Echitate

Am visat ieri noapte ca am ajuns din nou la scoala. Si nu la orice ora, ci la cea de matematica, cea mai urata si inutila materie dupa parerea mea. Norocul meu ca proful era tanar si nelinistit si ca nelinistea lui m-a ajutat sa-mi schimb parerea despre materie. Drept multumire i-am povestit despre blogul meu si ne-am intins la discutii despre viata si despre viet si am uitat complet de radical. Nu de alta, dar eu nu m-am dus niciodata la piata sa aflu radacina patrata a radacinoasei, ci am fost pentru a o cumpara cu scopul imbogatirii nutritive si organoleptice a supitei si/sau salatei. Si nici nu m-am dus la piata cu minus doi lei ca sa cumpar minus 1 kil de caise.
Este adevarat ca m-a cam certat dumnealui ca sunt cam neatenta eu cu cheltuielile, ca nu cunosc valoarea banului, ca una , ca alta, fara sa tina cont ca de fapt si de drept, eu is aia cu investitiile.
Apoi am visat ca mostenisem un studio pe Strada Occidentului si ca, dintr-o eroare comisa de o prezentatoare de stiri, lumea a confundat strada cu occidentul, drept urmare a dat buzna in studioul meu, ca intr-o oaza unde “Cainii paradisului” nu numai ca umbla cu covrigii in coada, dar ca trateaza in mod absolut filosofic problema gaurii de covrig, in viziunea lui Eliade.
Ete na, dar ce, studioul meu este cumva vreun return to eden? Ei, dracia dracului!
Cand sa intru, cladirea era luata cu asalt de emigranti, ca tarile calde, toamna, de catre pasarile migratoare. Dau sa intru pe intrarea dinspre bulevard, blocaj. Dau sa intru pe intrarea dinspre internatul de fete, blocaj. Intru prin centru, coada la lift. Nici nu mai stiam daca visez sau nu, fiindca déjà vu-ul ala il traisem in realitatea realitate, in primavara cand am stat la coada la lift, la Turnul Galatei, doar ca sa nu zic ca n-am fost si eu pe acolo. Plus ca sa localizez de la inaltimea panoramei, bazarul egiptean de condimente. Pffff, ce mai incurcatura!
In realitatea visuala, aveam un invitat. Era un pelerin caruia doream sa-i ofer gazduire.Il intalnisem in coltul strazii din Guebwiller, asta toamna, in Alsacia, pe drumul spre Compostela si care drum s-a infundat in terasa “le nez dans l’O”, aia unde inevitabil sfarseai cu nasul bagat intr-un pahar. De unde si numele, redat printr-o abreviere catusi de putin elitista.
Exact ca strainii din Turnul Galatei care ne-au luat fata la intrare in lift, doar din motiv ca ei erau cu grupul organizat si noi nu, asa si pelerinul pe care eu il credeam ratacit prin Bucuresti, zdup in elevator, inaintea celorlalti. Eu dupa el. Liftier era o persoana cu turban pe cap. Astepta sa-i dau bacsis. N-a fost foarte elegant din partea ei ca s-a ratoit la mine, doar pentru ca m-am facut ca ploua. Prima reactie a fost sa-i trag vreo doua palme, ca sa-i arat care ii este locul, dar m-a prins in bratele sale calde, balustrada, soptindu-mi la ureche, ca altele sunt caile domnului.
Am depus in acest sens o cerere de concediere la presedintele asociatiei de locatari. 
In fine, cand am intrat, la radio canta Angela Similea. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa schimb canalul si apoi, pe muzica solistului de la Jethro Tull, am pus la un loc tigara si cheile, doua chestii ce fac parte din viata mea si pe care nu vreau sa le las la voia intamplarii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie