A nins cu parfum de tei

Am visat ca eram Romania. Ma cam implinisem. Ma priveam in oglinda si, in mod paradoxal, imi placea ce vedeam. Ma felicitam ca nu alesesem sa ma costumez ca o ciocata, aidoma Peninsulei. Suficient cat Oglinzii sa i se starneasca spiritul ludic si sa-mi proiecteze imaginea ca pe a unei Mese Rotunde, altfel nu-mi explic cum de in jurul meu au inceput sa roiasca, precum Cavalerii, sase barbati. La inceput mi-a facut placere, m-am simtit bine. Firesc, s-o vad si eu pe femeia careia nu-i place sa fie inconjurata de barbati! Am crezut ca am ametit de la atata beatitudine, fiindca la un moment dat am vazut ca cei sase erau, de fapt, trei, de fapt doi, de fapt si de drept, Unul.
-Hai sa te scot in lume, ca uite in ce fel ai ajuns!
-Te cred si eu! Asa mi se intampla mereu cand intru in pielea personajului. Sa ma fac una cu Sf. Gheorghe, a fost ca si cum m-am facut una cu Sf. Mina, care se facuse una cu Praslea cel Voinic si Merele de Aur, ca altfel nu-mi explic cum de, imediat ce taiam capul balaurului, crestea altul la loc. Altul mai trainic si mai frumos.
-Hai, ca-mi place cum m-ai tuns! Chiar ma saturasem de dreaduri. Dar ce dracu ai facut cu picioarele tale?
-Aha, credeam ca doar am visat. Ai uitat cand m-ai luat pe sus si m-ai aruncat de m-ai infipt in pamant pana la genunchi!?
-Pai ce altceva imi ramasese de facut daca tu m-ai confundat cu Meduza?
-Vezi, iti place ce-ai facut? Ca pana sa ne punem noi de acord cu privire la punctul de vedere, am prins radacini pe locul unde gandacii de Colorado se dezmierdasera pana atunci, cu descantece de dragoste gandaceasca. Ce vina am eu, ca sa suport consecintele imobilizarii mele? 
-Semn de batranete, madam, hahaha....ne vedem acasa, la chef!

Am deschis ochii si am sarit ca arsa:
-Ce chef, Domnule, cand eu am camara goala?
Si zicand asta, mi-am lepadat camasa de noapte, mi-am tras repede blugii si am dat fuga la piata.
La intoarcere, am deschis usa cu piciorul si am intrat val vartej in bucatarie. Mi-am pus sortul ca armura, m-am inarmat cu spatula si m-am pus pe treaba. Sau, cel putin, asa am vrut. Cosuri pline cu legume si cu fructe, oale, cratiti si tigai erau pretutindeni in jurul meu.
-Ce sa fac eu cu toate astea, am strigat deznadajduita, nu-mi place sa gatesc! Sa dau fuga la Mega Image sa iau mai bine de-a gata?
Cand sa ies, impulsiva cum ma stiu, ma impiedic de Carte si o dau de trei ori peste cap:
 "Vantul
este acelasi
cand cade
la adierea frumusetii"
("Shogun", James Clavell, pag.93-94, de jos in sus si de la dreapta la stanga).
-Aha! Pai daca tot se fura toate pe lumea asta, pana si sloganul electoral, macar sa fiu eu cea mai mare furacioasa, insa nu cu mica smechereala, dar cu marele cap!
Si astfel am avut momentul meu de glorie, ca dirijor-conducator de Banda. Spatula din lemn lua forma unei baghete magice si incepu sa faca minuni. La prima unduire a acesteia, legumele si fructele incepura un dans numai de ele stiut. Se luau in brate, doua cate doua, de dezbracau si se dezveleau, se incingeau pana la fierbere pentru ca mai apoi sa se racoreasca si sa isi ocupe locul binemeritat.
-E gata cafeaua, femeie? se auzi vocea ursuza a barbatului.
Zbang, l-am lovit cu magia mea, de suparare ca era gata gata sa-mi strice momentul de creatie. Zbang, si mi-am vazut in continuare de ale mele. Cand am fost gata, camara mea era numai buna de fotografiat.
Acuma nu stiu daca frumosul cu ochii verzi din bucataria mea este rodul imaginatiei mele, al magiei mele, al farmecului sau al cazaturii pe care o cazusem, cert este ca, fara nici o jena, i-am zis:
-Hei, cu tine vorbesc!




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată

Hi :)

Galben gutuie