marți, 21 iunie 2011

Opt

Daca as fi invatatoare, ziua de marti ar fi ziua in care i-as scuti pe copii de programa scolara si i-as duce la cinematograf. Martea, Movieplex Plaza Romania iti ofera posibilitatea de a plati cu doar 10 lei un bilet la film. Un pret bun, la indemana oricui isi poate permite, de exemplu, un happy meal la Mac Donald. Sau un pachet de tigari.
As alege un film de audienta generala si pe care eu l-am vazut inainte de a-i duce pe copii sa-l vada. I-as invata astfel sa inteleaga ca platind un astfel de bilet nu doar beneficiezi de conditii optime de vizionare a filmului, ci iti arati respectul pentru munca tuturor celor ce au contribuit la realizarea si difuzarea filmului.
Apoi as avea posibilitatea sa-i observ cum stiu si daca stiu sa se comporte in astfel de ocazii, cum stiu sau nu stiu sa-i respecte pe ceilalti spectatori aflati in sala, cum stiu sau nu stiu sa respecte munca celui ce intretine curatenia in sala de cinema.
Dupa vizionarea filmului le-as cere sa-si scrie opiniile. Sa spuna ceea ce ei au inteles din acel film: ce au vazut, ce le-a placut si ce nu. Nu le-as da nici o indicatie, nu le-as da note si nici calificative si nici nu as face comparatii intre ei. Singura cerinta ar fi sa scrie ei singuri, fara a cere ajutorul nimanui. I-as cunoaste astfel pe fiecare dintre ei si as invata de aici cum, in ce fel, in cat timp, prin ce metode as putea sa-i vin in ajutorul fiecaruia de a fi el insusi.
Astfel as proceda si cand i-as duce la teatru, in parc, in gradina botanica sau in excursii.
Apoi, dupa ce i-as asculta pe toti, abia la urma, le-as vorbi despre cum am vazut eu creatia respectiva, fie ca este film, teatru, carte sau plimbare in aer liber.
Daca as fi eu invatatoare...

Daca pe cineva ar interesa care este crezul meu, i-as raspunde fara echivoc: filmul de oscar vs. teatrul mic. Nu as face prin asta critica de scenariu, regie, joc al actorilor sau efecte speciale, ci as compara ideile ce se desprind din fiecare astfel de creatie, care idei, luate impreuna dau mesajul acesteia. Pana la urma, nu ma impresioneaza jocul actorului mai mult decat ceea ce el trasmite prin rolul sau, publicului. Pot aprecia si respecta jocul magistral al unui actor interpretand un criminal psihopat, de exemplu, dar nu voi rezona niciodata cu un astfel de personaj.
Asadar, crezul meu este ca omul nu cauta sa afle cum iubeste cealalta jumatate, ci cauta sa-si afle jumatatea. Cel/ Cea alaturi de care si impreuna cu care se simte complet si implinit. Unii au numit asta “cherchez la femme”, altii au spus “look for the woman” iar altii, cei mai multi, au spus “in cautarea sufletului pereche”...multa filosofie, multa literatura, multe metafore, parabole, religii, trucaje, efecte speciale, sclipici, farduri, parfumuri, aburi.
Cred sincer ca cel ce isi vede destinul precum a facut-o baiatul din film, sunt si cei ce si-l vor implini. In asta vad eu dumnezeirea, iubirea dumnezeiasca. In cautarea jumatatii tale daca te afli, o vei gasi. In implinirea unui astfel de destin daca pornesti in viata, nimic nu-ti va sta in cale: nici banii, nici faima, nici gloria, nici durerea, nici suferinta, nici prejudecatile, nici mandria, nici nimic din cele lumesti.
“Din ce vom trai?
Din iubire!”
Este posibil asa ceva? Crezul meu este ca da.
Daca pe cineva ar interesa crezul meu....

Stiti ce am urat la acest spectacol de teatru? Faptul ca m-am recunoscut printre personajele sale, asa cum i-am recunoscut pe multi cei din familie si dintre prietenii, colegii sau vecinii mei de acum si dintotdeauna.

Stiti ce mi-a placut cel mai mult in filmul de oscar? Momentul in care cei doi frati, ramasi orfani si-au spus: “Mi-e foame” si de aici au inceput alergatura. Momentul acela in care te afli la pamant, sarac lipt, orfan, lipsit de orice ajutor, momentul acela in care viata iti spune cu brutalitate: ”Acum Sau Niciodata”,” Take It Or Live It”.
Melodia cu care realizatorii filmului au imbinat imaginea momentului respectiv, a avut un efect extraordinar. Daca banda sonora era una de lacrimi si jale, nu reuseau decat sa-ti starneasca aceleasi intrebari existentiale, sa vezi in viata doar uratul, durerea si suferinta. Dar melodia aia, zambetul copiiilor, inocenta lor de “actori amatori”, fara studii de dictie si joc scenic, naturaletea lor debordau de viata. 
De viata adevarata. De viata care a zburat Oscarul tuturor celorlalte celebritati din lumea artelor.
Nu mai plansesem la un film de cand am vazut Patimile lui Hristos. Dar daca atunci am plans de durere, la Slumdog Milionaire am plans nu de fericire, ci pentru ca am stiut ca asa este…”D: asa este scris”….”m-am dus la acel show doar pentru ca am stiut ca ea se uita… she is my destiny”.
.

"Nu exista tara pentru cei batrani"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu