-a taiat porcul. In curtea lui M. si a M.-ei, mare petrecere mare: doua din cele trei fete ale lor, cu sotii si copiii, fratele si cumnata lor veniti in vacanta din Spania si noi, miticii de la Bucuresti. In blidele de pe masa se aflau toate cele: de la midii si calamari, la sorici si tocanita de porc. In sticle si pahare, de la palinca de portocale, la bere si vin facut in casa pana la sucuri pentru copii.
Am vrut n-am vrut, ne era sau nu ne era foame, a trebuit sa bem si sa mancam, altfel, oamenii aceia s-ar fi simtit jigniti. Nu-i vorba, ca ne-a facut placere si am avut si de unde si ce alege.
Cu ocazia asta am aflat ca “porc”, “pruna” si alte 3998 de cuvinte se rostesc identic in romana si in catalana. Nici unul dintre ei nu dadeau dovada de vreo depresie sau criza.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie