Stil

Nu m-am intrebat niciodata despre culori,  asa cum m-am intrebat asupra altor invataturi primite din familie sau de la scoala. Le-am acceptat ca fiind rosu, verde, albastru, galben si toate celelalte. De placut imi plac toate, nu insa si toate nuantele lor. Nu m-am intrebat nici de unde vin, incotro se indreapta si cine le-a numit asa.
Si totusi astazi m-am intrebat nu asupra culorilor ca fiind lumina materiei, ci a cuvantului “culoare”. De ce oare in limba romana “culoare” exprima singularul luminii materializate si, in acelasi timp, pluralul unui coridor. Imi vine sa rad. Niciodata nu mi-a placut filozofia, iar pe filozofi i-am crezut intotdeauna niste nefericiti care au incercat sa-si umple golul interior cu astfel de ganduri si analize. Nu as fi avut nimic cu ei, daca unii nu ne-ar fi fost bagati cu forta in cap. Si ma refer aici la cei aflati in cuprinsul manualelor scolare.
In fine, nici azi nu m-as fi intrebat asupra culorilor daca nu as le-as fi visat. Mai intai m-am visat in alb si negru. Ma dusesem sa-mi nuantez in negru, parul alb. Nu stiu de ce si cum, dar m-am lasat convinsa de stilista pe mana careia m-am dat, sa ma tunda. Ma uitam in oglinda si ma vedeam ca un arici. Aratam ca o padure imediat dupa defrisare. Atat de tare m-am infuriat, incat din capul meu a inceput, nu sa iasa fum si nici aburi, ci sa se reverse valuri, valuri de par negru. Parul meu se regenera vazand cu ochii, crescand in lungime si volum.
Apoi m-am visat, de mana cu a mea copilarie, urcand pe un culoar ingust ce avea sa ne conduca la izvoarele Dunarii albastre pentru ca, in sfarsit, odata ce-am ajuns la capatul unui coridor din vagonul trenului in care ma gaseam, de fapt, am vrut sa ma asez. Pe spatarul scaunului gri se afla un top verde. Am crezut ca este ocupat, dar calatorul ce sedea pe scaunul din fata mi-a spus: "Liber, liber la culoare".
M-am sculat complet confuza. Cum sa-mi vopsesc parul in verde? Verdele este culoarea frunzelor, dar frunzele sunt primele care se-ngalbenesc si cad sau care se lasa luate de vant. Mesajul era unul foarte clar: fie aveam sa-mi petrec weekendul in Muntii Padurea Negra, fie era cazul sa ma vopsesc la par. La mine in mansarda adeseori a batut vantul schimbarii. Daca ar fi fost doar o adiere, ar mai fi fost cum ar mai fi fost, dar de data acesta a fost o adevarata tornada.  Nu-l mai las in alb, nu-l mai las in negru, nu-l mai vreau nici grizonat, il nuantez in rosu.
Ii spun Iuliei:
-Vreau sa ma fac irlandeza.
Ea: Titian?
Eu: Irlandeza!
Ea: Titian!
Eu: Ir-lan-de-za!
Ea: Ba ti-ti-an!
Si tot asa, pana am pus amandoua degetul pe esantionul de culoare din catalog,  ca pe o rana, dandu-ne seama ca vorbeam de una si aceeasi culoare.






Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie