Element

Exhibitionism a fost si in cazul Madonnei si in cazul Maicii Tereza, doua exemple reprezentative ale celor doua extreme ale feminitatii.
Exhibitionismul Maicii Teresa m-a umplut de revolta, inca de la primul nostru contact pe calea undelor. La dracu! O taraie brau prin lume, o imbrobodita, una care n-a fost maritata in viata ei, nu a fost insarcinata, nu a nascut, sa-mi zica mie ca sa-i zambesc in fiecare dimineata barbatului meu.
Pot sa-i zambesc in fiecare dimineata barbatului meu? Barbatului langa care ma culc de 25 de ani, every fucking night (fiindca fucking every night nu s-a inventat :) )?
Absolut ca pot, dar nu o fac. Nu o fac in fiecare dimineata, pentru ca urasc zambetele de complezenta. Si ii zambesc numai in diminetile cand pur si simplu imi vine sa-i zambesc. Cel mai frecvent ii zambesc fara sa am nici un motiv. Ca asa imi este mie felul, nu ca m-a invatat nustiucine.

Exhibitionismul Madonnei, insa, m-a trecut prin toate starile de agregare: m-a dat in clocot, m-a facut sa fierb, m-a incalzit, m-a lasat rece. M-a umplut de repulsie, in aceeasi masura in care m-a excitat. M-a facut sa explodez, intrebandu-ma ce oare cred copiii ei cand o vad pe mama lor in astfel de ipostaza? Ce simt, cum ii afecteaza imaginea mamei lor? Cata vreme nu sunt ai mei si cata vreme mamei lor pare ca nu-i pasa, nu stiu de ce mi-ar pasa mie?! 
Dar copiii mei? Ce cred si simt oare copiii mei? De ce trebuie sa ma simt eu amenintata si pusa in situatia de a ma confrunta cu si a-mi infrunta instinctul matern dus la extrem, din dorinta de a-mi feri copiii de astfel de “ispite”? Presupun ca pentru a ajunge la concluzia ca suntem pe cont propriu si ca scapa cine poate, mizand si pariind pe faptul ca “aschia nu sare departe de trunchi” si ca “cine se aseamna se aduna”.
Apoi m-a facut sa ma intreb despre feminitate, sa ma indoiesc de propria-mi feminitate, doar ca in final sa ajung la concluzia ca nici feminitatea ei si nici feminitatea mea nu sunt ele insele, ci sunt ale celorlalti :)
Chestiune de alegere, de gusturi, de chimie, la urma urmei.
Nu sunt nici inger, nici ispita.
End of story:
Cata vreme exista manipulabili, exista si manipulanti :))))

Morala este:
*ceea ce spun altii, ceilalti, ca ar trebui sau nu ar trebui sa faci;
*ceea ce spun altii, ceilalti, despre cum ar trebui sau nu ar trebui sa fii;
*ceea ce spun altii, ceilalti, referitor la modul cum ar trebui sau nu ar trebui sa te exprimi;
*ceea ce spun altii, ceilalti, despre cum ar trebui sau nu ar trebui sa traiesti, sa-ti traiesti viata. Viata ta.
Moral, in cazul meu, in ceea ce ma priveste pe mine, este sa-mi pot reconcilia cele doua jumatati ale constiintei, cea care ma indeamna sa fac, sa fiu, sa ma exprim, sa traiesc cu cea care, mai devreme sau mai tarziu dupa ce am facut, am fost, am trait, m-am exprimat, incepe sa ma mustre :). Mai bine zis, sa le pun de acord.
Ei, dracia dracului! Traieste-ti viata :).
Moral, in cazul meu, in ceea ce-i priveste pe ceilalti, este sa reduc la minimum deranjul pe care, eventual, li-l aduc, fiind, facand, exprimandu-ma, traind.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica