Toon

E vara. Pasarile canta zgomotos, luandu-se la intrecere cu motoarele masinilor de tuns iarba sau, dupa caz, cu vocile ragusite ale lucratorilor de la spatii verzi. Soarele se iubeste dis de dimineata cu ploaia, iar eu nu vreau sa ma las mai prejos.
Viata este frumoasa. Oh, dar ce frumoasa este ea!
Si totusi, ceva parca-mi lipseste, dar nu stiu ce. Dau fuga la caseta de bijuterii. Toate sunt la locul lor. Fug intr-un suflet la sertarul meu cu ciorapi. Dresurile mele curcubeu se iubeau in draci, impletindu-se unele cu altele si umpland sertarul de lumina si culoare.
L-am inchis usor, ar fi fost pacat sa le deranjez. Nu acolo era problema, dar de unde aceasta senzatie? Intuitia mea nu m-a inselat niciodata (poate eu pe ea, dar doar o data sau de doua ori).
Deschid sertarul cu chiloti. Inima mi s-a oprit…unde au disparut chilotii din dantelaaaaaaaaaaaaaaaa?!?!
Incerc sa ajung la telefon sa chem politia, pompierii, salvarea, descarcerarea si pe baietii de la Flamingo….ah, asta e din alta poveste.
N-am reusit. Telefonul meu era prea departe. Mi-am adunat toate fortele si am inceput sa rascolesc sertarul. Of, of, of, mi-a venit inima la loc. Chiloteii de dantela se ascunsesera sfiosi sub aia de tetra…
Bine, bine, dar daca nici astia nu lipsesc, ce dracu imi lipseste?! Iau cartea de pe noptiera, o rasfoiesc putin si o arunc. Nu ea imi lipsea.
Beau o cafea…nimic. Fumez tigara dupa tigara, un pachet intreg…nimic. Intorc ceasca cu fundul in sus, imi desfac parul si incep a face dansul ploii, repetand cu voce grava descantecul:
“Scooooaaaateeee draaaceeee ceeee-aaaai ascuuuuuuns, scoate drace ce-ai ascuns!”. Doar m-a luat ameteala, in rest nimic, nici un semn.
Ma asez la calculator si incep sa clickui.
Dracul, dragul de el, mi s-a aratat: “Tu ai vrut-o, tu ai cerut-o, ca nu stateai tu linistita pana nu o aflai si pe asta!”.
Al dracu’ Dracul asta, e mult mai prompt ca Dumnezeu atunci cand raspunde la rugaciuni. Ma uit la ce-mi arata el. Ma vad alergand printre linii de tren, strabatand culoare si cai de acces si citind din fuga placutele indicatoare si afisajele electronice puse in calea mea, unele spre a ma ajuta, altele spre a ma rataci.
 "Ceai budit?" intreba stewardul in timp ce rotile trenului se invarteau frenetic, muscand din drumul de la Micul Paris la Marele Oras.
"Ceai budit? a fost intrebarea cu care am fost invitata sa-mi fac intrarea in specificul zonei.
"Ceai budit?" ma plesni intrebarea pusa de tanara mea gazda, incantata de altfel de vizita pe care i-o faceam.
"Nu vreeeauu ceeeaiii budiiit! Vreau cafea! Voi nu ati auzit de cafea?"
"Noi nu prea bem cafea, veni raspunsul ei. Noi bem ceai si mancam prajiturele, asa este traditia. Doar niste ness am, zise ea, daca vreti."
"Nessul, un impostor, un uzurpator al cafelei!" am zis eu. "Eu vreau cafea!"
"La voi se gaseste cafea, am fost intrebata?"
”La noi se gaseste ce nici prin minte nu-ti trece.”
“Chiar si parizer?”
Mda, i-am zis Dracului privindu-l in ochii lui frumosi, ca intr-o oglinda, ai dreptate! Nu cunosc o alta insusire mai personala a individului mai presus de propriul sau tembelism.

In cazul A-ei, vorbise gura fara ea. Habar nu avea ea ce initiativa lansase B, inca inainte de a se intoarce din delegatia in scopul careia se deplasase de tot. Auzi la ea, cine a mai pomenit ca ceasul al doisprezecelea sa fie o ora potrivita pentru a vizita Palatul Parlamentului, cu ocazia evenimentului organizat de nustiucine odata cu lansarea a nustiuce. Noroc cu B, care i-a tras vreo doua scatoalce pe calea undelor de i-a scos capul din nori si i-a fixat ideea ca numai ora 14:20 e cea potrivita pentru o astfel de initiativa. Stia L ce stia.
NU AVEAM NICI UN CHEF! Tot ce-mi doream era sa lenevesc in fata monitorului si sa ma cert cu virtualul. Deoarece cu realul nu aveam nici un motiv sa ma cert.
Si astfel Virtualul m-a luat de-o aripa si p’aci ti-e drumul. Am intrat. Ca la aeroport. Apoi m-am risipit pe unde vezi cu ochii: pe cablu, in retea, pe ziduri, pe tavan, pe podea si in interiorul acestora. La un moment dat, exact cand ma pregateam s-o sterg hoteste, dezamagita fiind pe motiv de "nimic nou", il zaresc pe tip, bietul de el, inghesuit in mai putin de un metru patrat, asezat sub tocul usii. Vindea cafea Lavazza si fresh de portocale. Ca sa spun drept, imi dadea inima ghes sa beau o cafea, dar m-am limitat doar la a-mi potoli setea, spunandu-i in acelasi timp, ca lasitatea este cel mai mare pacat. Poate unicul.

Well, zise Dracul, sa nu zici ca nu ti-am spus: “Un copac dupa ceafa e binevenit uneori!”.
Hell, am zis la randul meu, gata sa bat palma cu el, ca semn al intelegerii noastre, pentru distribuirea mea in rolul lui Vendetta, moment in care am fost salvata de clopotel:

-Alo, suntem de la firma puncte puncte, facem un sondaj de opinie, imi zise Dumnezeu, schimbandu-si vocea ca sa nu-l recunosc.
-Asa, si?
-Vrem sa ne spuneti ce va place si ce nu va place.
-La ce?
-La Carte.
-Valetul de pica, ala nu-mi place.
-Argumentati.
-Pentru ignoranta nu exista argument.
-Ce va place?
-Cum ma tragi tu de limba, in ciuda faptului ca esti numai un personaj fictiv, pe care l-am amplasat in centrul Universului, ca punct de referinta. La fel ca si pe Dracul, tot un personaj fictiv, amplasat tot ca un punct de referinta, dar in cel de-al doilea centru al elipsei. In fapt nici nu existati, eu v-am inventat, dar v-am inventat prost.
-Ce femeie nebuna, unde te-am gasit eu pe tine? zise Dumnezeu, hohotind cu pofta. N-am mai ras asa de nu mai tin minte cand!
-Pai cum unde, in carte! Am ajuns acolo dupa o ultima scanare pe care mi-am facut-o. Stiu ca nu ma obligi, dar vreau sa-ti spun, in doar 26 de cuvinte, la ce concluzie am ajuns:…
-Lasa mai ca stiu eu mai bine, nu te mai lauda intr-una!
-Ia mai du-te tu la Dracu, i-am zis si i-am inchis telefonul in nas.

Imediat dupa aceea a aparut angelica fiinta. M-a certat, ca cica eu n-am aflat pana acum cine este L. Am inceput sa rad.
Sorry, angelico, dar nu e loc pentru amandoua sub unul si acelasi Soare. Stai tu sub, ca eu miss mereu deasupra. Am uitat sa ma prezint: Abel, Abel reloaded. Am venit sa-l tund pe Cain, pe considerente de Romulus si Remus.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie