Etimologie

As putea intelege de ce viata este un continuu suis si coboras, fiindca viata nu este un ses. Viata mai este si un munte si o vale si o lunca si un estuar si un deal si o prapastie si o obcina si o rapa si o pajiste si o padure… Dar nu pot intelege neam, continuitatea acestui gen de echilibru straniu, in care suisul unuia este o completare a coborasului altuia. Dar pana cand? Se impune de urgenta o discontinuitate!
Hi, hi, canta frumos copiii astia : “ai mei, ai mei, ai mei n-au avut habar, cat de sus, cat de sus, cat de sus pot eu sa sar”:). La fel de frumos ca tinerii studenti la geografie pe care i-am intalnit la 1280 m altitudine si impreuna cu care, printre beri baute si tigari fumate, am schimbat impresii despre toponimie si harta.
Ci iata-ma cum, urcand-coborand pe Muntele Rosu, am simtit fugindu-mi pamantul de sub picioare. Ci iata cum m-am sprijinit pe un toiag dintr-o ramura de brad, ce m-a dus cu gandul la coborasul-urcus al lui Moise prin Marea Rosie. Ci iata-ma un om matur, dand in mintea copiiilor si rostind cu glas tare, jucandu-ma cu antonimele :
”Tarise e numele tau!”.
-Si totusi, ar trebui sa nu li se permita masinilor accesul in Sfanta Padure.
-Nu poti interzice accesul masinilor! Este ca si cum un bolnav de inima nu ar avea sansa sa vada Muntele.
-Ar trebui ca ologul sa priceapa ca nu este buricul pamantului si sa-si accepte neputinta de a muta muntii! Nici eu nu voi ajunge niciodata pe Luna, iar acesta nu constituie un motiv pentru care sa nu pot muri. Simplu.
-Esti rea si egoista!
-Da, viata m-a invatat sa fiu asa. Viata care nu este un ses, ci mai este si un munte si o vale si o lunca si un estuar si un deal si o prapastie si o obcina si o rapa si o pajiste si o padure…
Am stat in genunchi si am mancat fragute. Cu o mana le adunam si cu o mana le duceam la gura. Apoi mi-am pus palmele pe pamant si fruntea si i-am multumit Maicutei pentru Darul sau. Si la ce bun a ajuns bolnavul de inima pe Munte, daca nu a gustat din toate acestea? Nu a gustat din toate acestea, dar a lasat in urma sa o dara de fum si praf.
Intr-un Duster, o gasca de nebuni cantau: “Doar o viata, doar o viata nu-mi ajunge, doar o viata nu-mi ajunge sa iubesc”…
Am inceput sa plang de atatea vorbe goale. Am plans pana cand la masa noastra s-a asezat un zapacit. A venit si ne-a spus povestea vietii sale, aceea in care a tras o basina rasunatoare cu efect de discontinuu in continuitatea unui cuplu de indragostiti. Am dat din plans in ras. Cum sa razi de o astfel de discontinuitate, de inutilitatea ei? Si cu cat ma intrebam, cu atat radeam mai tare de povestea povestilor.
Am gandit eu bine cand am gandit ca Universului nu-i sunt suficiente cuvintele de om. Altfel nu-mi explic de ce eu ii spun lui una si el imi intoarce alta. Universul asta este un tampit, fiindca nici vibratiile de om nu-i sunt suficiente!
Jos Universul!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica