luni, 20 iunie 2011

Nouă


"Villa Tvorcheska" (Vila Creatorilor de Artă), Studioul Italian, un loc deosebit unde să petreci, în mod plăcut, câteva zile de vacanță. Un loc plin de bun gust și rafinament, prezent de altfel, în întreg satul turistic amplasat în apropiere de Veliko Tarnovo. Mâncare delicioasă, super vin, muzică bună, toate la un preț foarte convenabil.
”Trecand peste disconfortul” de a avea ferestrele la nivelul solului, larg deschise spre grădina cu pomi fructiferi plini de rod, micul heleșteu de unde o broscuță insistă zi și noapte să-și facă auzit glasul, o omiduță s-a rătăcit pe brațul meu stâng, dimineață pe la ora cinci, când îmi era somnul mai dulce, licuricii scânteiau de mama focului prin iarba proaspăt tunsă și apă susura în micuța cascadă improvizată la umbră unui măr, în vecinătatea cuptorului de pâine pe vatră și a grătarului, pot zice că am avut un sfârșit de săptămâna foarte fain, sub atenta supraveghere a celor doi seteri irlandezi extrem de prietenosi.
Si toate acestea, pe muzica unui vin vechi de douăzeci de ani, care nu are cum să nu te ajute să vezi viața mai bună și mai frumoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu