Efuziune

Stii cum este sa fii bogat, foarte bogat, dar sa nu ai bani? Cand spun bani, ma refer la bancnotele comandate de banci la tipografii/imprimerii. Cand spun banci, spun institutii aflate sub comanda finantelor. Cand spun finante, spun “ochiul dracului”. Asta ca sa nu confundam talantul acela din poveste, cel care nu trebuia ingropat, ci inmultit. Si care nu era o moneda, ci mai degraba un talent. Talentul care “favorizeaza o activitate creatoare”…creatoare: “care se refera la creator”.
Bancnotele sunt hartiutele acelea cu desene pe ele, care intial aveau acoperire in aur, si care au sfarsit prin a nu mai avea nici un corespondent. Ele nici macar nu mai exista fizic, ci doar in balantele conturilor si in "visul american".
La noi la romani ele nu sunt hartitute, ci sunt ca niste carti de joc, pentru ca banul este facut sa se miste si gazelul de la BNR i-a facut dupa chipul si asemanarea lui, hartia fiind sifonabila ca o mironosita, si astfel reducand cheltuiala cu banul insusi (pentru ca banii costa bani ca sa-i faci: platesti materialul, graficianul, mana de lucru, tipografia, firma de transporturi speciale etc. etc). Si pentru ca romanului ii place sa umble cu banul la purtator, iar nu pe carduri.
Ieri m-am vazut pusa in situatia sa apelez la un astfel de instrument bancar. Am cautat prin toate buzunarele, prin genti, prin portofel. N-am gasit nimic. Gol, zero.
”Cum am ajuns in halul asta, ma tot intrebam? Ce-am facut cu banii mei, ca doar nu i-am baut, nu i-am jucat la casino, nu i-am dat cu imprumut, unde sunt banii mei?”
Mi-am adus aminte : ”jumatate din bogatia mea o dau saracilor”. Dupa ce am urmat Scriptura, jumatatea mea nici nu a divortat, nici nu m-a batut, nici nu m-a certat (prea tare), dar nici nu mi-a mai lasat banii pe mana si s-a ingrijit ca sa ma apere de mine insami, urcand totul in pod si aruncand scara, la fel ca inaintasii aborigeni, care, totusi, spre deosebire de El, se limitasera o intreaga istosrie, la otravirea fantanilor si arderea hambarelor.
Asa, ieri mi-am dorit bani, dar, ca de obicei, niciodata nu e cum imi doresc eu. M-am infuriat. O proasta mai mare ca mine nici ca exista. Dar cu ce am gresit, doar ca am urmat Pilda Vamesului!?
Mi-am adus aminte de caseta cu surprize de la guma de mestecat, abtibilduri, insigne, sigilii, numismatica si timbre cu niste rumegatoare (c-o fi fost elan, c-o fi fost ren, c-o fi fost zimbru, nu stiu), si ca-l ascusesem acolo pe Caragiale intr-un pachet de carti de joc, pe post de Jolly Joker, inca din era in care imi castigam existenta dand in carti, clandestin.
L-am scos pe Caragiale din carti si am dat fuga la banca.
-Aici e banca comerciala, Die Erste Bank of Austria?
-Da, da noi suntem!
M-am uitat la ceas. Ora afisata pe mobilul meu era 16:30 PM.
-Am venit sa va dau ceva la schimb.
-Poftim, ce vreti sa spuneti?
-Am de facut o depunere.
-Scopul depunerii?
-Unul umanitar.
Functionarul se uita nedumerit la mine, apoi la ceasul lui. Vremea era de partea lui, dar timpul era de partea mea. Programul lui era pe sfarsite, asa ca a acceptat tot ceea ce i-am spus eu, numai ca sa termine mai repede. In definitiv, le dadeam, nu le luam.
-Aveti atatea alte posibilitati sa o faceti, mi-a spus el, incercand sa se eschiveze.
-Nu va reprosez nimic, spuneam doar ca speram sa-mi fi dat libertatea de a opera tranzactia la casa, taiand astfel cateva verigi din acest lant al slabiciunilor.
-Ah, nu se poate, colegele noastre nu au acesta competenta.
-Inteleg, R.O.I.-ul!
Pe formele facute de el, eu am venit si am depus fondul.
Cand am iesit din banca, era ora saptesprezece. Tranzactia m-a costat o jumatate de ora. Dar are o valoare cat o intreaga istorie.
Dupa banca am trecut pe la vecinii mei,  pentru care, fiind zi de pensie, sosise scadenta la credite, vazute din punctul meu de vedere ca fiind creante.

Vorba lui Marc Levy: “Am intrat in micuta cafenea de pe strada Saint-Paul, in buzunare aveam timp berechet”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Duminica